HOTII MARI SI MICA HOTIE 
Am urmarit cu oarecare interes ce s-a dezbatut intr-o fuga nemaivazuta in Parlament pe legile justitiei. Am citit si ce mai spune opozitia care cuprinde cam acelasi fel de penali, m-am straduit sa inteleg ce se intampla in viata noastra dupa intoarcerea la semicomunism. Am urmarit cu cea mai mare atentie manifestatiile de strada din toata tara, inclusiv de la Vaslui, unde „miscarea este imperceptibila” datorita unor conducatori varstnici si de prea multi ani pe functie dar si populatiei indobitocite de ideologia comunistoida si de saracie.
In cuvinte putine, vedem aplicarea unei ideologii sub lozinca „fura si fugi” cam de la cap (de unde treaba se impute rau) si pana la scursurile societatii care mai adapteaza usor „adevarul” „bea, fura si fugi”. Daca si Curtea Constitutionala le da dreptate, atunci penalii vor sta la podul hotilor cu indreptatirea legala a celor care fac un guvern al lor cu tot felul de pramatii destepte pedepsite la Sfantu Asteapta, sau doar de Dumnezeu cel prea ocupat cu atatea altele si nu cu hotia care caracterizeaza Romania. Te pomenesti ca si in rai se fura?!
Hotii mari se duc dupa miliardele deja transferate in cele strainatati ca Mazare, Ghita, Popoviciu si destui altii care ne tin in saracie, carora le platim gras din munca, viata si sperantele noastre. Unul dintre cei mai bogati unguri, Verestoy Attila, mare pradator de paduri, cu castele aurite s-a dus zilele acestea la cer, dar imensa avere ramane alor sai si statului ungar. Reprezentantul minoritatilor nationale, Pambuccian, are o avere fabuloasa, cativa rromi se itesc sa-l intreaca. Spun astfel ca Hotii mari n-au vreo apartenenta, cum si cei mici sunt cam pretutindeni si arareori mai gasesti pe ici pe acolo cate vreun cinstit.
Intr-un stat al hotilor e greu sa fie legi bune si respectate, e greu sa fie bunastare, e greu sa mai gasesti omenie….
Acum vreo luna au venit la mine 2 persoane, concubini de 4 ani, decazute din drepturile de parinti pentru cate 4 copii, atunci treze. M-au induplecat sa-i primesc in conditii de vila ca vor fi cinstiti si vor munci corect. A fost ultima data cand nu erau beti, amandoi, cand am discutat cu aceste scursuri, ca oameni, pentru ca, ce a urmat a fost de groaza: nici o sarcina indeplinita, furturi peste furturi pentru bautura (un aparat de sudura de 740 lei dat pe 2 sticle de vin, o drujba electrica tot pe nimic, varza, cartofi, porumb, cui le-a dat cate o sticla cu vin prost)
Le-am spus ca le ofer conditii ca sa devina oameni, s-au inchinat ca vor fi corecti, dar nici o zi nu s-au gandit decat ce si cum sa fure, ba, au plecat si cu hainele de serviciu la ei, ba mai vor si alti bani….
Saraca tara, saracii mici intreprinzatori! Sunt la cheremul unor astfel de animale nestapanite, sunt furati ca in codru, nu-i apara nimeni iar procurorii si judecatorii ii fac scapati, inclusiv pentru omoruri. Politistii? E cumplit cat de ineficienti sunt, cat de lenesi, cat de incompetenti. Nici nu mai au termene de depus lucrarile, nu mai au control. E clar ca si pe aici sunt hoti de diferite categorii, ca se refugiaza dupa pensii foarte mari, doar dupa 42 de ani, ca nu mai au simtul datoriei. Unde-or fi profesionistii si patriotii de altadata? Care sunt valorile de promovat?
Pe 24 ianuarie nepotul meu Vlad implineste 6 ani. Am incercat sa-i vorbesc lui si altor copii de insemnatatea zilei Micii Uniri. Chiar si cei de 16 ani n-au rabdare sa asculte si trec la butonat celulare, nici o notiune de baza in civilizatie nu e luata in atentie. Cu cine sa mai vorbesti de viitorul natiunii daca nici directorul, nici cadrele didactice ale unui liceu cu peste 1.100 de elevi nu intreprinde nimic? Asa ca daca multe cadre didactice isi fura salariul (nu fac nimic altceva decat orele) cum sa nu creasca chiar in scoala, destui hoti?
Hotia a impanzit Romania?


[ add comment ] ( 8 views )

<<First <Back | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | Next> Last>>