Date certe și ușor de probat: 1 martie (prezent de pe 3 martie) 1970 – cooptat inspector la C.J.C.A. Vaslui, venind din funcția de director al Școlii generale Măcărești, com. Prisăcani, jud. Iași. Cei de la Casa Creației Populare, unitate specializată și subordonată nouă, cu excepția lui Petru Necula, nu aveau facultate absolvită, iar mulți directori de Cămine Culturale sau bibliotecari aveau 7 clase. Am fost „inspector principal cu bibliotecile și cele 14 Stații de radioficare”. Comitetul de Cultură și Artă era, inițial, parte a Inspectoratului de Învățământ și Cultură, desprins de câteva săptămâni și pus la dispoziția comitetului Județean P.C.R. pentru a pune la punct rețeaua culturală care cuprindea Casele de cultură Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești, Căminele Culturale, Teatrul „V.I. Popa” din Bârlad, Stațiile de radioficare, având ca instrument de execuție, în subordine, Casa Creației Populare. (Era o foarte acută lipsă de cadre cu studii superioare). La aceasta din urmă, se aflau Petru Necula, director, fost coleg de facultate, an, grupă, George Stoian, instructor pentru brigăzi artistice și foarte bun textier (a publicat „Nunta de duminică”), Gheorghe Pârcălabu (tatăl lui Doru, de la „Divertis”), Gheorghe Sfârlogea (coregraf, printre primii autori din țară, care a scos culegeri de dansuri), urmat de Gigi Ilașcu, coregraf și bun organizator. Comitetul de Cultură avea președinte pe Gheorghe Bălăuță (profesor de istorie, din Zăpodeni, cumplit de credincios partidului, care, dezamăgit, sa sinucis, aruncându-se în fața trenului, la podul de fier), vicepreședinte Petrea Didilescu (filologie), de la Dănești, inspector șef Constantin Peptu, din Zăpodeni, inspector principal, cel mai tânăr din tot corpul de inspectori ai județului, Dumitru V. Marin (filologie), inspector Lucian Popa (istorie, care avea motocicletă și a murit în accident), și secretară, contabilă. Primii 3 erau politici, ceilalți 2 de alergătură, cu drept și obligație de a întocmi procese verbale de îndrumare și control. Ei trebuiau, și conceptual, să traducă în cultură linia politică a P.C.R., instructorii aflându-se la unitatea subordonată, cam cu același număr de persoane. După o discuție cu secretarul II, Țolescu, am fost pus la treabă serioasă chiar din prima zi, adică de luni, 3 martie 1970. Și, chiar era foarte mult de muncă în această nouă instituție, deci ea însăși în organizare. Ne înțelegeam bine cu colegii de la învățământ, foarte rău cu cei de la presă, singurul ziar fiind Vremea nouă, de la formarea județului, în 1968, cu oamenii partidului promovați pe criterii de loialitate partinică. Singurul om de presă era redactorul adjunct, Crăiescu, ceilalți se tot pregăteau. Primele discuții mai aplicate despre Festival la începutul lunii aprilie: în vederea alegerii denumirii alcătuisem o listă cu 68 de personalități din județ, ca sarcină specială de la Gh. Bălăuță, președintele C.J.C.A., până aproximativ la 25 aprilie. Convocat la primul secretar Gh. Tănase, cam împotriva voinței președintelui, împreună cu vicele Constantin Didilescu, și cei de la UTC (Rășcanu?) și Sindicat (Al. Vătafu, total 6 persoane, cu Tănase, Bălăuță, Didilescu, D.V. Marin), sa hotărât organizarea, planul de acțiune și denumirea. Aprobarea Programului definitiv, a afișului, a listelor cu invitați, a bugetului, în Biroul Județean Vaslui, aproximativ, până la 20 iunie. Alergătură și realizare, contracronometru, până pe 3 iulie. Cu ajutorul lui Ioan Massoff am stabilit și adus „la centru” medaliile cu portretul stilizat al lui C. Tănase, Diplomele, sa stabilit afișulprogram, am alergat la circa 30 de personalități; cel mai urât nea primit Radu Beligan, vicepreședinte al Uniunii Internaționale a Teatrelor (prezent de la ediția a II-a), cel mai indiferent Valentin Silvestru, care pleca în străinătate, cel mai amical, textierul de la „Tănase” Aurel Storin, la fel și ziaristul Sandu Naumescu. Au acceptat invitațiile din prima, AntonescuCărăbuș, Nicolae Stroie, Dumitru Solomon ș.a. La prima discuție cu doamna Virginia Tănase am fost condus de Naumescu, pe Spiru Haret nr. 1012,
o casă cu boltă și cerdac, atunci. M-am mai bucurat de sprijinul lui Bogdan Căuș, textier foarte cunoscut în țară, prieten cu cei de la Casa Creației Populare și mai ales, a caricaturistului Neagu Rădulescu, cel care mia dăruit cu autograf, la „Scala”, unde a plătit el cafeaua cu lapte, cartea „Napoleon fugea repede”. La spectacolul de la „Tănase” i-am cunoscut pe dirijorul și bateristul Sergiu Malagamba și pe „țârul” comic Nae Lăzărescu; Stela Popescu era incendiară
la grădina Boema, fostă Cărăbuș. A acceptat să vină la Vaslui, regizorul II, brunetul mustăcios, Bițu Fălticineanu, pentru că directorul și regizorul Nicolae Dinescu na vrut nici să audă. Am legat cea mai sinceră și îndelungată prietenie cu Aurel Storin (secretar literar și textierul oficial), evreu de origine, plecat, mai târziu, în Israel . Cel mai de treabă, mai primitor și mai comunicativ a fost istoricul teatral Ioan Massoff care mia dăruit cu autograf primele 3 volume ale sale ,Istoria Teatrului Românesc. Pentru bibliotecile comunale am organizat multe întâlniri cu scriitorii, simpozioane, instruiri, drept care am conlucrat cu mari personalități ale României. Nu aveam voie să colaborez sau să apar în presă că „nu asta e misiunea încredințată”, dar am făcut cercetări folclorice în zeci de sate din județ cu înregistrări pe bandă de magnetofon și fotografii. 3 iulie 1970, Deschiderea Festivalului. Pe treptele fostului cinematograf I. C. Frimu (fost Traian, unde cândva și Constantin Tănase ținuse spectacole) în fotografie inaugurală, alături de mine era Manole Auneanu (atunci, la Urzica), Bițu Fălticineanu, deasupra lui, Radu Tănase, N. Mihăiescu, jos Nicolae Stroie (cu pălărie în mână), sus Naumescu, Virginia Tănase, o solistăprezentatoare, Aurel Storin, Bogdan Căuș, Traian Lalescu și alții. Erau oamenii mobilizați de mine în București, în grija mea ca inspector, să nu le lipsească nimic, să fac ghidaj (în comuna Vaslui (!?) unde nu era decât… Peneș Curcanul, dar, exista vinul de Huși). După amiază a fost spectacolul cu prezentator George Stoian și fata de lângă Storin, și am dat invitații de favoare, printre alții, lui Avram D. Tudosie, fostului adjunct al Miliției, Hotnog și altora. Cele 3 zile de Festival (3-5 iulie 1970) au fost foarte pline, pentru că, mai ales familia Tănase, completată și cu alții, trebuia protejată și respectată, iar cei de la presa timpului, abia așteptau să ne înțepe pentru nereușite. Cei mai răi au fost ziariștii locali de la Vremea nouă, cu care nu aveam voie să comunicăm. Petrică Didilescu, Constantin Peptu și cu mine eram cu protocolul, cei de la Casa Creației Populare cu pregătirea formațiilor și soliștilor în teritoriu și prezentarea spectacolelor. Despre unele realizări ale primei ediții există cartea „D. V. Marin/Festivalul Național al Umorului „Constantin Tănase” Vaslui,/Mărturii.
Documente, Fotoalbum,
Iași, Pim, 2010, 218 pag.
Despre Ediția a IIa,
1972, când se inaugura Casa de Cultură a Sindicatelor (fusesem diriginte de șantier, împreună cu Al. Vătafu), când a acceptat să vină și Membrul Comitetului Central, Radu Beligan (cu trupa sa), iar la conducere sa instalat Valentin Silvestru (care avea o putere excepțională, atunci) când, în centru, se ridicau blocurile unde au funcționat și Unison Radio – TVV, deja multe lucruri se schimbaseră. Pe 23 – 24 – 25 iunie 1972, au venit concurenți reprezentanți
din 23 de județe… Am înregistrat pe bandă de magnetofon primele 3 – trei – ediții ale acestui Festival, în care am investit energie, muncă, oarecare pricepere de bun organizator. Dacă priviți fotografiadocument din 3 iulie 1970, vedeți ușor cât de sărac și zburlit eram, și câtă lume am adus, ca inspector și delegat al C.J.C.A., la Vaslui. Nu mia lipsit niciodată îndrăzneala și, probabil, niciodată
hotărârea de A FACE!? La a XXV-a ediție, din oct. 2018, cu ani mulți de suport mediatic al grupului meu de presă (TVV – Unison Radio – Ziar și acum M.C.R.), pot spune că chiar am contribuit jumătate de secol la viața culturală, socială, și învățământ din acest județ văzut astăzi ca element de referință negativă în toată Țara Românească. Or mai fi dintre cei care nu vor să vadă,… păcat. Eu dau samă de ce scriu!?!
l Un mâncător… de lături, observă cu mare năduf că a apărut „revistuța noastră” M.C.R. Așa porc, mai rar. Lam făcut om, și am pus mărgăritare în râtul porcului care nu vede cele 160 de pagini în A4, la care colaborează 93 de valori din toată lumea. Dacă el nu vrea decât să dea cu râtul… Aceste animale bolnave de la țidula Vremea nouă, fac de râs pe toți vasluienii și valorile lor. Sunt tare mâhnit că după o viață de muncă, se aruncă în cârca mea jigodiile acestea, fără nume și valoare: în pomul cu roade ei tot aruncă venin.


[ add comment ] ( 1 view )

---

<<First <Back | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | Next> Last>>

Informatiile de pe acest site apartin autorului. - Page Generated in 0.026 seconds | Site Views: 931