A P R I L I S T I I 
…77… confluente literare cu semnale amicale ar fi un alt titlu la Dictionarul selectiv pe care suntem gata sa-l lansam pe piata cat de curand. Avem pretentia ca chiar va fi ceva unic in peisajul literar romanesc si cu indelungate reverberatii peste hotare, ca cei care vor fi cuprinsi… in CUPRINS, vor fi, prin opera lor marturisitori ai acestui moment rarisim (daca nu unic) in care sa argumentam ca revista MERIDIANUL CULTURAL ROMANESC, ziarul Meridianul… grupul de presa, conducatorul lor, au intins o retea culturala a carei margini numai Domnul o cunoaste (pentru ca fiecare dintre cei nominalizati o prezinta altora si altora); 414 colaboratori din toata lumea sunt, doar pana acum, doar in 13 numere.
Precizare importanta: e opera de mecenat, nimeni nu a sponsorizat cu ceva pana acum iar asa numitele „organe locale” pun piedici…
De ce „aprilistii”?
Dintre cei 77 de selectionati, 7 sunt nascuti in luna aprilie (aprilisti, nu?), si pot alcatui numai prin opera lor volume impresionante si mai ales cu mare durabilitate in timp. Unii chiar vor fi embleme ale timpului lor, pentru o ramura social-culturala! (In aprile s-au nascut Timur Lenk, Shakespeare, Lenin, Emil Cioran)
Va propunem aprilisti:
DAN RAVARU, (n. 3 aprilie 1941) din ce in ce mai bine recunoscut pentru volumele sale publicate, pentru activitatea sa pe taram social, pentru patrunderea in domeniul cultural vasluian. „Provine dintr-o veche familie romaneasca, cu radacini de peste 300 de ani in judetele Prahova si Neamt… licentiat in 1965… profesor la liceele din Puiesti si Negresti… din 1979 si pana in prezent activeaza in cadrul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vaslui”. Pe ultima coperta a ultimului sau volum apar publicate exact 18 carti, dar D. R. a sprijinit ca nimeni altul miscarea artistica de amatori, a sprijinit publicatii si persoane, a sustinut conferinte pu-blice etc.,etc.
MIHAI HAIVAS (n. 6 aprilie 1941) prof. de matematica o viata, epigramist cunoscut si recunoscut in Iasi, membru al Asociatiei literare Pastorel Iasi, chiar cu functii de conducere, cu numeroase volume tiparite, editor, printre altele, al revistei de umor Booklook, colaborator la ziare si reviste, prezenta in viata culturala a Iasului.
DUMITRU V. MARIN (n. 28 aprilie 1941), deschizator de drumuri in presa moderna, intemeietorul singurului grup de presa din Moldova, romancier, reporter, editorialist, autor a doua recorduri mondiale, 6 nationale, 26 judetene, promotor in cultura si presa, cu peste 60 de ani de la debut, 28 de carti scrise, revista Meridianul Cultural Romanesc mentinuta prin eforturi proprii (de toate felurile). Candidat in alegeri pentru consilii locale, judetene, la Camera Deputatilor, Senatul Romaniei, sef de partid peste un sfert de secol, profesor, intreprinzator, doctor in stiinte filologice. Scoala de presa de pe langa TVV a ramas unica. Transmisiile in direct din 32 de tari, 4 continente, prezenta cultural-ziaristica in tara si peste hotare ii asigura calitatea de cel mai mare jurnalist vasluian din toate timpurile (v. Istoria enciclopedica a Jurnalismului din Romania).
JIPA ROTARU (n. 28 aprilie 1941), comandor (in marina), prof.dr. in istorie, autor a zeci de studii si carti, cu prevalenta despre al doilea Razboi
Mondial, rolul lui Ion Antonescu, situatia Romaniei din sec. al XX-lea, etc.
EUGEN DEUTSCH, (Iasi, 26 aprilie 1933), poet, epigramist, conducator de revista, opera impresionanta in peste ½ secol (autor a 23 de volume).
GEORGETA PAULA DIMITRIU (Iasi, 28 aprilie 1929), medic, poeta, epigramista, membra ALPI (vom completa ulterior).


[ add comment ] ( 27 views )
... 77… NODURI culturale si Semne amicale 
NODURI SI SEMNE, Nichita Stanescu, vol. de poezii, 1982, ar fi inspiratia secunda pentru acest articol, realitatea zilei fiind cea determinanta. Pe scurt, ar fi starea de fapt a celor peste 400 de colaboratori din toata lumea la Meridianul Cultural Romanesc uniti prin forta de creatie, prin valori
intelectuale intr-un fel de legaturi plasmatice, precum in sangele uman (reprezentat ca aglomerari mai mari sau mai mici unite prin fire nervoase) in care se fabrica viata. Marele meu prieten Mihai Batog Bujenita imi sugereaza variante: confluente, congruente, convergente; au venit si alte propuneri.
… 77… NODURI CULTURALE SI SEMNE AMICALE/ Dictionar selectiv/2018, pare a cuprinde mai bine realitatea social-cultural-creativa in care cei din jurul Revistei (iata, nr.1/13/2018) ne aflam intr-o hora a comunicatiei cu totul unica.
Argumente:
Am observat in alt editorial ca pe cuprinsul judetului Vaslui, autoritatea culturala este data de cateva personalitati de exceptie aflate in municipii, comune si sate. In mare si indelungata batalie intelectuala se afla Barladul cu Vasluiul ba, chiar si Husul, fiecare cu nume mari si foarte mari in reprezentare nationala si globala. Am mai scris, si spus, ca se detaseaza cele doua mari nume, ca Turnuri Gemini ale contemporaneitatii : Istoricul literar, eminescologul Th. Codreanu si jurnalistul D.V. Marin. Dar, la Vaslui se afla criticul literar Th. Pracsiu, istoricul Laurentiu Chiriac, istoricul local Dan Ravaru, eseistul si monografistul Valeriu Lupu, romancierul si conducatorul de reviste D. V. Marin, poetul Val Andriescu, alti multi autori de opere remarcabile. La Barlad osteneste poetul Simion Bogdanescu, poeta noastra reprezentativa Gabriela Ana Balan, mai este activ Gruia Novac, sunt alti autori de valoare mai mult sau mai putin recunoscuta, printre care istoricii Oltea Gramaticu si Elena Monu, scriitorul Vasile Chelaru, romancierul Iorgu Galateanu, pictorul Nastase Fortu, artista Viorica Ghenghea, poeta Georgeta Strat; la Husi troneaza istoricul Costin Clit prin opera si revista Prutul, prin activitatea sa prodigioasa in care-l antreneaza si pe „patriarhul” viei si vinului, academicianul Avram D. Tudosie. Dr. Vicu Merlan conduce revista Lohanul, e arheolog si scriitor. Se mai inscrie aici si P.S. Ignatie Muresanul. Negrestiul lipseste.
Datorita unor alese personalitati locale sunt de recunoscut ca puternice centre culturale: Vetrisoaia prin poetul Ion Macnea (unic complex cultural cu statui la Popasul Spiritului), Duda Epureni unde salasluieste un mare scriitor si poet, Ion Gheorghe Pricop), Puiesti (foarte activ poetul Petrus Andrei), Codaesti (poetul si epigramistul Ioan Hodas), Vutcani (istoricul Ioan Diaconu), Ivesti (un ansamblu cultural notabil), Pogonesti (Andrei Dumitru, excelent animator cultural), Berezeni (ing. Toader Dima si scriitorul Mihai Andon), Rosiesti (Ioan Onel si primarul Florin Anea), Dodesti, poetul Mihai Apostu, alte cateva localitati unde cate un om sfinteste locul… La fel si in jud. Iasi.
Nu noduri de cale ferata, ci in noduri fierbinti de promovare culturala, mari prieteni si colaboratori ai nostri sunt: Iasi, comandorul Mihai Batog Bujenita, excelent poet, epigramist si romancier dar mai ales conducatorul ALPI, Bacau unde exceleaza cei trei muschetari in frunte cu poetul, prozatorul si foarte bun organizator de mari evenimente culturale, Dumitru Braneanu (adica si cu prof.univ.dr. Ioan Danila, Cornel Galben si Ion Prajisteanu), la Bucuresti prof.univ.dr. Alexandru Ionescu promotor de exceptie prin opera (peste 70 de carti), revista si mai ales prin organizarea unor manifestari culturale in toata tara; la Slobozia George Stoian, la Pitesti George Coanda, Nica D. Lupu, (Branesti – Ilfov), Gheorghita Daniela Slapciu (Drobeta Turnu – Severin), fratii Botis din Ulmeni – Maramures… si multi alti colaboratori din Romania.
Un capitol de mare mandrie si nadejde, pentru ca cei cu care ne intrecem in fapte culturale sunt personalitati de mare calibru in tara lor, si, noi nu le putem stabili ierarhia, dar daca oamenii au opera (pe care o citim direct), conduc reviste, alte publicatii, sau colaboreaza la diverse institutii culturale, ori se manifesta ca vectori culturali de anvergura cum sa nu fim bucurosi de prietenia si pretuirea lor si sa le-o intoarcem cu asupra de masura? Profesionalismul lui Ben Todica (de prin judetul Vaslui, de loc) intr-o varietate de mijloace de exprimare covarsitoare e apreciat in toata Australia si Noua Zeelanda, Alex. Cetateanu cu „Pagini romanesti” in Canada de unde ne scriu si Vasile Filip, Codruta Marin (Montreal), Dan Anghelescu, D. Damian (de la New York), atatia din Israel de unde Adrian Grauenfels ne trimite si revista Nautilus si din creatiile sale, ca si Dorel Schor si foarte multi altii. Din Italia colaboreaza si romani si tot Gruppo Scriviamo condus de d-na Daniela Straccamore, din Germania bunul prieten Georg Barth, din Republica Moldova destui si buni (acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija s.a.) din Cernauti – Dragos Olaru si vechiul prieten din Geneva Stefan Racovitza scoate o buna publicatie pentru emigrantii romani, Caminul romanesc)… si lista poate continua. Uitati-va la cei 414 colaboratori din Meridianul Cultural Romanesc.
In putine cuvinte: suntem legati prin forta de creatie, talent, umanism, dragoste de limba si mai ales de metafora care va contribui pururi la pastrarea umanului din noi. Si, va rog sa nu uitati ca noua cultura existentiala nu se mai bazeaza (din ce in ce mai mult) pe cuceririle Galaxiei Guttemberg! Iar daca Dumnezeu cel de sus se va lasa condus de cel virtual – calculatorul, aici jos, pe pamant robotizarea este tare aproape. Cat mai putem,vrem sa ramanem… oameni… de ce nu intr-o hora globala a valorilor? Noi am reusit acest ceva unic, poate, fi si mai mult (cam in vreo suta de ani), dar integrarea intr-un Pantheon sau macar in coloana infinitului spiritual, sigur, in Coloana Dorului de Tara, tine nu numai de ambitie ci si de noroc, munca, perseverenta, sacrificiu si talent!


[ add comment ] ( 13 views )
Nebunii si PASIUNI 
Zilele acestea sunt mai ocupat decat de obicei pentru ca ne iese Meridianul Cultural Romanesc 1/13, pentru ca pregatim Dictionarul selectiv care sa sugereze miscarea culturala regionala cu raspandire in lume si atragerea unor mari personalitati, pentru ca ne gandim la Omagiu Cartii si Culturii Vasluiene.
Ma gasesc in situatia sa nu pot participa la cateva actiuni cu cartea, la care mi-ar face mare placere, din cauza ca trebuie sa muncesc mai din greu decat altii pentru mine si oamenii mei. Aceste actiuni cu public sunt de regula joia, cand eu am multi km. de parcurs.
Sunt tare bucuros ca am de munca, ca pot, reusesc sa antrenez in efort creativ multi oameni de pe multe meridiane. Veti vedea alt numar bun din Meridianul Cultural Romanesc.
M-am intristat mult sa vad ca un copil nimerit in presa ma ataca urat-urat pentru ca i-am cerut doar sa se prezinte ca ziarist pentru viitor. M-am gandit ca scriind ceva urat despre mine si-a mai castigat vreo 2 3 cititori pentru fituica la care scrie. Chiar mi-e mila de el ca poate fi atat de plin de ura, de atat timp si in starea lui de lefegiu. Cum dracu poate fi asa putred un om?
Sa-l nominalizez? Pentru ce, tocmai de aia ma ataca, sa-si lege numele de al meu: neputand sa te ajunga/ Crezi c-or vrea sa te admire?. Copilul Chiar mai credeam in el!? Va constata mult mai tarziu cat de tare a gresit.
Daca tot avem asa mult de munca, de realizat, de visat sa ne pierdem timpul in mizerii?
Unii cu nebuneala, noi cu pasiunea.

*

Mi-a trimis un material amplu un adevarat senior al scrisului, Ioan N. OPREA din Iasi, un om in fata caruia merita sa ne inchinam pentru rafturile de carti scrise, pentru incurajarea atator oameni sa-si continuie confesiunile in scris pentru informatia scrisa despre oameni, locuri, pasiuni viata. Indraznesc a spune ca mi-e un adevarat prieten de suflet. As dori sa-i fiu urmas. E cu adevarat un senior al scrisului romanesc.
Observa el cu indreptatire ca: aproape saptamana de saptamana, alearga prin comune, se opresc la primarii, scoala, biserica ori in mijlocul satelor, si, cum am mai scris si spus, organizeaza si participa, cum ar fi lucratori la Consiliul judetean ori la prefectura, ceea ce noi, candva, numeam Consfatuiri cu cititorii si ascultatorii... a ceea ce realizeaza si raspandesc cei ce la singurul Grup de presa, Vaslui, cultura de masa, dusa de ei pentru lumea satelor, fapt pentru care ii felicit, iar mai tanarului, nepotului meu, DVM, ii urez ca cele de primavara-vara de dupa 77... sa fie traite cu sanatate, multi ani.


[ add comment ] ( 20 views )
1377IV/?! 
Daca am reusit sa va interesez cu aceste cifre, musai sa le si explic. Nu inainte de a va spune ca am solicitat unui ziarist o contributie pentru Dictionarul selectiv si m-am trezit cu debitarea unor ineptii, jigniri, denigrari inaccep-tabile pentru o carte de autor, pentru cineva care sustine totul din fondurile sale, cu investitii din sanatatea sa, din timpul sau, din linistea sa si a familiei. Il intreb, chiar, cine ar putea sa-i publice, pe banii lui, ineptiile unui frustrat cu acest act palpabil?
Zilele urmatoare iese de sub tipar revista interna-tionala Meridianul Cultural Romnesc, An IV, nr 1 (13), cu alte cteva nume peste cele 397 de pna acum. Numai din Asia n-avem reprezentanti, pentru ca nu stim limba chineza si nici japoneza desi gingasa colaboratoare a noastra, poeta Mihaela Babusanu (din Babusa, comuna Bacesti Vaslui) ne trimite spre publicare versuri in stil Haiku. Sa ma credeti ca sunt tare mndru de existenta tipografica a unei Reviste internationale la Vaslui, unde cam nimeni nu vrea sa ne ajute (oficialitati si personaje care se vor imbalona serios cu reusitele noastre peste timp pentru ca acum sunt ingalate de dusmanie!). E clar ca vechii si noii semnatari vor face dovada de preaplinul vietii lor in opere memorabile care sa ilustreze capacitatea creatoare de pe un areal impresionant. Veti vedea un nr.13 reusit!
77 Este titlul Dictionarului selectiv menit sa ramna peste ani si decenii. Unic prin prezentarea perso-nalitatilor, prin recompunerea unui mozaic spiritual incepnd de la taran pna la academicieni, cu ilustrarea parerilor autorizate ale participantilor din interior la produsul intelectual caracterizant pentru un mediu si un moment al devenirii istorice. Vor fi numai 77 din cele cteva sute de personalitati, incluse si in dictionarul de colaboratori de la sfrsitul Meridianului Cultural Romnesc. Spe-ram sa fie gata pna la mijlocul lunii aprilie. Asadar urmariti 77
Ce-i cu IV ?
E aproape simplu de ghicit: pe 27 aprilie, vineri, organizam Editia a IV-a a manifestarii de suprafata nationala OMAGIU CARTII SI CULTURII VASLUIENE. Ne bizuim, inca o data pe fortele noastre, dar am invitat primariile sa ne sprijine, incercam ceva si cu altii care nu ne-au sprijinit vreodata! E o posibilitate de a reuni elita judeteana in domeniul culturii prin expozitii de pictura caricatura sculptura, expozitii de carti, reviste, ziare, simpozion national cu comunicari si referate. Vom publica in fiecare numar programul acestei indraznete si unice mani-festari, de maxima densitate. Desigur si in M.C.R. 13.
13, 77 si Editia a IV-a a Omagiului sunt certe dovezi de mare cultura?
*

Mi s-a imputat ca informarea dumneavoastra cu ceea ce facem ar izvori din orgoliul meu.
Hotart: noi reusim mult peste posibilitatile noastre dar nu si peste puterea noastra de munca.


[ add comment ] ( 37 views )
Mai, sa fie iarna! 
Tare am asteptat (si) iarna in sezonul acesta. A fot blanda de gerul Craciunului, calda de Boboteaza, destul de binevoitoare in rest. Tot sa fie asa o iarna.
Numai ca nicicum iarna n-o mananca lupul, asa ca de vreo cateva zile (ne) geruieste si ne infricoseaza: minus sub 10, turturi, dar zapada putina, iar furtunile si nenorocirile anuntate in tara sunt la noi, in Moldova, doar un fel de paturi reci care sa ne scoata mai putin din case, care sa ne tina cu promisiunile unei alte ierni mai viscoloase si cu zapezi ca altadata; acum nu e cald si bine, nu mai e nicicum iarna pe ulita, cam greu de imaginat frumoasa ca atunci
Luam la cunostinta de gandurile pozitive ale guvernantilor pentru ca tare ar fi bine sa le transpuna in practica: programul tomata, purcei de soi pentrunoi, plata ajutoarelor prin APIA, promisiuni pentru agricultura.
Mai mult decat gerul de afara ne ingrozesc tampeniile pe care le transpun pe spinarea noastra prin masurile fiscale, balos acoperite de Olguta Vasilescu care ne minte in fata ca-s cresteri salariale si care a crescut cu peste 40% impozitele si taxele pentru angajatori. Propagandistic impozitele trebuie platite de angajati si tare-i vad pe mai toti luandu-si sarsanaua si asteptand la coada sa-si plateasca darile catre stat; ca toti stim, de moarte si de fisc nu scapa nimeni. In ceea ce ma priveste nu sunt de loc bucuros ca ma supravegheaza un cap de lemn si ma incaseaza un cap patrat care nu stiu cum sa ma mai dezavantajeze si sa ma nedreptateasca. Dar despre asta data viitoare.
Ma tot minunez cum a putut spune O-Olguta ca patronii ii fura pe angajati. Cred ca era beata sau cu mintile prin Tenerife. Va sa zica mareste impozitele cu pe ste 40%, pune atata lume pe drumuri, provoaca o crestere de personal de mai mare dragul si, nu guvernanta fura, ci omul care nu stie cum sa-si mai salveze afacerea, prapaditul care nici sa mearga intr-un concediu nu poate pentru ca imediat ii dispare rodul muncii si nu mai are la ce se intoarce. Acest cap sec probabil nici nu stie cat dauneaza vorba ei proasta.
Cum se vede mai mult decat gerul ne face sa tremuramOlguta.

*

Aproape-i gata Meridianul Cultural Romanesc
Apare dictionarul selectiv ...77...
Omagiu Cartii si Culturii Vasluiene, vineri 27 aprilie


[ add comment ] ( 24 views )

<<First <Back | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | Next> Last>>