FESTIVALUL UMORULUI PE BANII POPORULUI SAU CONTRA LIMBII ROMANE CU PIESE STRAINE ! 
Festivalul Umorului (romanesc!) cu... comedii bulevardiere straine! Sau: Masca sub Semnul ingerului, pentru subdezvoltati!
Hronicul gainarilor - o superprostie din care se astepta rasul spectatorilor pentru humorul care sa vina de la Chisinau.
Dineu cu prosti - umorul lui Malaele (mare artist!) transformarea craiului Caramitru si acoperire de o piesa frantuzeasca, uneori cu replici nimerite. Infiorator cati bani a cerut Caramitru, care n-a acceptat filmare sau fotografiere a spectacolului, ca era piesa ,,lu’ masa!” Ce-i pe scena, nu-i public, nu?
Liniste, sarut, actiune! - straina si ca spirit, ca replici, ca sens, ca umor, care-l ingroapa pe Pavel Bartos, un fel de regizor al nimanui. Umorul se lasa asteptat prea mult de la o trupa tanara si fara orizont!
Pensiune completa - un fel de brambureala cu actori slabi pentru privitori fara cultura. Noroc de invitatia (pe bani destui) de la Vaslui, sa aiba si necunoscutii ce sa joace pe scena. Incredibil de slabi si acestia.
Bani din cer, de fapt pe banii de la Vaslui, piesa lui Ray Cooney e infatisata de niste necunoscuti la Vaslui. Umorul sa traiasca, chiar daca nu-l avem!
Passe - Partout Dan Puric - Rencontres: pantomima pana la super-saturatie. Daca familia Huluba se oprea la steep, era bine, totusi cred ca Dan Puric (cel foarte destept) si-a gasit cum sa distreze neinitiatorii de la Vaslui. Ca altfel astia ca formatie, someaza si merg pe unde mai pot.
Stand up comedy - cel mai prost spectacol din Gala teatrelor din cele 8 zile cu doi actori expirati. Radu Gheorghe s-a ingrasat la trup si a slabit... la talent iar Razvan Vasilescu ramane doar cu performanta de a-si fi aratat organele sexuale in aparitii publice (filme). Ca talent... de unde? ,,Horror” au zis, la iesire, spectatorii. La fel vicele judetului!
ARTA: nici macar Teatrul Bulandra, cu echipa de rezerva n-a aratat ceva. Au incercat si ei, cumva, sensibilitatea publicului vasluian.
Doctor fara voie, ca alcatuire speciala pentru copii de 6-9 ani, Moliere (1622 - 1673) grosier reprezentat la Vaslui. Ce daca e Teatrul de la Barladul nostru? Tot piesa straina ca atac direct la Limba romana! Tot foarte prost regizata si jucata!
Net culturi, net romana, la cap de lemn ii mai trebuia cap de oaie, sau invers!
Un Festival cu o stagiune teatrala salvata, oarecum, de Sorin Poama si ai lui in ,,Sala Studio”.
D.V. Marin


[ add comment ] ( 14 views )
AR FI... 
La cate evenimente culturale sunt ,,in piata”, ne trebuie o scurta trecere in revista a acestora, evident si cu doza de apreciere personala.
FILIT - Iasi
A ajuns sa fie principalul eveniment cultural moldovean prin prisma concentrarii fortelor intelectuale din tara și din strainatate. Rezultatele meritorii ale acestei editii care sa se transforme in traditie, tin de varietatea manifestarilor, substanta lor si strangerea unor valori extra-nationale pentru schimburi culturale in prezenta publicului. Tot se lauda cu ,,echipa” lor prietenii nostri, asa ca... fara evidentieri. Inca.
Zilele (culturale ale) Bacaului includ numeroase actiuni ale altor buni prieteni care au ,,arcusul de la vioara” pe poetul si prozatorul Dumitru Braneanu. Vazand eforturile organizatorilor care mobilizeaza ansambluri, Filarmonica, tineri la Cros si mai ales tineret scolar la asistenta nu se poate sa nu-mi scape cuvinte de lauda. Mai impart niste laude pentru Carmen Mihalache, coordonatoarea aniversarilor legate de Revista Ateneu - Bacau. O toamna cu Zilele Bacovia si cu personalitati de marca umple spatiul cultural al municipiului cu dulceata limbii nationale comparabila parca oricum sugerand, aroma florilor de toamna si buchetul vinului in fierbere (ca tot n-am mai vazut nicaieri campanie de recoltare a strugurilor).
Festivalul Umorului de la Vaslui pare mai mult decat interesant in efortul organizat de a-i schimba profilul initial. In iulie 1970, la prima editie (am fost ,,alergatorist” la primele 3) scopul organizarii era (pentru) descoperirea si promovarea talentelor din judet si din tara, stimularea creatiei locale.
Ca om care am sprijinit 44 de ani acest Festival nu-mi pare prea fericita schimbarea Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale in agentie teatrala. Oricum voi reveni cu concluzii.
Simpozionul interjudetean ,,Meridianul - Tudor Pamfile” - Tepu, judetul Galati
Aveti programul in interiorul ziarului. Trebuie sa va declar ca sunt tare multumit ca autoritatile locale, inimoasa Gina Obreja si directoarea scolii au percutat la timp sa celebram la timp disparitia unui monument al etnofolcloristicii romanesti - Tudor Pamfile, nascut la Tepu, 10 iunie 1883, decedat la Chisinau, 16 octombrie 1921.
Adevarat act de cultura pe 26 octombrie 2014, chiar la un centru cultural dintr-o comuna, tine de indrszneala, competenta, suflet. Invitatii de marca, expunerile, programul artistic impun atentiei noastre, din nou, ca centru cultural Tepu, de langa Tecuci.
Ziua recoltei
La scoala Sticlaria, comuna Scobinti - Iasi unde o directoare inimoasa isi sa-si educe elevii si sa-i impresioneze pe cetateni printr-un ansamblu de manifestari cultural-artistice si o expozitie cu produse agricole. Olga Hritcu ne-a vorbit cu dragoste si caldura despre oamenii locului, despre Constantin Curecheru, artistul popular, despre profesorul Costica Musei, pensionar, despre munca ei si a colectivului didactic. Pentru ca odinioara, la inceputuri, am fost profesor la Sticlaria, unde am lasat putin din sufletul meu,ma bucur mult sa aflu despre invatamantul de calitate din comuna Scobinti.
Un caz negativ: La Rachitoasa - Bacau pe primarul Ovidiu Ivanciu il doare in ,,cotul pisicii” de cultura locala. Inginerul mecanic ajuns primar nu da nici doi bani pe orice act cultural necesar a fi organizat si nu crede in rolul presei. si cand ma gandesc... la ceva laude in cartea mea recenta ,,Personalitati de pe Valea Zeletinului...”!

[ add comment ] ( 20 views )
OF, OF, OF ! 
Intr-o snoava, evident populara: Un tigan vine cu o carte postala la un caporal care stia carte: ,,manca-ti-as, scrie asta la familia mea!” Gradatul gaseste creionul chimic, se aseaza la masa si asteapta: ,,ce sa scriu, ma?” Dupa un timp soldatul zice: ,,scrie...of!” Mai trece un timp: ,,mai scrie un of”. Dupa un alt timp: ,,mai scrie un off!” Iar asteptare: ,,ce sa mai scriu, ma?” ,,Apoi, domn capural, ramane cat ai scris ca inteleg ei ai mei cum o duc eu aici...!”
Dupa cum se stie, redactorii Meridianului bat coclaurile judetelor Iasi - Vaslui - Bacau.
Cei care ne indeamna sa tot scriem ,,of”, ba chiar de mai multe ori, sunt primarii, de toate culorile care n-au banii necesari pentru proiecte incepute, intocmite sau visate. Oftatul lor se aude de la Costesti - Iasi la Gohor - Galati sau la Podu Turcului - Bacau. Alesii chiar ar vrea sa demonstreze electoratului capacitatea si vointa lor. Dar...
Prevederile bugetare sunt din ce in ce mai reduse, la mai toate capitolele, in special la invatamant si cultura. Marea majoritate n-au directori de Camin cultural iar daca unele bibliotecare reusesc greu cate ceva e de domeniul marilor sacrificii iar ziua comunei e realizare exceptionala cu fanfara, cantareti, discursuri, promisiuni.
Agricultura - durerea romanilor! OFF!
Locuri de munca... OF, OF!
Nivelul salariilor - OOOF!
Iata, cum putem concluziona repede: Vai de mama noastra!
OF, OF OF, ce mai politicieni avem!!!
Cine si pentru ce sa ne auda ca toti oftam? Nici in biserica n-are rost pentru ca si aceasta adevarata putere in stat (acum depaseste forta armatei) a devenit vector electoral.
Ajunge daca, doar, oftam? OF!


[ add comment ] ( 20 views )
Poetul George Bacovia... selectionerul (!) 
Si, a fost editia de toamna a Bacalaureatului. Si a trasnit cu subiectul la limba romana: George Bacovia! Si, le-a cazut cerul pe cap (si in cap) celor care n-au prea pus mana pe carte... si 80% dintre participanti au picat...
Limba romana ca proba de BACALAUREAT, adica acel examen la care tinerii sa dovedeasca nu numai maturitate trupeasca, ci si intelectuala, un fel de punte nu prea ingusta care desparte valoarea de nonvaloare (adica incearca!), mai mult un drumeag spre afirmare in viata. Limba nationala, cea a parintilor si stramosilor, cea mai sigura cale de comunicare a devenit puntea suspinelor pentru niste tineri care nu realizeaza duritatea proverbului ,,ai carte, ai parte”. Bac-ul, cu acest obstacol (devenit imens, de groaza, de netrecut) care pana la urma este capacitatea de exprimare, isi imprastie spaima nu prin matematica cea rece, nu prin alte obiecte ,,mai usoare” ci prin metafora cea calda si fierbinte care in loc sa-i duca spre fericire pe tineri, ii imbraca in ,,camasa de gheata”. Cine-ar fi crezut?!
Sunt intre 20 si 40 de subiecte (scriitori si opere) care se pot insusi in atatia ani de scoala sau chiar in tot atatea zile, ca sa fie temeinic retinute. T. Arghezi, G. Bacovia, L. Blaga, G. Calinescu, M. Eminescu, M. Sadoveanu, N. Stanescu, L. Rebreanu sunt din cartea de capatai a acestei natii numita Romania. Daca nu se stie nimic despre valorile de baza care reprezinta un neam in concertul artistic al lumii, de ce ,,sa treaca” acei care-si refuza efortul personal, mandria personala (,,ce prost e un ala fara Bac!”) si integrarea in randul oamenilor cu glagorie la cap?
Pana la urma, severitatea unui asemenea moment e absolut necesara!
Poetul bacaoan, la 133 de ani de la nastere, a fost selectionerul (iertati-mi apropierea cu fotbalul...) national care a dat voie doar la 20% dintre absolventi inscrisi sa paseasca mai mandri intr-o viata cu multe necunoscute. Trebuie spus ca subiectul ,,George Bacovia”, oricum s-ar formula el, e dintre cele mai usoare, accesibile... Dar cand limba romana e supusa unui proces de alterare, cu pretentii - dezvoltare - e sustinut de insusi sistemul de invatamant, cand ideea efortului personal si mai ales a creativitatii (in orice plan) e pierduta in spatiul capsunarilor si al muncii necalificate, cand ispita metaforei nu exista intre liceenii indragostiti de trupuri si nu de minti, in aceste conditii Bacovia devine munte greu escaladat.
Ca fost profesor de liceu atatea decenii, care am apreciat particularitatea fiecarui scriitor, nu pot decat sa indemn: inapoi la carte, la studiu.
Veti spune ca nu-i trebuie amaratului, Bacovia, cand impinge la roaba sau tine de sapa! Ignoranti veti putea zice ca stiinta de carte e inutila cand europenii ii asteapta pe tinerii nostri sa-i ingrijeasca pe batranii lor sau si mai rau, acum cand suntem subjugati si sub talpa lor, cand dimineata bem ,,ce-ai”, la pranz mancam ,,cum pot” iar seara ,,gem” pe niste pamanturi ale acestei tari blagoslovite de Dumnezeu.
Ca sa ne pastram, ca sa-i infruntam pe astia, ne trebuie LIMBA ROMANA si MULTA STIINTA DE CARTE, ca altfel tinem doar de coada harletului.
George Bacovia i-a selectionat pe cei care pot ajunge in fruntea societatii: ,,si aud materia plangand” si care nu trebuie sa ramana ,,singuri”. Oricare dintre marii nostri scriitori putea fi arbitrul la Bacalaureat.
In toamna bacoviana s-a dovedit ca avem nevoie de limba romana.


[ add comment ] ( 20 views )
DRACOVENIA MOMENTULUI: campania electorala 
In vreme de recesiune (nedeclarata) am sustinut intr-un an 3 randuri de alegeri in 2012. Anul acesta avem 2. Tot din alegeri in alegeri aruncam banii pe apa sambetei pentru ca ,,democratia” nu bolboroseste de multa ce e, bogatia nici vorba sa ne dea afara din casa.
Romanii pierd destul din propria bunastare sa nu aprecieze porcaiala politica, punctata de tot felul de dezvaluiri (si) mereu subtitrate, ,,soc, socante, extraordinare” etc.
Europenii au stiut bine ce castig au dupa primirea noastra si ne-au tras presul: tineretul pleaca, populatia imbatraneste, viata spirituala se dilueaza, limba romana e in mare suferinta.
,,Asta e mersul istoriei”, veti zice. Ce-i drept nu ne putem lupta cu globalizarea si uniformitatea... pamantului! Chiar nu putem!
Dar am fi putut face ca maresalul Antonescu, cel care a facut alianta cu nemtii ca acestia sa nu ia tot (cum au facut apoi rusii) ci sa le cedeze cat mai putin din averea si trupul tarii. Cu niste intelepti in frunte am fi dat inapoi pas cu pas si nu sa ne pierdem identitatea si fiinta nationala ca in prezent. Am trecut de la comunism la capitalism cotropitor, care are campuri si dealuri parloage care fixeaza preturi de batjocura pentru produsele romanesti, care jongleaza cu banii tarii in folosul lor. Dezbina si domneste... acum!
Candidati peste candidati care sa demonstreze ce democratie avem noi! Cu cat mai multi, cu atat mai neuniti, cu atat mai multe cheltuieli, cu atat mai multa emigratie. Toata floarea romanismului (cu bacalaureat sau nu), catre sters fundul acelor imbatraniti de aiurea, catre farame din profitul pe care-l obtin strainii.
La noi? Hai la batalia electorala. Victor Ponta poate sa stea linistit ca nicicum ,,dreapta” galagioasa n-o sa-i poata face ceva. Iohannis, Udrea, Tariceanu par pericole doar pentru adversarii pesedistului. Destept partid e asta: ii ia gratis pe toti nehotaratii stiind ca si la alegerile locale viitoare tot 90% vor fi realesi. Mai ceva ca la Congresele lui nea Nicu, mai liber si mai nesustinuti de procentaje, pentru ca doar in jur de 35% din populatie va participa.
Observati ca fata goala de la pagina 5, sexualitatea si violenta de pe la televiziuni e inlocuita de aberatiile candidatilor. Iaca, mai nou si doua femei (era sa le zic, dupa traditie, muieri) care n-au copii, n-au griji si atunci vin sa moara de grija poporului roman!
Valul de indecenta in exprimare si comportament e cam la inceput dar neasteptat de violent. Pensionarii au ce comenta si poate stiu ca, de fapt, ei vor desemna pe urmasul lui Basescu. E ca si cum ar injura de mama pe unul pe care nu-l pot otanji cu furca, nu-l pot manji cu vorba si scuipa cu naduf: da’, duceti-va la mama dracului si lasati-ma.
Si copiii nu mai invata pe la scoli sau facultati.
Si scoala de diplome functioneaza.
Si fug mai toti care incotro dupa vreun furtisag sau o coaja de paine.
Si politicienii devin tot mai corupti.
Dracovenia dracului, alegeri ne tot trebuiau!
Si noi suspinam: ce vremuri am mai ajuns!


[ add comment ] ( 27 views )

<<First <Back | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | Next> Last>>