Basarabia s-a alipit României, iar pe 27 noiembrie și Bucovina (abia au avut timp să sosească la Alba Iulia).
A fost o atmosferă de înalt patriotism pe care românimea n-a mai egalat-o.
La 72 ani după aceea și vasluienii și-au depus Credenționalele la Alba Iulia, în Catedrala Neamului unde a călcat la 1600 Mihai Viteazul, domnitor pe cele 3 provincii românești (azi în Muzeu),
printr-o delegație destul de impunătoare, ei făcând deplasarea cu câteva autoturisme, iar grosul de 79 delegați cu un autobuz în condiții grele, dar cu inimă ușoară.
Astăzi, la 103 ani, putem afirma cu îndreptățire că și noi am depus documentul-legământ să ne apărăm glia, limba, oamenii acestui pământ?
Numai că situația românilor este cu totul alta, pentru că am fost primiți în NATO și U.E., am ieșit mult-mult în lume, ne-am îndepărtat, prin efectul globalizării, de limbă, străbuni și obiceiuri.
Sunt printre cei care am descoperit în Canada mai multe urme ale emigrării de acum peste 130 de ani, cu Biserici (am scris de cea din 1918), așezăminte de cultură, parohii bisericești, familii cu tradiție. Ardelenii noștri și o bună parte nu mai sunt în „neagră străinătate” ci muncesc mai ales cu creierul pentru bunăstarea celor de acolo. Și știm că înapoi… nu se vor întoarce decât un prea mic procent de plecați.
Ei, de atunci, ca și noi, cei de acum 31 de ani ne-am dorit neamul la un loc… nu mai abitir să plece. Spunem că vremurile s-au schimbat, înspre marele pericol al pierderii limbii române, al națiunii, al pământului strămoșesc.
Am mai scris despre Credenționalele și credenționaliștii noștri, și nu pot decât să-i felicit pe cei care au jurat cu mâna pe Biblie acolo să rămână credincioși acestui neam: Petru Chiriac, Marin Nistor,
Cornel Oanea, Dan Buhăiescu, Victor Teletin, Ion Corciovă, Dumitru V. Marin, și alții, mai toți cu ceva funcții atunci.
De foarte puțini dintre ei s-a legat valoarea socială sau culturală. Vă aduc aminte că la 4 zile după aceea am pus bazele Televiziunii Vaslui (pe 5 decembrie 1990) în condiții imposibil de grele, iar pe 24 decembrie am prezentat populației prima emisiune TVV, între orele 07.00 și 07.50 (de Ajun).
Am considerat că e bine să stimulez, amintindu-i, și opinia publică locală, să fie mândră pentru Credenționalele noastre.
Cum va fi, oare, peste 100 de ani, într-o nouă cultură existențială, într-o limbă unică, o hrană standard, o existență… neclar și nebănuită astăzi? Vor mai fi dintre firișoarele de aur ale limbii române?
[ add comment ]
Personal am înregistrat zilele acestea câteva elemente de mare
bucurie: a „ieșit” Revista internațională Meridianul Cultural
Românesc, a ieșit la timp ziarul cel de peste 25 de ani în atenția comunităților românești de pe unde se vorbește limba română, a apărut cartea cu nr. 52, OPERA MAGNA 6/ Un om în oglinzi ale timpului: D.V. Marin sau unul contra multora, Iași, Pim, 2021, 826 p.
Aș zice că nu am motive de nemulțumire… dacă n-ar fi nenorocirea asta care ne face rău la toți, pandemia, iar de câteva luni de zile politichia asta schimbătoare și greu mirositoare, pentru românime dăunătoare.
Vă reamintesc o rară situație în toată lumea: sunt tare puțini aceia care se bucură de porția lor de libertate (W. Withman). Eu fac parte dintre aceia, după cum o dovedesc scrierile mele de peste 51 de ani. Așa că, bâlbâielile politice le tratez cu spiritul independent care se cere. Deci:
– Am scris că alegerea lui Cîțu în fruntea liberalilor e o mare nenorocire. Și se dovedește întocmai. Orban rămânea cea mai echilibrată alegere.
– Păcat că mulți liberali vasluieni, în frunte cu dr. Tătaru au trecut de partea lui, el supermanul analfabet care i-a momit cu funcții și cu bani. Polak pare mai puțin în grații, dar dr. Tătaru care zilele astea a rămas mofluz cu postul de ministru al sănătății, a tot fost în preajma lui.
– După cum se vede, parlamentarii vasluieni i-au sfătuit de rău atât pe Ciolacu, ajuns acum la butoane în locul lui Dragnea, cât și pe Iohanis-Cîțu, deveniți sluga slugilor.
– Nu cred că alianța asta „pe 7 ani”, adică atât cât putrezește un corp îngropat, va rezista prea mult timp, nicicum atâta vreme, decât că va nenoroci și mai tare națiunea română. Să iasă din impas, vor contracta noi împrumuturi, vor stimula inflația, vor fura cât se mai poate din avuția națională. Prea sunt mari interesele să nu se certe degrab…
– Să fim pozitivi? Cu cine? Pentru ce? Că vin vremuri și mai grele?
OF, Of…
[ add comment ]
Am senzația că oamenii de rând stau „placid” să vadă ce se mai întâmplă în viața socială, sau, mai ales în politică, unde se zămislește un proiect menit să-i supună mai ceva decât pe vremea USL (un timp pe care l-am înregistrat atunci).
Are mare dreptate Ludovic Orban care atrage atenția că dacă mamutul acesta va funcționa va fi vai și amar de biata țară, că „reformele” pe care le-ar putea adopta or să ne usture rău-rău nu numai la buzunare. Și așa, practic, democrația actuală e ciuntită drastic, pentru că toți s-au obișnuit să ducă oala șefului politic și cum doar 3-5 partide au drept de reprezentare, doar liderii lor mai sunt independenți (și nici ăștia pentru că depind de marile foloase pe care le țintesc). Care și când să mai fie „liber în cuget și simțiri” dacă taica de mai sus se încruntă și-l țipă repede afară? Ce să facă el cu democrația când la umbra șefului e cald și bine?
Asistăm pe vreme de crudă pandemie, cu sute de morți zilnic, oficial, cu alte multe sute de tratați în familie (se zice că cine ajunge la ATI poate să-și comande sicriul), cu medicamente mai mult nefolositoare pe sub mână, la hârâiala dintre cele două partide mai mari care și cu cine să defileze pe sub fereastra lui Iohanis pe care mulți îl văd vinovatul principal de moartea generalizată a populației.
Parcă, dacă ăștia s-ar înțelege… ar muri mai puțini? Nu știu, dar cu siguranță, s-ar vaccina mult mai mulți.
M-am vaccinat a 3-a oară.
Am trăit vremurile de după Război cu epidemiile de atunci, am mâncat la masa săracilor, am fost gata de moarte. Am înțeles că fără învățătură nu se poate. M-am întâlnit zilele trecute cu „un leat” cu care am trecut prin boală, ne-am mirat cum lumea nu înțelege să se vaccineze. Cum, nu crede în suferință și în moarte chiar dacă își vede vecinul căzut la picioare.
Păi, ăștia cu politichia lor n-au altă treabă decât să se bată pentru osul de ros. Noi, de ce să murim din cauza lor?
[ add comment ]
Exprim ceea ce văd în alergătura asta de reporter: e un fel de atmosferă imposibil de pictat, imposibil de descris, imposibil de inspirat și greu tare de trăit. La concret:
– Politic, țara și Moldova și mai ales județul, sunt
într-o frământare sterilă și fără orizont, cu grija morții de pe aproape, covidul neiertător răpind și așa prea multe vieți.
– Economic tot mai mulți întreprinzători se uită în sus cu înjurăturile între dinți: prea ne-au nenorocit, nenorociții ăștia din fruntea țării. Ajuns președinte al PNL, Câțu se dovedește o adevărată catastrofă. Am scris asta, nu e prima dată când spun răspicat: presiunile, pe care le-a făcut să fie el alesul, depășesc cu prea mult granița democrației.
Personal regret situarea dr. Tătaru între susținătorii lui. De ceilalți nu spun, pentru că au votat cu lista în față și cu
camera video pe ei: așa democrație… mai va!!!
– Mai semnalez o dată faptul că Marius Arcăleanu a fost „bărbierit” din funcție, ca la carte, adică înlăturat
grabnic, fiind opozantul lui Tătaru. Am trăit vremurile astea pe vremea lui „cap de oaie” care a distrus binișor PNL, atunci.
– Administrativ, nu prea avem ce face: bani, nu, producție cam așa și așa, viață socială amputată oficial, legal și necesar, viață personală… cum reușim s-o mai facem.
– Ce-i mai rău: educația defectuoasă a copiilor, învățământul cu totul „reformat”, adică dat la reformă. Am fost profesor prea mulți ani să nu știu cum ar fi bine, dar, sistemul e la pământ, pandemia lovește, lovește, lenea omoară deopotrivă elevi și cadre didactice. Unde vom ajunge după atâta jale?
– Cultura... care cultură?
– Și, totuși, noi am susținut un proiect „Vasluiul
cultural”, am reușit să scoatem revista Meridianul Cultural Românesc, nr. 28/2021, prin care înregistrăm un nou record mondial: 803 colaboratori din toată lumea. Glosarul de la sfârșitul fiecărui număr ne ferește de greșeli sau interpretări.
– Oameni buni, prin operă (apare cartea nu nr. 52), prin ziar și mai ales prin revista MCR am reușit să punem Vasluiul pe harta culturală a lumii. E Bine?
[ add comment ]
Pentru adevăr istoric: PRECIZĂRI DESPRE FESTIVALUL NAȚIONAL AL UMORULUI „C. TĂNASE”. UN FESTIVAL REVENDICAT ȘI TERFELIT DE UN OARECARE, G.S.
Despre Festivalul vasluian al Umorului la a cărui înființare și izbândă am pus serios osul, am scris 2 cărți și circa 50 de articole, apărute de-a lungul celor 50 de ani de existență (din doi în doi ani). Am contribuit cu știința, alergătura, interesul și pasiunea mea la primele 3 ediții din cele 26 de până acum, l-am popularizat răstimp de peste 5 decenii prin grupul meu de presă. În 2010 mi-a apărut prima carte (218 p.) dedicată acestui Festival, în 2020 a doua(332 p.). Centrul Creației populare Vaslui a scos și el 2 albume, în care un nimeni=mare sinecurist falsifică adevărul, bazat pe o notă prizărită pe o pagină neroadă a unui oarecare G. Stoian (după, 50 de ani), neglijând dovezile peremptorii furnizate în volume.
1970. Am fost promovat din postul de director de școală (Măcărești-Iași) ca Inspector la Comitetul de Cultură și Artă al județului nou format în 1968, Vaslui, fost raion în jud. Iași. Eram al 4-lea inspector cu studii superioare din
tot județul, restul posturilor fiind ocupate de absolvenți de licee sau de școli profesionale pentru că nimeni nu voia să vină în „comuna asta” lipsită de orice confort material sau, mai ales, spiritual. Era o penurie de cadre specifică începuturilor, pentru că abia în 1969, (oct/nov.) a apărut Legea de funcționare, iar cei cu studii superioare preferau în primul rând Iașul și alte mari orașe. Nu se pleca în străinătate. Navetă la Iași, în floare.
Dintre cei 5 membri ai C.J.C.A. primii 4 erau de pe linie de partid, cu sarcini de îndrumare a organizațiilor comunale, să mă ocup de cultură fiind singurul. Aveam în subordine un Centru de Creație, fără director, până a venit Necula, cu doi instructori fără examen de maturitate, Gheorghe Pârcălabu și Gheorghe Stoian. Ultimul era „ochiul și timpanul” mai ales pentru șeful cu propaganda Dumitru Bran, de care se temeau șefii mei și-l lăsau cam în banii lui. Nu pot afirma că a contribuit la sinuciderea lui Gh. Bălăuță – președinte, dar pot bănui că da. Pentru că a dobândit repede calitatea de a se ocupa de brigăzi artistice de agitație comunistă și de recitatorii de poezie patriotică pentru cele câteva spectacole anuale. Viață de boier.
Când s-a rupt firul cu Bran a fost debarcat la ziarul Vremea Nouă, tot cu sarcinile vechi, dar și de acolo a trebuit să plece, în 1984, cred.
De atunci Stoian a avut legături cu Vasluiul, cam câte am avut eu cu Vaticanul: eu am fost de 3 ori la Vatican, el a venit, poate de mai multe ori pentru că era bine plătit de neputincioșii titulari pe posturi culturale și la ordinul partidului. Din 1974 eu am trecut la catedra rezervată prin concurs, conform Legii, ca profesor de Liceu. 1990. Am înființat Televiziunea Vaslui (Licența 001/TV pe țară), posturile de radio Unison (1993), Ziarul Meridianul (1996), am
continuat să scriu și să colaborez la mai multe publicații, am debutat editorial cu Basme de Tudor Pamfile în 1976.
Într-o cărticică de câteva zeci de pagini acest Stoian are câteva adnotări prin care, ce să vezi, își amintește subit că la sfârșitul anului 1969 (când
nu era Legea în aplicare) voia el să facă festival la Vaslui, împreună cu profesorul Petrea Didilescu. Măi, să fie, mă minunez eu, atunci de ce doar eu
am primit sarcina de serviciu să alcătuiesc lista cu personalități, cele 28, până la sfârșitul lunii martie și de ce atunci când am participat la ședința de
organizare la partid la începutul lunii aprilie am reușit să impun numele lui Constantin Tănase? Desigur, acest domn, atunci un oarecare, nici nu știa mare lucru pentru că nu era primit decâtla unele ședințe ale Comitetului de Cultură; Ce sarcini am primit de atunci, el iarăși nu poate ști, pentru că avea de lucru pe la cămine culturale la țară, să descopere recitatori, sau împreună cu
Bogdan Căuș de la București, să pregătească propaganda comunistă prin intermediul formațiilor, brigăzilor artistice, de la sate și orașe. Căra roaba.
Alergătura mea „ca la manevre” cum se exprima teatrologul Ioan Massoff, care ma
ajutat enorm, să materializat în grupul mare care „a desfășurat” Festivalul între 35 iulie 1970, cu care m-am fotografiat în fața cinematografului Traian
de atunci. Cum adusesem prezentatoare de la București, dar nu se găsea o voce bună,iată norocos pe G.S. rostind cuvintele de deschidere „Bine ați venit la Vaslui”, după care frumoasa Maria Popescu, de la București: Deschidem prima ediție a Festivalului „Constantin Tănase”, Vaslui, 1970. În spatele întregii organizări stătea însă D.V.MARIN, ajutat de Ioan Massoff. Mai mult, primele 3 ediții au fost înregistrate fonic de același DVM, neexistând, pe atunci, nici altă zare de magnetofon portabil. A, că „partidul era în toate/… în cele ce râde la soare”, asta putea spune și Stoian. Că eram doar, pe acolo, pe undeva cum
acceptă să scrie un tinerel analfabet sinecurist sau cum i-a sugerat stipendiatul G.S. la altă poruncă, e altceva. De altfel G.S. adus de la Slobozia pentru
a vorbi la deschiderea Ediției din 2020, adică cea jubiliară, a respectat interdicția să mă și pomenească fie ca prezență în sală, fie ca actantul
principal în 1970. Dacă n-ar fi cărțile și articole comunistoidul ăsta și ai lui m-ar fi șters din evidență. Mai sunt articolele publicate și autografele
lui Valentin Silvestru (multe) care-mi recunosc principalul rol de atunci, pentru că după ediția a II-a el a devenit vioara principală.
Personaje de pe acea vreme nu mai sunt.
Asta nu înseamnă că în pofida ocultării permanente de care mă bucur la Vaslui, nu trebuie scris ADEVARUL. Păcat că în grila nulităților locale se înscrie și George Stoian, pe care l-am prețuit un timp, mai mult, l-am inclus între personalitățile vasluiene, deși nu mai are de a face cu aceste locuri de 40 de ani: greșeala mea. O recunosc public.
Pentru istorie culturală, și adevărul locului dar: am avut rolul cel mai important la înfăptuirea Festivalului Umorului, la popularizarea lui răstimp de peste 50 de ani, de aici, de unde reprezint în fața unei țări și în fața lumii Vasluiul cultural, prin cărți, ziar, televiziune,radio,revistă,prezență activă între jurnaliști și scriitorii din 6 țări, publicându-i în M.C.R. pe cei din 32 de țări și 4 continente care colaborează cu noi, adică peste 803 creatori din toată lumea. Însumez, însumi, 52 de cărți tipărite, poate, nu toate bune, dar sigur nut toate rele. Că un nechemat ca Lefter, un oarecare ca Stoian, poate și alții necunoscători, se întrec să nege ce-am realizat atunci, nici n-ar trebui să mă supere, deși e o nedreptate istorică. Ăștia însă, i-au împins pe niște gândaci de bălegar din presa=fițuica locului, să determine nealegerea mea ca Cetățean de onoare a Vasluiului, sub motiv că PCR a făcut Festivalul și nu oamenii de merit
ai timpului. Mai contează câte am realizat după aceea?
Acum (nu) pot spune chiar „et in Arcadia ego” pentru că mereu am pus osul la treabă.
[ add comment ] ( 12 views )
Calendar
