SĂ-I LĂSĂM ? 

Au trecut prezidențialele, încep să se cristalizeze elementele noii guvernări cu Primul Ministru Ludovic Orban, și o echipă ministerială ceva mai nouă și mai neașteptată. Oamenii vor, dar…nu prea știu bine ce trebuie să facă și atunci cred că mai pot greși. Unii miniștri au intrat deja în foarfecele televiziunilor stipendiate de PSD: uitați-vă la preotul răspopit sau la gloata lui Ghiță și n-aveți nevoie de lămuriri.
Firesc ar fi ca cel puțin o perioadă să-i lăsăm să mai învețe, să se documenteze temeinic, să ne furnizeze informații corecte și…utilizabile. Că toată lumea e plină de bunăvoință și promisiuni, e clar.
Pe actualul Prim-Ministru l=am intervievat prima dată cu mulți ani înainte, și cu 10 și cu 8, și cu vreo 5. A învățat mult de atunci, deși încă acum 5 ani îmi declara că e pregătit să fie și președinte al PNL și…pentru guvernare. Orban s-a declarat întotdeauna simpatizant al vasluienilor și prieten al subsemnatului, drept care acum mă bucur că a ajuns la butoane și chiar sper să facă ceea ce trebuie pentru noi toți.
Știind că și pentru preluarea unei funcții de director e nevoie de ceva timp pentru ca cineva „să intre în pâine” mă gândesc la toți acei care fie îl laudă fie îl denigrează, că omul, dar mai ales noul Guvern trebuie să fie lăsat să arate ce poate. Nu știu dacă luat așa zdravăn la tocat e și cel mai bine,
Să-i lăsăm, totuși ?


*
Anul acesta am scos 5 cărți : 101 vasluieni pentru 100 de ani, Liceeni la Podu Turcului, Marin D.V.-din seva istoriei, 111 valori naționale pentru Vaslui, Jale și eroism românesc la Cotu Donului…și după! Împreună cu Revista M.C.R. și articolele la ziar am tipărit aproape 5000 de pagini.
Urmează Bătălia pentru Vaslui/ 222 printre noi de aprox.700 de pagini, memorialistică jurnalieră.
*
Apare M.C.R. nr. 20. Ajungem la aproape 600 de colaboratori din toată lumea. Putem să ne mândrim ?


[ add comment ] ( 1 view )
BOANTA A DEMISIONAT (!?) 

Observațiile din editorialul trecut țin de realitatea din interiorul PSD-Dragnea care și-a nominalizat o ființă fără minte dar lingareță să=l continue. VVD știut să-i ducă oala, a condus guvern fără competență a împins în continuare pe tobogan partidul fără ezitare, a plecat cu mult scandal ca să facă și mai rău. Rău partidului și bine țării care se scutură cât se poate de repede de relele mereu promovate. Rămâne de văzut cât o ajută Guvernul Orban, PNL și Johannis.
Dracii vin prin sârme,voiam să-mi intitulez acest editorial, considerând că telefonul, televiziunea, calculatorul se alimentează prin tot soiul de sârme și cabluri. Diavolul juca pe sârmă în acest trecut imediat, dar și viitorul se anunță…tot prin sârme.
Să nu creadă cineva că e valabilă vorba „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor” pentru că în acest caz nu Iohannis făcea, ori poate face, ceea ce trebuie pentru bunăstarea românilor, pentru readucerea valorilor acasă, ci un guvern care să aibă grijile (că nu poate fi doar una) pentru oamenii săraci din țara bogată. Noua „echipă” pornită numai spre a-și umple buzunarele ar putea fi mai rea decât cea veche. Cel puțin la nivelul județului Vaslui, eu am mari rezerve…
Boanta a demisionat, dar deștepții din partid trebuie să alcătuiască o opoziție valoroasă care să-i supravegheze, să-i determine pe cei cu pixul să facă ceea ce trebuie (apropo de ce spunea Wilson), tot ei să pună acolo tot un deștept și nu vreo altă loază, pentru că bănuiesc ce umilință a fost pentru mințile înzestrate și treze încă în partid, s-o suporte pe „proasta României” cum îi face de râs. Ne mai putem mira de ce Johannis a defilat în prezidențiale ?
La Vaslui, liberalii n-au făcut mai nimic să scoată procentele (s-a zbătut Arcăleanu) care sunt ale lui Johannis și nu ale lor. De ani de zile apartenenții la PNL au fost pesediști vopsiți, și știu că liberalii și peremiștii erau în opoziție doar cu ecologiștii pe care i-am reprezentat și nu cu gașca aia câștigătoare a alegerilor locale și parlamentare.Când vreunul (ca dr. Moțet) ieșea la bătălie era șuntat rău, chiar îndepărtat ca să nu mai spun c denigrat era. Am simțit-o pe propria-mi piele când am candidat la primăria Vaslui: mergea grupul liberal în fața mea și le zicea oamenilor: „votați liberalii, dar nu și pe Marin”, și asta în tot orașul.
Mai cred că la nivelul județului Vaslui, vârful liberalilor este tot o săgeată boantă, că prea a pactizat cu psd-ul la putere…dintotdeauna.
Mai știu că tot PSD-ul va ieși la locale, și, probabil la parlamentare, deși are în formație câte un reprezentant care de peste un deceniu n-a rostit vreun cuvânt, să-i auzim măcar cum sună glasul. Știm dedesubturile.
Boanta a demisionat, dar, la noi, cum va fi cu vârful bont al PNL ?


[ add comment ] ( 2 views )
CU VÂRFUL BONT (VVD) în campanie electorală. 

Acum 5 ani scriam că, datorită forței vitale a PSD, Johannis nu avea nici o șansă la prezidențiale, mai ales că Victor Viorel era mai incisiv ca o viperă și avea zece procente în fața lui. Votul popular l-a impus pe neamț, cu toate eforturile celui mai mare partid politic: dacă poporul vrea…
S-a dus zdravăn în jos acest mare partid, după un Dragnea care l-a condus autoritar spre prăpastie și care și-a desemnat o slugă premierul României, o femeie care n-are mai nimic din ce să iasă politician, o tipă cu mari probleme în utilizarea limbii române, care în 9 - 9 !!! – ani de europarlamentar, când avea timp și bani mulți să învețe la 2 facultăți, a progresat înspre analfabetism și neștiință. Când a impus-o, fostul șef de partid a ținut cont de singurul său „merit” loialitatea față de el, în contrast cu ceilalți foști prim miniștri care și-au luat coada la spinare.
Nu se poate să nu ținem cont de forța din mase a urmașului PCR, cât timp populația îmbătrânită azi a crescut la ideologia internaționalismului proletar. Semnalez că înregistrez zi de zi o mobilizare fără precedent a dragniștilor nevoiți să argumenteze în felurite feluri că VVD ar fi tare potrivită pentru funcția supremă în stat. Deci împrejurul ei fac zid toți deștepții partidului, toți cei cu funcții promovați de sistem, fără cine știe ce merite decât cel esențial, știu să ducă oala de noapte a șefului. Și, să observăm că au fost cooptați de voie de nevoie și mari valori ale națiunii. Cum să accepte aceștia ca să-i reprezinte „proasta României” (tastați pe internet, să vedeți) să aibă în frunte pe o incapabilă patentată, devreme ce nici în 2 ani de când e prim ministru să nu dea semne de corijare, deci că învață câte ceva. Mare dilemă nu numai pentru cei deștepți cum și pentru oamenii simpli care știu cum a fost să aleagă președinții de CAP_ dintre sărmanii satelor, fără habar sau capacitate de agricultori.
Prost (proastă), dar e prostul nostru cam zic ei.
Slabă Dăncilă, dar așa puterea e la noi, gândesc ei.
Cu asta o ducem noi mai bine… dar aici, la noi acasă, unde, oricum, nimeni n-are ce ne face. (Că primarul e mare și tare, chiar prea tare într-o comună se tot știe).
Dar ce faci cu ȚARA când o… („prăpădită” ca asta) o duce către prăpastia cea mare ?
Plugul de arat pe pământurile noastre are fierul care desțelenește și ține direcția bună. Când din diverse motive acesta are unghiul negativ sau vârful bont nici vorbă să iasă treaba bună, chiar cu 5 brăzdare e jale ce iese. Păi, Veorica Vasilica nu e tocmai vârful bont ?
O să votez Johannis duminică, din cauza acestui vârf din PSD care, acum e candidatul cel mai prost din câți au putut fi, cu părerea de rău că deștepții de la bază s-au lăsat conduși de proștii de la vârf.
La vârful bont…va fi operația de după alegeri.


[ add comment ] ( 2 views )
ALEGERI…CU SCÂRȚ (!) 
S-a dus primul tur al alegerilor prezidențiale din anul acesta, cu puține bune și cu multe rele.
Scriam că nu prea avem pe cine alege decât pe Johannis, pentru că ceilalți n-au ce să ofere, n-au prezență, n-au calitate. Am scris că doar Dăncilă poate ajunge în turul 2 și s-a confirmat, PSD-ul mobilizându-se cam cât se putea. Dar e trendul spre ostracizarea acestui partid care ne-a nenorocit cu guvernarea sa, cu măsurile aberante luate chiar și când e vorba de salarii. Exemplu: s-a mărit salariul minim de la 1200 la 2080 lei pe lună, Salariatul ia 1263, cu 60 de lei mai mult, iar statul restul, adică aproape tot un salariu, ca impozit. Cum să mai reziste mediul de afaceri când TREBUIE să dea statului încă o dată salariul ? E una dintre marile măgării ale guvernanților și parcă o văd pe vipera de Olguța cum ne lămurește că ne-a crescut salariul și pensie. Nouă, salariaților cu 100, iar statului cu 500.
Gogorița salariului mediu prostește încă multă lume dar face rău tuturor, și prin efectul inflației, puseul inflaționist fiind provocat de către stat, rămânem cu mai puțin în pungă decât înainte de „mărire”.
Vorbeam de relele alegerilor: 1. Cheltuieli imense. Gândiți-vă câte secții de votare, câte mii și mii de membri în aceste secții, câte dotări tehnice, câtă pază, și câți securiști (cei mai bine plătiți) sunt incluși în acest proces. 2. Zavistie, ură, nenorociri legate de combatanții dintre care 9 n-aveau ce căuta între cei 14. Și acolo, alți bani pentru cei care au obținut peste 3%, alți bani pentru consilieri și băgători de seamă, ș.a. 3. Oricum, e și o perturbare a procesului muncii. 4. Totul e pe spinarea noastră. Hai la alegeri , neamule ! Și când în turul II e o catastrofă ca Dăncilă…???
Să nu fie alegeri, tot rău e, că nu mai avem democrație, nu mai avem acel petic de hârtie ca buletin de vot, deci nici atâta putere infimă cât s-ar părea că avem.
Momentul, dă de mâncare la cei din presa video. Ați văzut cu ce fel de mari dezvăluiri trăsnet vin ? Nu m-aș mira să vină vreunul să spună că vreun candidat a greșit WC, cum, unul Peia s-a dus la o mănăstire…
Scandal, scandal, scandal, de alegeri, ca lumea să se uite la ei, candidații, și nu la nevoile proprii.
Scârț, Marițo !?!
Peste 2 săptămâni, VVD poate îndemna moale să votăm cu inima, Klaus vrea o Românie normală și fără PSD. Noi trebuie să vrem o Românie a noastră cu atâtea nevoi, cu atâtea speranțe, cu folosul muncii și visurilor noastre.
Și când mă gândesc la jertfele acestui neam pentru pământul acesta…
Și, că avem de toate, dar… cine știe, numai minte…pare că nu.

[ add comment ] ( 1 view )
SCURT PE 2… 
Iarăși vă raportăm un succes, prieteni, de fapt mai multe:
1. Am realizat la un bun nivel cultural cea de a VI-a ediție a Simpozionului Național OMAGIU CĂRȚII ȘI CULTURII VASLUIENE: nu avem a mulțumi decât participanților.
2. Am reușit un alt record mondial: 556 de colaboratori din toată lumea la Revista M.C.R., ajunsă la nr. 19/2019.
3. Am adunat valori dintr-un larg spațiu moldovean la Vaslui, prin munca și cheltuielile noastre. Nici un oficial n-a fost prezent, deși i-am invitat, ceea ce denotă crasa incultură a acestora. Vreun „legat de cârma țării, cu-ncolăciri de șerpe” (V.Alecsandri) ar putea crede că facem pentru noi aceste eforturi, dar, de fapt înlocuim cu ce putem noi, prostia, incultura, inactivitatea acestora care se reped grabnic la sarmale și întâlniri electorale atunci când și cultura acestei nații trebuie să-i intereseze. Dacă bunăvoință, nu-i, de la cine s-o ceri ? Minte… la ce le trebuie ?
4. În plan personal, am scos în acest an, 2019, următoarele cărți:
- 101 vasluieni pentru 100 de ani, 404 pagini (emblema județului).
- Marin D.V./din seva istoriei, 158 pag.
- Liceeni la Podu-Bacău, 202 pag.
- 111 valori naționale pentru Vaslui, 512 pag
- Jale și eroism românesc la Cotu Donului…și după (!), 274 pag.
- la care, trebuie să adăugăm cele 3 numere din revistă și apariția la timp a Ziarului Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău.
Să se bucure cine vrea, pentru cele 1550 de pagini tipărite și difuzate în lume + revista, 480, + ziarul, câteva mii, să moară de ciudă toți neputincioșii și mai ales jigodiile verzi date în judecată, să rămână în istoria locurilor. E munca noastră, nesprijinită, sabotată chiar, de cei de azi, la putere, cu siguranță apreciată de cei de mâine și de iubitorii de cultură și istorie culturală, din toate timpurile și pe toate meridianele.
Nu mă pot abține să dau cu tifla răuvoitorilor: FACEȚI și voi, dacă puteți, ori dacă mintea și nu răutatea vă va ajuta.

*
Semnalez o apariție editorială a unui profesor, fost hușean, Petru Ioan,„Școala literară de la Huși”, cuprinzând o excepțională informație de ordin cultural. Felicitări călduroase, Petru Ioan.


[ add comment ] ( 2 views )

<<First <Back | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | Next> Last>>