28 APRILIE 2021,SĂRBĂTOAREA CULTURALĂ A JUDEȚULUI VASLUI 
Întrebări retorice: dacă o personalitate pune județul și municipiul pe harta culturală a lumii, este demn de sărbătorirea tuturor?
Dacă omul acesta slujește Vasluiul, cultura acestuia, învățământul local de 51 de ani, aniversarea lui e și sărbătoarea tuturor?
Dacă cel mai mare jurnalist vasluian din toate tim­purile, poartă onoarea și mândria conjudețenilor săi în 4 continente, prin multe țări și pe oriunde a fost, împlinește 8 decenii de viață dintre care 64 într­o muncă de folos comunității… trebuie prețuit pentru autoritatea muncii sale? Dacă omul acesta infuzează neprețuita cultură în acest loc uitat de Dumnezeu, care a lăsat să emigreze orice valoare culturală locală în lumea mare, (de când se știu vasluienii), prin atâtea și atâtea interviuri, (inclusiv cu 10 președinți de Stat…) cărți, ziare, reviste, merită apreciat și nu hulit așa cum procedează gândacii de bălegar?
Dacă din orașul care nici nu apare în multe hărți ale României, ale Europei și lumii, omul acesta de excepție reușește să grupeze în jurul Revistei MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC 707 colaboratori din toată lumea, adică dintre granițele limbii române…este spre faima și valoarea acestui județ mereu defăimat? Este M.C.R. un stindard în BĂTĂLIA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ…?
Dacă prin osârdia unui fel de „ziariști” imbecili, Vasluiul a devenit punctul de referință negativă iar printre puținii care îi promovează meritele și valorile se află D.V. Marin, cum trebuie să privim lucrurile?
Dacă omul acesta reușește să publice 50 de cărți, în mare parte cu referire pozitivă la vasluienii de elită, e de criticat sau de apreciat?
Dacă la cei 80 de ani ai săi organizează un Simpozion Județean, este sărbătorit prin altul NAȚIONAL și este apre­ciat într-­un unic Simpozion Internațional (Destine literare­ Montreal), este spre folosul spiritualității vasluiene?
Cum priviți faptul că multe sute de valori naționale, globale mai ales de profil cultural, au remarcat importanța operei acestuia? Excludem tâmpiții, dușmanii și impotenții intelectuali de aici, de pe aproape, dintre care unii șantajiști se cheamă „ziariști”. Îi mai excludem pe pensionarii rămași analfabeți care nu-­i cunosc opera dar pot contesta „temeinic” și veninos…
Sunteți de acord că de 51 de ani profesorul, etnologul,romancierul, jurnalistul se află într­un prim­-plan benefic tuturor vasluienilor și întregii Românii? O dovedesc sau nu și materialele anexate?
Este întreg Vasluiul în sărbătoare la aniversarea omenească a patriotului D.V.M.?


[ add comment ] ( 2 views )

<<First <Back | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | Next> Last>>