23 AUGUST (1944 -> 2015) 
Pana de curand, stiam ca marea insurectie armata de la 23 august 1944, ar fi fost infaptuita de Partidul Comunist (cam vreo 1.000 de persoane in toata tara), aspect posibil numai cu participare sovietica; si mai de curand, ca partidele istorice si-au exercitat rolul, iar in ultima perioada, ca regele ar fi declansat (si condus!) actul istoric. Mai e foarte putin si in locul Partidului Comunist va fi regele Mihai, care sa fi declansat insurectia impotriva sa (!!!)
Pana la urma, la un sfert de secol de la Revolutie, tot in ceata istorica ne aflam si tot ciosmolim acte si fapte ipotetice „pe spinarea” asasinatelor timpului si a miilor de morti pe campurile de lupta, in deportari, in pogromuri si atacuri miselesti. Neamului intreg ii sunt ascunse numeroase fapte patriotice si actiunile directe pentru scurtarea razboiului.
Mai marii lumii fac istoria lor luminoasa intunecand pana si cioburile noastre de adevar. Totusi, sa ne bucuram: viitorul va fi si mai intunecat.
Bubuitul tunurilor, infioratorul zbor al bombardierelor, strigatul mortii urmand imediat dupa intoarcerea armelor, ar fi de fapt, rezistenta eroica si glorioasa pentru care eroii romani n-ar trebui uitati. Interludiul de la 1989 face parte dintre valurile istoriei cu efectul negativ de astazi !
*
Un impatimit primar „face” la Prisacani - Iasi, un festival de 3 zile (!) cu cateva sute de invitati, programe educative, sportive, folclorice si intalniri de suflet. Constantin Chirila, doctor inginer agronom, dar mai ales primarul de azi al comunei, se dovedeste, de departe, cel mai bun primar din judetul Iasi.
De 21 - 23 august 2015, pe malul Prutului, nu s-au auzit bubuituri de tunuri, suier de bombe sau vaiete de raniti (desi, au fost momente de reamintire), ci formatii de dansuri, de cantareti, de sportivi, de bunavoie, de viata, dupa cum erau in derulare manifestarile propuse.
Ce-a realizat acest primar inzestrat cu harul de a face, poarta amprenta unicitatii, si mai ales ca odinioara era o comuna cu foarte slabe resurse proprii.
De la srapnele, la pasi de dans, de la urlete la cantece, de la moarte, la viata, au trecut peste 7 decenii.
Generatia asta care vrea sa zboare, n-ar trebui sa uite zbuciumul de atunci, chiar daca e cu 3 generatii mai inainte: A fost moment de mare cumpana.
Pentru ca avem nevoie de istorie, de eroi, de modele, de noi insine !
Un erou pedepsit al acelui timp a fost maresalul Ion Antonescu, multi eroi ai timpului nostru sunt doar daca reusesc actiuni ca dr. ing. Constantin Chirila dintr-o prisaca istorica - Prisacani de Iasi.
Si noi am defilat, iarasi, acolo, de 23 august 2015.


[ add comment ] ( 12 views )
BUCURIILE SANTAMARIEI 
Praznicul Santamariei inchide vara, dintotdeauna, desi se considera ca Schimbarea la Fata (6 august) este „granita” dintre vara si toamna. Caldurile mari din iulie, august au sters vreun fel de despartire a celor doua anotimpuri; mai mult, seceta prelungita si aspra din ultimele 3 luni a tocit orice fel de incredere a romanilor intr-un an agricol bun ori satisfacator. Ca bilant provizoriu, la graie recolta pe jumatate, la alte cereale si mai rau, porumbul e in grava suferinta. Apicultura ramane doar cu productia slaba de la salcam, pentru ca doar putini au nimerit lanuri melifere la floarea soarelui (ca la tei... nimic). Flora spontana a lipsit din cauza secetei. Cresterea pretului la miere e absolut justificata !
Cum s-ar zice, am dat-o in bara cu agricultura si cu cresterea animalelor.
Totusi, prin osardia catorva primari care au organizat Ziua comunei lor, am avut parte si de ceva satisfactii. E drept, n-am putut participa la prea multe (si tare as fi vrut la Tatarusi, Gropnita, }iganasi etc. din judetul Iasi) si la restul comunelor din judetul Vaslui, unde am auzit expresii de primar: n-am bani, nu fac, mai ales ca-s numai babe si mosnegi !
Organizarile din comunele Duda - Epureni, Ivesti, Laza, Pochidia, Cozmesti, au fost chiar prilejuri de bucurie nu numai pentru noi, ci pentru comunitatile pe care acesti primari indrazneti si intreprinzatori le pastreaza cu prilejul acestor sarbatori. „Dumnezeu sa-i dea sanatate, avem primar bun, harnic, destept” (Salceni); „Sarbatoare mare si frumoasa, numai politicienele nu ne-au placut, l-am vazut pe primar tare asudat” (Ivesti); „Ce curaj sa organizezi asa spectacole pe caldura asta, avem si noi oameni de valoare” (Duda - Epureni); „Sportul mi-a placut cel mai mult, sesiunea de comunicari anuala e puterea comunei Laza.” Cununia civila de la Salceni - Pochidia s-a integrat unui spectacol de o mare diversitate. Si am putea continua si cu fapte si cu aprecieri de tipul celor de mai sus.
La Butea - Iasi a fost mare sarbatoare pe 8 august: parintele paroh era tare multumit (o sa-i publicam interviul), oficialitatile locale si mai si !
La Prisacani, sarbatoare pe 3 zile, 21 - 23 august. Primarul Constantin Chirila programeaza activitati impunatoare si prestigioase, pe masura valorii sale.
Reporterul mai poate scotoci destul in sacul cu noutati.
Dar:
Evidentiem sarbatorirea poetului Ion Macnea de la Vetrisoaia. De mai multa vreme tanar, la cei 80 de ani ai sai, acesta ne-a uimit cu organizarea ca la carte, cu grup statuar unic (oricum in Romania), cu spectacole artistice foarte valoroase, cu expozitia de carte si cu marile personalitati prezente la omagierea sa. Da, Doamne, sa mai vedem asa ceva !
Ion Gheorghe Pricop este un prozator, poet si un activist social unic in Moldova. Sambata si-a lansat trilogia „Paradigma desertului” la el in comuna, la Duda - Epureni, cu invitati de marca. Primarul Petrica Chiriac s-a intrecut pe sine si a realizat ca la carte sarbatoarea comunei.
In „Zilele Vasluiului” poetul, prozatorul si omul de cultura Ioan Baban s-a prezentat la raport in fata cititorilor cu 3 volume, si a dovedit ca la aniversarea sa de 8 decenii de viata este activ, inspirat, creativ si... tanar !
Apropo de schimbarea la fata pe stil vechi, se spune ca o dorinta exprimata atunci, se implineste! Exprimati-va astazi ca Dumnezeu e unul !
Iata ca de sarbatoarea „secetoasa” a Santamariei putem avea si alte bucurii decat cele legate de burta plina.
*
M.C.R. se implineste in numarul 3.
Asteptam si alte materiale !


[ add comment ] ( 12 views )
Valoarea, OMUL si hula necesara! 
Mi-am sunat un prieten sa-i comunic ceva. El n-a vorbit cu mine dar i-a ramas telefonul deschis. Fiind cu alti 4 - 5, am auzit si laude si contestatii. Mi-am dat seama de o realitate a vietii noastre: hula aproapelui.
Prietenul meu Val Andreescu si-a lansat de ziua lui, de Buna Vestire, cel de-al treilea roman al sau. Invitati, atmosfera, lume, mai putin presa !
Ca flacaii astia, presari, nu se inghesuie sa-si mobileze mintea cu ceva cultura, e cunoscut. De buna voie nu vin, de sefi nu-s (prea) trimisi pentru ca nu iese vreun ban si uneori nici o masa. De aceea sectorul cultura de prin publicatii lipseste indeobste. Mai spun ca Val e ca o matca fara ac, adica bland si foarte de treaba! Totusi, dintre prezenti au existat oameni care s-au exprimat mai altfel, critic sau... neasteptat. Am gandit simplu: are si el detractori de serviciu.
In anii de cand fac presa si scriu carti, s-a confirmat adesea barfa colegilor, cu totul nedispusi sa accepte ca vecinul e mai talentat.
Inventia aspectelor negative face parte din a doua natura a oamenilor si se explica prin neputinta lor de a face un ceva valoros scazandu-le valoarea celor in discutie, sa se simta... mai grozavi, egali sau superiori.
Exista un demon al criticii in fiecare scriitor, generat de reactia creatoare. Nu cred ca poate fi condamnat cel cu alta parere, alte visuri, alta perspectiva! Dar de ce cu ura sau dusmanie extrema? Am intalnit la ,,Pastorel” Iasi oameni de cea mai buna calitate si-mi place domnul Batog Bujenita cum aduce valori la Biblioteca Judeteana ,,Gh. Asachi” Iasi in sedintele lunare. Oamenii vin cu placere si liber-creatori. Pe revers: izolarea poate fi productiva? Cat sa tii cont de gura lumii? Cum sa faci ca aprecierile negative sa nu te innabuse?
Ar fi un fel de teorie simpla: personalitatile ii infrunta pe ceilalti, deci... la lupta. Argumentul ca daca ala poate, eu de ce sa nu pot, e un indemn permanent.
Din ce cred, stiu si aplic, HULA adica un comentariu negativ, rauvoitor si nedrept exista ca necesitate sociala. A FACE inseamna sa realizezi cat poti de bine acel ceva (o carte, un obiect, o afacere, un gest memorabil) incat sa nu intri in defensiva... ci dimpotriva! ,,De huliti ma fac ca n-aud”. HULA e un motor social, alaturi de dragoste si dorinta de marire. ,,A lumii intregul sambur/ Dorinta-i si marirea” (M. Eminescu). Si negarea, hula, ura mobilizeaza lumea.
*
La sarbatoarea unica de la Vetrisoaia, dupa ce am vorbit si eu, am auzit imediat comentariile: ,,ce-a tot facut asta, de se da mare” si al doilea ,,om ca Marin se naste greu si foarte rar in judetul Vaslui”. Gazda, poetul Ioan Macnea, m-a strans in brate. Ce-a realizat Ioan Macnea la Vetrisoaia, e absolut unic in Romania.
*
A aparut o scriitura a unui fost ziarist, fizic topit de bautura, plin de ura si frustrare. Demnitatea vanduta a unei curvistine ar fi posibilitate de explorare a societatii contemporane vasluiene. Psihopatul in cauza pute de venin si-si revarsa prea plinul sugerand ca personalitatile importante ale sfertului de secol trecut ar avea cele mai grave defecte. Zmangalind vreo 180 de pagini, dintre care doar scrisorile de dragoste sunt partea cea mai valoroasa (cine i-o fi platit editura?) scriitorasul cel viteaz ofera un lung prilej de vorbe si de ipoteze dar mai ales posibilitatea de a fi actionat in judecata !
Prefatatorul crede ca e patriot. Nici vorba !
Regret ca printre vasluieni se afla asemenea detracati !
Voi reveni !


[ add comment ] ( 11 views )
PLAGIATORUL Nicolae Ionescu (!?) si laudatori neinformati 
De cateva saptamani bune semnalam presei si lumii stiintifice un caz de plagiat si abuz in serviciu strigator la cer: Nicolae Ionescu e un plagiator modern, luand informatii si pagini intregi din lucrarile consacrate istoriei invatamantului local si mai ales, impreuna cu trei femei, insusindu-si ca autor contributiile/ informarile directorilor de scoli cu pretentia de istorie a invatamantului din localitatile lor.
Intentia buna de a oferi o „carte de istorie locala” (peste 600 de pagini) se transforma intr-un ABUZ in serviciu atat a lui Nae Ionescu, doctor in istorie, cat si al coautoarelor beneficiare ale „scrierilor” unor directori de scoli (ca pretentii de cercetare stiintifica).
Prietenii lui Nae - Nicolae, au sarit cu mic si mai ales mare tamtam sa laude plastografia unui profesor care se mentine ca inspector, cochetand ca tot romanul, cu toate partidele, gruparile, personalitatile politice locale.
Sa stabilim: inspectorul Nicolae Ionescu are probleme cand vorbeste (balbaiala sa nativa), cand se prezinta public in fata unui auditoriu care nu-i este obligat si mari probleme cand... scrie si tipareste.
Imi exprim dezacordul atat fata de Laurentiu Chiriac (doctor in istorie, mare partizan aici, dar si clar neinformat), Dumitru Apostolache (care practic, nu are ce spune, dar lauda o asemenea lucrare) si al celor care-l erediteaza pe inspectorul maruntel si gangavit cu mari calitati sau chiar... geniu.
Iata de ce s-au inselat, pe scurt:
- Volumul e o compilatie bazata pe furtul din lucrari anterioare, una din 1980, care deschide seria (autori Dumitru V. Marin si Iulia Marin), alte incercari de Istorie locala sau a Invatamantului, inclusiv Monografia „M. Kogalniceanu”. In ziarul Meridianul am dat mai multe exemple iar aici va recomand pagina 28 (din opera ,,maestrului”).
- I.S.J. a cerut directorilor de scoli prezentarea monografica a institutiilor pe care le conduc. Dar mai toti nu s-au priceput cum sa faca si au preluat la intamplare ce le-a cazut la indemana. Asa se face ca un numar de personalitati, chiar mari personalitati ca Avram D. Tudosie, Constantin Clisu, Dumitru V. Marin si altii, nici nu sunt pomeniti pentru contributiile lor la istoria si autoritatea acestor unitati de invatamant, unele cu autoritate nationala.
- Valorificarea adreselor/ informatiilor/ raspunsurilor de la scoli si licee chiar coroborate cu informatii furate din lucrari mai vechi (dar ale altora), tot abuz in serviciu se cheama. Incurajarea sefei I.S.J., Gabriela Placinta, o beneficiara directa a ,,OPEREI” coordonate de Nae, inclusiv cu procurarea fondurilor pentru tipar - e absolut evidenta.
- Omiterea unor oameni - opere - contributii, tot porcarie „a la Ionescu” se cheama. Cum sa nu tii cont de opera unor oameni DE CATEDRA, din ultimii 25 de ani? Obiectivitate? Ati citit bine, individul nu tine cont de activitatea de exceptie dintr-un rastimp de 25 (douazecisicinci) de ani!, rastimp in care el a scris doar cateva articolase si a scos copy-paste - de care vorbim !
Ionescu are un curaj nebun si se crede in jungla, pe teren necontrolat si unde el mai are nebuloasa politica. Sincer, regret ca Gabi Placinta s-a lasat pacalita de acest impostor penal! Celelalte doua „coautoare” n-au nici vreo treaba cu munca stiintifica.
Drept care, semnalam celor interesati cazul si asteptam trecerea vacantei pentru a afla solutia la dosarul penal.
Oricare ar fi aceasta, Naica Ionescu e un adevarat plastograf de moda noua, care, vorba lui Nicolae Filimon, a invatat sa fure closca de pe oua. Pardon, isi fura colegii si pe cei de la care ar putea invata munca de cercetare.
Deocamdata are multe pagini tiparite. Poate sa mai scoata si alte carti, dar tot plagiator ramane.
Este greu sa va paziti de astfel de figura ?


[ add comment ] ( 15 views )
NE - LINISTE... SI DUPA 5 ANI ! 
Soare, cald, cald, zapuseala si ... dupa cateva minute, tunete, ploaie, vijelie, calamitate! Si unii, saracii, au gheata in spate desi n-a plouat cu gheata, dar apa le-a luat avutul ! Si din cauza fenomenelor meteorologice neasteptate, destui din judetul Vaslui nu pot dormi linistiti.
Cum sa doarma profund ala care obtine la rapita 3 - 4 sute de kg in loc de 3 tone ? De unde sa acopere paguba, ca, „asigurarile” dau doar cate putin si cu foarte mare greutate, iar guvernul acesta (Doamne, cati tampiti s-au strecurat si acolo, ca si in parlament !) nu poate, repet, nu poate, sa ajute ca n-are pe ce pune mana. Decat pe 25% din salarii (hm, hai bugetarii!) si pe impozitul pe pensii. O goana mai mare dupa bani a unui guvern e greu sa existe.
Alerta in vii. Eu am scapat mana, dar am doar 2,5 ha. Ce fac cei cu suprafete mari, cu cheltuieli si mai mari, cu marfa in stoc (oare, vinul, azi mai ieftin ca berea si apa minerala, va mai avea cautare ? si cand ?), loviti acum si de bolile culturilor ! Cu pomii e acelasi lucru: stropiti la timp, dar fructele crapa, cad crude, nu folosesc.
Deci, mergem, ca de cativa ani incoace, pe PAGUBA !
APICULTURA e in jale mare, mare. Ne mai scapa el, zaharul, la „poliflora”, dar de care, pentru ca la tei nimic, la salcam nimic, la floarea soarelui nimic. Precizez ca am peste 100 de stupi si marti la 63 de stupi, zburau 64 de albine ! In fata lor, 200 ha cu floare.
N-am vazut vreodata (sunt apicultor din 1975) an mai prost, cu rezultate mai proaste, cu pierderi in efectiv mai mari.
In presa e mare panica. Am pus afis ca angajez muncitori necalificati. Puzderie de telefoane si oameni dupa slujbe, cu salariu minim pe economie !! Se mai schimba ceva, cand ii chem la agricultura (si nici acolo nu e loc!). Asta cu slujba, nu e neliniste, e disperare pentru ca oamenii trebuie sa manance, sa se imbrace etc.
S-a incheiat ciclul scolar pentru unii care au devenit studenti. Felicitari colaboratoarelor noastre care si-au pus galoanele inteligentei pe umarul reusitilor. Dar nu prea au loc la camine iar sutele de euro la gazde lipsesc. Desi sunt cam inconstienti ca abia au terminat viata fara griji (liceul) dar pot fi linistiti ?
Invatasem candva ca e jale in tara atunci cand e razboi. Pot constata ca generatia aceasta este ca intr-un razboi cu numele criza, ca ea e peste tot, ca noi nu putem strange decat din dinti si sa ne bucuram ca nu ne mor cei dragi, chiar daca pleaca in strainatatea neagra. Cei plecati tot ne-linistiti sunt.
Mi-a reprosat cineva, ca nu dau nume, nu sunt mai aspru cu jigodiile inconjuratoare.
Imi fac datoria de observator pentru vremurile pe care le parcurgem, cand nici macar ploile nu ne ajuta ! Ca sa nu mai amintesc de cele 36 - 37 grade, caldura !!!
Sunt, acestea, vremuri de LINISTE ?


[ add comment ] ( 14 views )

<<First <Back | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | Next> Last>>