TREI IEZI, ghiocei, zapezi, parazapezi ... 
Nu-s chiar zapezile de altadata, dar acum cand "totu-i alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare", un plus de optimism se revarsa in sufletele noastre cam prea descurajate in ultima vreme.
M-a distrat sa va spun ca o capra mi-a fatat trei iezisori care cam fug de zapada dar si pateaza imaculatul ei cu cate un strop de viata care anunta noua generatie de ovine, de ghiocei, alte flori, poate alte zapezi, alte griji si sigur destule rosturi de a trai.
Acolo unde se faureste painea, adica sub plapuma alba e cu atat mai bine cu cat centimetrii de zapada sunt mai multi: "iarna grea, omatul mare/ semne bune anul are" ! Si chiar daca n-am facut araturile la timp, tot nadajduim la sporul in agricultura care ne linisteste pentru hrana de maine.
Nu ma lasa voia sa nu va indemn sa lasati si inima sa mai zburde. Pana la urma, sunt nenorociti invalizii, grav bolnavii, nu cei in putere care trebuie sa-si gaseasca de lucru pentru ei si pentru ai lor. Iar sa stea numai la televizor, oricate evenimente ar fi prin Africa ori la vama, ori in politica, nu e deloc indicat (pentru ca ei nu pot modifica ceva...) si nici productiv. Dumnezeu ne-a dat libertatea de a munci pentru a ne putea bucura de viata chiar daca pentru a fi o zi rege trebuie sa fii 6 (din sapte) sclav. Sa putem fi fericiti cu ce avem !
Candva erau cotloanele de dupa sobe unde torceau matele sau isi indreptau ciolanele batranii. Crasmele de azi (cu multe stele) nu vor putea inlocui vreodata sezatorile satesti, motoarele nu vor inlocui caii cu clopote sau fara. Caii putere misca acum mijloacele mecanizate care "apara" sosele si drumurile.
Apropo: n-am mai vazut vreodata navala atator pluguri de zapada, semn ca unitatile au mare nevoie de banii Consiliului Judetean, afacerile cu statul fiind cele mai prospere.
Nici nu incepuse bine sa fulguie si autogrederile s-au napustit, inclusiv asupra gropilor din sosele, adancindu-le, largindu-le. E foame mare la proprietarii de utilaje si asta inseamna sa faca si treaba buna !
Zapezile din zilele acestea (fara viscole) dau incredere tuturor desi, saracii care se ingramadesc la cozi interminabile, la ajutoarele din U.E. ingheata si blestema. Unii chiar sunt neputinciosi, altii, pensionari amarati dar si destui tineri puturosi dar tare buni de treaba. Eu le-as da sa intinda (cu plata) parazapezile de pe langa sosele (am vazut garduri moderne anume construite din materiale plastice) ...
Pana acum, in judetul Vaslui n-am auzit de drumuri inchise.
Sectorul zootehnic n-a avut de suferit pana in prezent desi, au fost si temperaturi critice, dar in apicultura sunt probleme, multi si-au pierdut familiile de albine. Din pacate oile s-au imputinat pe aceste plaiuri, vitele mari, la fel.
Sunt sperante si aici, iar la legumicultura sunt din ce in ce mai slabe datorita preturilor mici. Dar, cati isi mai bat capul cu agricultura ?
Industrie nu prea mai avem, constructii noi nu se prea mai vad. Piata imobiliara e la pamant desi, televiziunea mincinoasa trage de maretele realizari ale regimului ...
Daca una nu facem, alta nu, investitii nu, cum ne trecem timpul pe zapezile acestea ?
Si, aduc vorba cronicarului Miron Costin "ca nu este mai cu folos zabava decat cetitul cartilor". Chiar, cu "trei iezi, cucuieti", cu flori si frumusete, cu zapezile si semnificarile lor, cu oamenii si patimile lor.


[ add comment ] ( 20 views )
NENOROCITII ... 
Vedem adesea cate un batran garbovit, slab si neputincios, intalnim tineri ramasi schilozi din cauza unor acte de bravura, inclusiv din accidente de masina.
Am vazut in bazinul de inot o fetita de 7 ani, nascuta fara ambele brate, dar cu o pofta de viata si o energie iesita din comun (care o vor ajuta sa izbuteasca in viata). Tot aici am vazut tineri deveniti "legume" prin afectarea maduvei spinarii si varstnici cu mari handicapuri dobandite. Pana la urma, destui carora sa le plangi de mila si sa te gandesti la categoria de oameni (chiar) aflati in napasta ...
Sunt NENOROCITI aceia pe care i-a batut Domnul si multi, multi aceia din cauza domnilor ...
Unul care nu poate, singur sau cu vreun insotitor, care e un chin pentru el insusi dar si pentru cei de langa el. E situatia si atator batrani ... cu totul in afara lumii si asteptand sa moara.
Tot nenorocit este si ala care ajunge intr-o functie si nenorocitul tot nenoroceste pe altii prin felul in care gestioneaza, averea sau banii statului din care se infrupta cat poate mai mult. Nu putem zice "iarta-l, Doamne, ca nu stie", pentru ca el, ar trebui sa nu se bage unde nu-l duce capul.
Sunt jigodii care stiu foarte bine ca ce fac nu e in limite umane: unul scrie la gazeta ce l-a invatat o jigodie mai mare in presa, altul fura gaina babutei de alaturi, careva isi scapa mainile in buzunarele vecinului. Sa adaugam hotii contemporani care nici n-ajung bine intr-o casa, si-s cu ochiul dupa furat, ca de cleptomani si de curve societatea n-a dus niciodata lipsa.
Vorbeam de nenorocitii (mintali) care produc pagube morale sau de alta natura prin modul permicios sau deplorabil in care-si "fac" sarcinile. Observ ca ideologia (politica) a celor de la conducere ofera un asemenea exemplu: la TVR au inceput seriile de stiri favorabile regimului. Spun aplaudacii ca in ultimii 10 ani s-au dublat salariile oamenilor, prin urmare, n-ar avea de ce sa se planga. Idiotul ala de serviciu la TVR ar trebui sa vada ca acolo unde se face papica e cel mai greu, ca trebuie 13 kg de grau pentru un litru de motorina cu care nu obtii nimic daca nu ai toata cantitatea, ca painea, daca n-ar fi subventionata ar fi de 10 ori mai scumpa, ca au crescut preturile per ansamblu de peste 15 ori, dar din "flotatia preturilor" agricultura e cea mai parjolita ocupatie de care se poate tine un om.
Nenorocitul ala care vrea sa-i intoxice pe oameni ar putea sa vada, poate, de ce barbati in toata firea se des-tareaza, de ce copiii ne cresc din ce in ce mai prosti, de ce standardul de viata visat e mult prea departe. Pana la urma, asta e "copilul" unor nenorociti si mai mari, dar acum cu averi si pozitii intangibile. Culmea, trebuie sa-l gasim capul rautatilor chiar pe presedintele tarii. Si, pentru ca tot asta era situatia indiferent cine era acolo ... nici nu-l nominalizez dar pot spune ca asta e soarta unei tari ocupate.
Prin satele apropiate de Oradea, am vazut la case alaturate steagul unguresc si pe cel romanesc. In Hidisul de Jos, preotul Romulus Bereteu a pus banda tricolora incepand de la poarta si pana la icoanele din biserica monument de lemn, o bijuterie de peste 2 secole. Alt fel de nenorociti (de catre altii) cred, dar care pastreaza si astfel speranta.
Pana la urma, vedem aici nenorocirea individuala si nenorocirea colectiva, chiar a unei natiuni.
Cu toate astea pe noi ne doare mai mult de nenorocitul din Ivanesti, ca e mai aproape.
Statul e ca o caruta cu roata impiedicata pe pieptul omului si, cand e aceasta deasupra, cand omul dedesubt.
Ne doare ca, uneori, nu putem face nimic pentru semenii nostri, pentru noi, chiar. Nenorocitii sunt la putere.


[ add comment ] ( 27 views )
TRANSILVANIA ... noastra ? 

Gandul ca alerg dupa ceva sanatate, nu m-a parasit tot drumul de la Vaslui la Oradea, desi un dobitoc de sofer cu o raba m-a scos in afara carosabilului cu marea sansa sa raman intreg: Experienta, prevederea si norocul mi-au salvat viata; adica fugind dupa sanatate puteam ramane si fara ce mai aveam din viata !
Cersetorii surdo-muti din Vaslui imi facusera semne amicale, chiar in centru, si mi-au rasarit in fata si in Brasov sau Oradea cu alte chipuri, adesea respingatoare la vedere dar ca un fel de emblema pentru starea noastra de azi cand, parca, s-a accentuat fenomenul saraciei.
Este si cauza acestui "reportaj" pentru Dvs., stimati cititori, dupa ce am transmis din alte numeroase tari ale lumii. Singur, cu gandurile mele am observat atat in judetul Vaslui cat si la Bacau parloagele si lanurile cu coceni de porumb iesind de sub zapada destul de asezata. Lume rufoasa la Plopana, galeti cu mere expuse la vanzare la Fundu Tutovei, kürtosi la Oituz ... "Muntii nostri aur poarta./ Noi cersim din poarta-n poarta", inclusiv pe la Ciucea lui Octavian Goga, un orasel cu disciplina ardeleneasca.
Am vazut deci, cersetori si in centrul Bacaului, si in Brasov, si la Sighisoara, si la Cluj, si la Biserica cu luna din Oradea. Aici sunt diferite afise care suna asa: "nu incurajati cersitul ca nu ii ajutati deloc ... cu o suma de bani". Prapaditi fara nume si cred, fara identitate intind mana si pe malurile Crisului Repede, alegandu-se adesea cu o injuratura aspra ungureasca !
M-am intrebat daca Transilvania e romaneasca, adica a noastra desi, preponderent se vorbeste romaneste, pentru ca si de pe aici au plecat multi "peste", sunt tot felul de firme straine (multe, nu ca la Vaslui) cu banci, cu populatie stilata si aristocrata. Partea asta cu lume buna e de la Brasov si mai ales de la Cluj inspre Ungaria, masini straine mai multe, disciplina in trafic mai mare, obezi mai multi, steag romanesc se vede doar pe turnul Primariei din Oradea, aeroporturi la Brasov, Turda, Cluj (ce minune arhitecturala se desavarseste aici !), Oradea.
Cea mai buna impresie, despre infrastructura Tarii Ardealului, adica soselele fara gropi si denivelari, cu bucata de autostrada care e ... cum trebuie ... Mi-am inchipuit ca diferenta dintre Republica Moldova si Moldova strabuna e cam la fel ca intre aceasta si Transilvania.
Oamenii de pe aici mi s-au parut mai degajati, mai siguri pe ei, deci au intrat intr-o normalitate a vietii si nu-si fac probleme pentru ziua de maine, chiar daca pleaca in Ungaria sau Europa.
In Baile Felix e bilingvism, nu prea e lume acum in extrasezon, tratamentele si cazarea acceptabile, dar multi, multi bolnavi de varsta a treia si foarte putin tineret. Nu exista viata de noapte desi, la cele cateva bazine e evaziune fiscala foarte "curata" ca ... se lucreaza cu apa calda (!)
Ma intreb de pe aici, daca Transilvania mai e a noastra si pana la urma daca noi mai suntem o natiune (pe care nu se mai bate moneda politica) sau bucata asta de tara e deja in Europa cu legile, strictetile, relele, bunele ei. Ca noi suntem la urma Caravana care sterge hotarele si altereaza limba romana.
Vorba lui Moromete: "unde mergem noi, ba !"


[ add comment ] ( 26 views )
SARACIA ... ZILEI ! 

In Africa saracia misca milioane de oameni (in Tunisia, Egipt), dupa o dreptate sociala care ... nu va exista niciodata !
La noi, ba, o alianta, ba, alta, proteste in lant dintre care cel al militarilor cu pensii mari e cel mai nedrept. N-am decat o intrebare argument: ce-o fi facut un ala sa aiba 100 milioane vechi drept pensie ? Prelungesc intrebarea si, nu stiu de ce un director (de azi !) sa ia 1 (un) miliard pe luna remuneratie ?
In fondul chestiunii este si aceasta atat de mare diferenta intre "productie mintala" si plata ei dar si ne-munca promovata de politicile electorale care, prin recul, ii impinge pe oameni la hotie.
Am mai vorbit de HOTIE, JIGODISM, NECINSTE. Un pensionar pe care-l protejez prin initiale pentru ca are nepoti, C.M. lucreaza la cineva vreo 3 luni si fura cam tot ce-i cade sub mana incepand de la mop, mobil si incaltaminte si pana la motoare electrice. Deci, fura de cateva zeci de milioane ... E un inrait despre care, poate, voi mai scrie.
Un grup de tineri din Cosesti - Ivanesti a devenit spaima imprejurimilor: unul Vasile Doroftei comanda (chiar le da cheia franceza si alte echipamente), Daniel Trana si Ion Goga sar gardurile si opereaza in seara zilei de 1 februarie si surprinsi se topesc in noapte, Adi Pricop tinea "de sase", si s-a scapat pe el de frica !
Pentru ca nu-s tinuti in frau de familii, tinerii acestia fac scoala de infractori si nu a vietii, fara sa se gandeasca decat la bautura si ... hotie !
Din ce stiu de la viata, nu prin hotie scapi de saracie ! Nici prin "frauda intelectuala", adica plagiat prin care sa se obtina foloase necuvenite.
Siderat am fost ca o colaboratoare de-a noastra si-a permis sa reproduca niste stiri dintr-o foita locala pe care nu o citesc (stiind ca n-are nimic comun cu obiectivitatea necesara). Nu contest insa paternitatea si munca nimanui, nu pot fi de acord cu asemenea practici (pe scara mare, pe internet), am suspendat colaboratoarea.
Din saracie, intrati iar in incapacitati de plata din micime, pentru ca au nevoie de nume care sa vanda ziarul, fostii mei elevi ma ataca in stil de mari jigodii. Ei tin cu tot dinadinsul sa fie rebuturile din scoala de presa a TV.V., deja recunoscuta. Chiar daca eu as fi vinovatul, nu asa ar trebui sa se inteleaga ... presa corecta ?!
Pe baietii astia, pe care eu i-am facut oameni, ii intreb: daca vor trebui sa se uite vreodata in ochii mei ... vor putea ?
Revenind:
Saracia materiala dar si cea mintala, tot la ... hotie duc: unul cu cheia franceza, altul cu pixul, toti cu mana, adica hoti de toata mana, intr-un judet pe care nu l-am defaimat niciodata si nicaieri, oricate probleme a(m) avut.
Saracia zilei rezulta din neintelegerile cerintelor momentului, adica mobilizarea creativitatii si nu zazania si discreditarea.
Ca pana la statul egalitatii oamenilor dintr-o tara mai e mult, mult, o demonstreaza cei din Africa, Venezuela, Europa si Romania. "Lumea este-asa cum este/ Si ca dansa, suntem noi". (Mihai Eminescu).


[ 1 comment ] ( 45 views )
15 ; 24 ; 30 
Nu va asteptati la masuri pentru corpuri perfecte ci, la datele importante ale lunii ianuarie. Poate, peste 30 de ani va fi si 26, adica ziua lui Ceausescu, cel impuscat de Craciun, 1989.
15 ianuarie 1850 vine Mihai Eminescu, in viata pamanteasca. Si dupa 161 de ani tot a mai facut o minune: a determinat oficiala adoptare a Zilei Culturii romanesti. Daca ne gandim la ce poate face cineva pentru un popor, cred, ca, pastrarea limbii intr-o forma (mereu) noua si-nteleapta intr-o opera ce poate strabate secole (cu framantari mari), ca depozitar al genialitatii nationale i-ar conferi poetului nepereche rangul necesar de reprezentare ! Anul acesta Barladul a dobandit "Centrul Mihai Eminescu", adica un alt loc de pioasa recunostinta. Asa ca si "adormind de armonia/ Codrului batut de ganduri ..." il putem urma pe luceafar in aventura comunicarii.
Mai avem, insa, mult prea multe de facut pentru pastrarea limbii supusa unui atentat continuu si distrugator, mult mai grav decat pana la el (prin mijloacele mass-media).
24 ianuarie 1859 Ziua oficiala a "micii" Uniri cu nominalizarea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domnitor. Inca din 1840, Mihail Kogalniceanu (sfetnic al lui Cuza) scria ca politica provoaca ne-unire, iar in 2011, s-a vazut si la Iasi si la Focsani cat de contestat este presedintele tarii, Traian Basescu, maine - poimaine acuzat de tradare nationala. Am scris in cartea TVV - 15, ca personalitatile fac istoria, si ramane sa vedem daca fostul deputat de Vaslui e acela care poate, ar sti, sau numai vrea.
Importanta actului Unirii este dincolo de intelegerea noastra (astazi), mai ales cand se recompune Europa fara frontiere interne. Ca sa fim astazi cu un cuvant (slab) de spus, acolo sus TREBUIA si 24 ianuarie 1859 si 1 decembrie 1918.
Mai marii Statelor Unite Europene trebuie sa ne aduca si mai mult la ascultare si nefiinta (ca si pe indienii amerindieni) si nu pot decat jubila la neintelegeri si huiduieli, ca mai ieri !
Pe de alta parte nici asa de saraci si prapaditi, ca anul acesta, ca anul trecut si ca de cand ne stim, niciodata n-am fost. ~n 2011 Ziua Unirii a fost a ne-unirii !!! E vinovat doar Basescu ?
30 ianuarie, 1852, la Haimanale tipa alt bot cu ochi si cu geniu: I.L. Caragiale.
Daca POETUL avea studii serioase (in Austria si Germania), avea zestrea poeziei in sange, din izvorul curat ca lamura al creatiei noastre populare, greco - romanul de langa Ploiesti a gasit cuvantul care exprima si adevarul zilelor noastre si mai ales "a lasat" o lume asa de vie, incat noi nu mai putem iesi din ea. Daca Eminescu exprima sufletul cu aspiratiile sale, Caragiale e TRUPUL cu poftele, batalia pentru viata a fiecaruia si a tuturora la un loc. Avem straiul de purpura si aur al poetului dar si tarana cea grea, inclusiv, noroiul greu al strazii in proza si dramaturgia recunoscutului si mereu actualului Cronicar ... social !
Cine stie daca-l vom sarbatori vreodata cum se cuvine pe I.L. Caragiale, cel cu putine clase dar cu opera reprezentativa, caracterizanta pentru 3 secole, mereu redescoperit in ce ne propunem si facem.
Gandurile ne-ar putea duce si la alte personalitati (ce placuta e desfatarea sufletului !) dar zboara repede la preturile din magazine, la munca prost platita si la ajutoarele ... sociale (adica, mai pentru toata populatia, deci, si prin APIA) si la fisc ! Ca de fisc si de moarte nu ne scapa nimeni !
Oameni fiind, ne preocupam mai ales de acestea din urma. Dar, daca tot am ajuns fiecare o cifra intr-un calculator, de ce sa nu meditam, totusi, si la ce-ar insemna 15 - 24 - 30 ... ?


[ 1 comment ] ( 56 views )

<<First <Back | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | Next> Last>>