MOARTEA ȘI...PROȘTII 

Covidul a dat peste cap tot globul, prin urmare noi trebuie să parcurgem nenorocirile comune cu maximă atenție și cu pierderi minime. Asta înseamnă și destule privațiuni, dar… mai bine acestea decât calea spre cimitir.
Libertatea cuvântului ca element al libertăților generale, constituționale, ar trebui înțelepțește realizată: să nu dăunăm prin ce iese pe gură celorlalți. Când moartea e pe aproape, nu râzi cu gura până la urechi și cauți să respecți pe cei în nenorocire, ba, să-ți iei măsuri suplimentare ca să nu cazi și tu.
De o bucată de vreme, în numele libertăților fundamentale tot strigă tot felul de farisei, unii de la AUR(!), mulți tâmpiți și foarte mulți proști sadea, care vor să rămână și mai proști, ba chiar își sapă propria groapă. Unii, ca Dan Bitman, pe care-l credeam mai deștept, strigă aprig pentru arginții primiți. Alde neamul lui Șoșoacă au dat de tâmpiți și strigă mult, tare, veninos (și cu ceva folos electoral) împotriva măsurilor guvernamentale, împotriva purtării măștii, împotriva sănătății lor și a celor care-i urmează. Nu contează că lângă ei mor oameni, contează că pot ieși ei în priveliște. Am urmărit contrariat la Vaslui, în seara zilei de marți, prin fața redacției noastre o porcărie fără seamăn: un vechi client al închisorilor, în mijlocul unor copii chiar și de clasa a IV-a, dirija pe cei vreo 50-60 de copii și elevi, români și majoritatea țigani, cu vuvuzele și țignale, spărgându-și bojogii: libertate, libertate. Copilărimea cu vocile în formare care-l înconjura strigau la fel, fără măști, fără distanțare, fără alte măsuri de protecție, „pătrunși” de vigoarea buhaiului din frunte. Nu vă pot spune cât de indignat am fost, să văd un idiot care nu muncește, dirijând copii nevinovați să nu accepte decât moartea în preajma lor. Pentru că, chiar dacă aceștia nu se îmbolnăvesc, poartă virusul înspre alții. Viața deștepților în mâna proștilor.
Libertate… să moară. Nu ei, că se cred veșnici, ci acei necăjiți care nici nu pătrund prea ușor la tratamentele din spital.
Marșul idioților, mi-am zis, dar, nu cumva și acesta era parte a unui complot împotriva tuturor oamenilor? Senatoarea asta ajunsă cu totul nemeritat în parlament, e sănătoasă, oare? De ce nu intervin organele statului pentru sabotajul măsurilor legale? Și ea, și alții ar fi trebuit de mult legați…
Că, aproape tot ce fac oamenii ăștia, nu sunt fapte de om sănătos.


[ add comment ] ( 3 views )
MOJÂCII DE LA TĂTĂRĂNI, ȘI NUMAI 
MOJÂCII DE LA TĂTĂRĂNI, ȘI NUMAI
Într-­o activitate jurnalistică de peste 6 decenii, am dat de tot felul de oameni, iar interviurile cu 9 președinți de stat + Iohannis, atâția prim­miniștri, înalți ierarhi, politicieni, oameni de știință etc. arată că i­-am respectat și m­-au respec­tat. Am și consemnat în mai multe cărți aceasta.
M-­au respectat dintotdeauna cei dimprejur, și, am scris cu plăcere despre necazurile sau bucuriile lor. Numai că, iată, din prostime, ies la iveală dintre cei mai proști, fără cei 7 ani de acasă, ori de­a dreptul idioți. După cum se știe „bat” 4 județe și stau de vorbă cu circa 300 de primari. Ei, acum cei mai fără educație, mai bătuți în cap mi s­-au părut cei de la Tătărăni (l­o fi chemând Gentimir, sau își cheamă „consilierul” s-ă­i aducă aminte cum se numește?) adică doi din frunte și cel de la Bogdănița (grasul… Viorel) pe care-­l cunosc de când i-­am oferit loc la ecologiști. Atunci nu era așa nesimțit.
Puteți presupune că nu sunt tocmai obiectiv, și că acești ajunși în copac, au de partea lor voturile cetățenilor și că li s-­a dat putere să­i reprezinte. Dar unde ați văzut dvs ca un om de la țară să fie nerespectuos? Deci, ei și-­au luat-­o în cap, cum s-­ar zice, ca tot prostul.
Mujâc este țăranul ucrainean, cu barbă, mustăți, cam bețiv, om simplu.
MOJÂC este cetățeanul român cam redus mintal, lipsit de respectul oricărei valori, cu exprimări indecente, gata să dea cu pumnul.
Cum să le trec cu vederea manifestările de tipi fără educație, inculți și obraznici?
Am zis adesea că primarul e considerat prima valoare a unei comunități, e un etalon pentru ceilalți. O să ne mai ocupăm de asemenea specimene, negative, că nu trebuie să fie așa. Se aude, Cum te cheamă de la Tătărăni?


[ add comment ] ( 2 views )
pamflet SCROAFE ÎN COPACI LA TĂTĂRĂNI-VASLUI CHIAR 2 PROASPĂT ALEȘI STAU PE CRENGI 
PAMFLET
SCROAFE ÎN COPACI LA TĂTĂRĂNI-VASLUI
CHIAR 2 PROASPĂT ALEȘI STAU PE CRENGI
Ziua de marți a fost consacrată raidului-­anchetă obișnuit. Drept care am poposit și în primăria Tătărăni, jud. Vaslui, despre care am scris de atâtea ori numai de bine, pentru că așa se desfășurau treburile pe acolo. Bat la ușa primarului și-­mi sare înainte unul înalt, mult și total lipsit de bune maniere, iar noul primar se lăfăia în fotoliul ocupat până acum numai de persoane cumsecade. Vajnicul flăcău își îndoia mai să se rupă falnicul trup în fața tipului cu mustață, c-am brunet, cu care dezbătea, probabil marile probleme ale acestei mici comunități de unde răzbat cele mai izbitoare știri, inclusiv cele care fac obiectul rețelelor de socializare. „Aveți răbdare” tună unul dintre cei doi, și… în pofida faptului că n-­am așteptat nici la interviurile cu prim-­miniștrii (16 în total), mi-­am zis să fiu răbdător.
După un timp bat iar, dar primarul sau mujâcul de pe fotoliu… dispăruse. Reapare „purtătorul de cuvânt” al pri­ marului (i­o fi purtând și brăcinarul?) care îmi explică ce ocupați sunt cei doi, că primarul nou-­nouț a plecat la dato­rie. Îmi zic eu că deja s­-a urcat scroafa în copac și fac greșeala să­i zic înălțimii sale,
consilierului, amical și afec­ tuos, „copil”. Să vedeți ce a putut să facă nesimțitul, sub motiv că „are treabă”. A și zis cuvinte de om prost, a ieșit fără să stea de vorbă cu mine. Am considerat asta un afront de la om needucat și am gândit că la Tătărăni s­au urcat două scroafe în același copac. Pentru cine nu știe, proverbul „s­a urcat scroafa­n copac” înseamnă că personajului i se urcă fumurile la cap sau/și se crede mai deștept decât e. De regulă parveniții cărora li se pare că au prins pe Dumnezeu de un picior printr-­o funcție publică, „par examplu” ăștia aleși în septembrie anul trecut și acum li se pare că chiar sunt îndreptățiți să fie aroganți.
Nu mi­-a plăcut nici primarul, și mai ales „consilierul” mlădios care se crede mai ceva ca primarul, în biroul căruia stă. Poate voinicul are și vreo facultate dar, sigur îi lipsește ceva dintre cei 7 ani de acasă. Iar primarul, e primar ca să fugă de presă?
Într-­un număr trecut v­-am mai prezentat pe mojicul de la Bogdănița, tot primar și tot fără educație, tot nepre­ocupat de starea comunei (Viorel Ciobotaru).
Mă tot întreb, ce conducători avem noi astăzi, de inventează posturi peste posturi pentru clientela politică? Până la urmă care e rostul „consilierului” (să-­l facă mai deștept pe primar?), al purtătorului de cuvânt (să mintă în locul alesului?) sau al „administratorului” când primar­-vice­-consilieri trebuia să administreze treburile comunei? La nivel de județ există o groază de
consilieri, tot pentru aleși, tot cu sume mari și foarte mari, să fie slugi…
Dacă am ales primari, adică dintre cei mai capabili concetățeni, dacă mai apare și un viceprimar, tot pe bani mulți, de ce mai e nevoie de unul paznic la brăcinarii pri­marului? Acela pentru ce a fost ales? Să aibă slugi pe banii statului?
D­le primar, cum te cheamă, din Tătărăni… greșesc, sau la voi, e chiar așa?



[ add comment ] ( 2 views )
ȘI A FOST 8 MARTIE, DAR... 
ȘI A FOST 8 MARTIE,DAR... Singura mare sărbătoare fără tentă religioasă, mult mai acceptată și respectată decât oricare alta (Dragobetele, de ex.) „curge” anual cu participarea unei bune părți din societate, dar aproape sigur în fiecare familie (chiar dacă nu se oferă flori, cadouri, alte stimulente). E interes colectiv să existe o zi mai armonioasă decât celelalte din an organi­zate prin calendarul bisericesc sau de oficialități. Până la urmă „8 martie” exprimă conceptual căldura, apropierea,
respectul reciproc dintr­-o familie, bun prilej pentru revărsarea afectivității sub diferitele ei forme, ca un fel de împlinire a gândurilor de primăvară comunicate prin mărțișor, ghiocei, flori, cadouri.
Mai e ceva despre acest moment: dragostea năboiește oarecum nestrunită din cauza recunoașterii rolului femeii­ simbol. Se știe că sunt mai multe femei decât bărbați și asta ar trebui să lanseze o competiție permanentă pentru găsirea pomului care să poarte o floare. Realitatea socială e alta, însă: competiția e pentru farmecele femeilor, bunăvoința lor, pentru desfătarea maculinului și înrobirea sa benevolă. Puțini bărbați prețuiesc idealul feminin, ar vrea cât mai mulți să aibă femeia ideală fără a ști ce înseamnă asta. Femeia ­simbol e tare necesară pentru educația în familie (și societate) așa cum forța și nădejdea o poartă ei, cei cu visuri, neîmpliniri, aspirații. Împlinirea e, deci, în cuplu. Considerațiile noastre se pot întinde pe multe ­multe pagini.
Să observăm că în 2021 au fost griji suplimentare legate de odioasa pandemie care a schimbat destul din cursul istoriei omenirii. Ziua, în sine, trebuie să se termine mobilizator, și nu mă refer la „mucenicii” cu miere și păhăruțe. Nu știu dacă ați observat, dar în lumea hipertehnicizată, supercomputerizată se accentuează însin­gurarea și lipsa poftei de viață. Pentru ce să trăiești?
Iar o discuție foarte lungă, dar, după sărbătoare, totul e iar simplu: să întâmpinăm cum se cuvine ziua de mâine, să trăim, să visăm, să nădăjduim în bine pentru noi și ai noștri. Că pandemii, mai pot veni. Viața trebuie să continuie și ce rost are să lipsim tocmai noi?
DAR de ziua femeii: nădejde în mame, surori, fiice, nepoate, prețuirea DARULUI vieții. Să trăim, dar…


[ add comment ] ( 2 views )
MĂRȚIȘOR ȘI... RECUNOȘTINȚĂ 
E vorba aici de prima zi de primăvară și împământenita zi de 8 martie, ambele bazate pe disponibilitățile sufletești cele mai frumoase ale omului. Cum să nu dorești unei ființe dragi, unei prietene, chiar unei cunoștințe, să aibă viața frumoasă ca albul mărțișorului și să viseze mereu frumos, iar vigoarea sângelui impetuos să-i exprime dorința de a trăi: a ei și a celor dragi. E o încercare de apropiere sufletească dar și o exprimare a interiorului pozitiv, mereu optimist al oricărui om din lumea asta. „A lumii întregul sâmbur, dorința-i și mărirea” hotăra M. Eminescu știind că atracția dintre sexe și poftirea înălțării între oameni e cheia existenței lumii. Gestul primăvăratic de a oferi un mărțișor, un ghiocel (c-am rar, că și aceștia și-au modificat perioadele de apariție), oricare atenție materială, dar mai ales o atenționare verbală că exiști, că există, că puteți visa împreună, că viața trebuie să fie frumoasă și cu ajutorul vostru. Ce ne-am face, oare, fără apropierile sufletești stimulate de…primăvară, de interiorul nostru mereu frumos...? Anul acesta a fost și o zi frumoasă de 1 martie. Pe mine mă îngrijorează că n-a fost „iarna grea, omătul mare”, dar nu-mi
pot refuza momentul de bucurie și încredere în viitorul nostru, al tuturor.
Mai urmează momentul de recunoștință pentru toate categoriile de femei (evident nu și bețivele de pe stradă care nu țin la statutul lor de… „statuie vie”), pentru că fără sfintele lor haruri nici imaginația, nici acțiunile individuale, nici munca de zi cu zi, n-ar avea destul rost. Viața omenirii se leagă astfel, nu de egalitatea femeii cu bărbatul (că nu știm dacă va fi vreodată așa) ci de feminitate, minte, voință și particularități specifice ale acesteia. Câte n-au
influențat mersul istoriei? Sau, mai simplu, căsnicia ca esență a progresului
familial… De 8 martie, trebuie să ne gândim și la flori, și la cadouri ceva mai consistente, și la descifrarea altor modalități de înfrumusețare a vieții comune, a vieții copiilor, nepoților, vecinilor. Până la urmă în întregimea ei o viață a
oricui e o împletire a căutărilor pentru mai bine, „împreună cu ea”. Unii se pot gândi la cele 44 de păhăruțe, de după, adică de o nerecunoscută zi a bărbatului, dar și atunci reușita e legată de sărbătoarea de ieri, adică de pe 8. Ne întoarcem cu recunoștință la această zi, sărbătoare inexistentă în calendar, „nesilită de nimeni” decât de voința noastră de a recunoaște măcar o egală, dacă nu o superioară nouă (fie și la bucătărie) cu care împărțim viața. Și, ce frumoasă e viața când ai înțelegere în familie…!!!.
Poate ar fi nevoie și de un fel de bilanț: asta am făcut, asta nu, trebuie să mai facem asta. Ca să știm țintele anului, și ale viitorului. Că de asta suntem oameni, să visăm.
Să visăm, să dorim, să ne realizăm viața cât mai frumos posibil. Între mărțișor și ziua femeii, avem dreptul și timpul să tot socotim.
Și, toți să ne dorim, La mulți ani!

[ add comment ] ( 2 views )

<<First <Back | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | Next> Last>>