Festival semicentenar: 50 pentru 50 (!) SERIAL! Memorialistică jurnalieră afectivă (III) 
În martie 1970 s-a dat în folosință Palatul Administrativ și noi am cărat scaunele în birourile 513, 515 unde sunt și azi.
Important, deci: chiar dacă or fi fost discuții înainte, de care
n-am avut cunoștință, doar din martie 1970 s-a pornit la organizarea Festivalului Umorului și nu mai înainte, că nu prea era cu cine și Comitetul abia se organiza și se completa: președintele avea aproape exclusiv sarcini de activist de partid, vicepreședintele Petrea Didilescu, profesor smuls de la Dăneștii natali și nou numit, nu prea le știa, inspectorul șef Constantin Peptu era cu hârtiile, dispozițiile și alte concepte de birou (și erau multe) așa că „alergătoriștii” erau D.V. Marin și Lucian Popa, cu alte 2 posturi vacante… permanent (nu se găseau absolvenți care să întrunească vestitele criterii de promovare).
La Centrul de îndrumare erau Ghiță Pârcălabu și George Stoian încă de pe vremea raionului Vaslui, proaspăt numit director Necula de la Murgeni. Subordonații CJCA, ei aveau treaba pregătirii formațiilor și spectacolelor, nicidecum de reprezentare.
Iată de ce, sarcina organizării (alergării) a căzut îndeosebi pe umerii lui D.V. Marin și de ce primele 3 ediții. Iată de ce am considerat că PĂLMAȘII care au urnit caravana Festivalului au fost și încă mai sunt în viață, D.V. Marin și George Stoian, au substanțiale contribuții și în decursul celor 50 de ani, adică 26 de ediții.
Și altă PRECIZARE: ce veți citi Dvs. în continuare este din perspectiva pălmașilor, nu a celor care au stat cu mâna în buzunare, cu pâra la partid, și cu scrisul „la organe” („ochiul și timpanul”). Din
perspectiva atâtor decenii de viață culturală și jurnalistică pot avea calificarea necesară pentru o istorie adevărată a acelui timp. Nicicum să evoc vreun important activist de partid, care ori era cu degetul, ori cu mapa: eu știu că eram cu sapa.
*

F.N.U.C.T nu mai încape în iulie din cauza pandemiei.
Noi tipărim o altă carte consacrată: Festival semicentenar...
Suntem vag informați despre lucrături de toată jena. Va răzbate puternic spiritul comunist din cultura județului.

[ add comment ]
PLOI ȘI NĂDEJDI CIUNTITE 
Primăvara, mama noastră, ne-a adus seceta-n fereastră! S-a compromis astfel munca oamenilor de o jumătate de an pentru cultura grâului pe o bună parte din țară. Era o nenorocire.
A venit… COVIDUL-19 și pe la noi. A oprit întreaga economie a lumii, deci și pe a noastră; consecințe imprevizibile, grave, impresio-nante. Ai noștri guvernanți au făcut eforturi supraumane să stăvilească valul cu rezultate acceptabile, mereu hărățiți de „opoziție”. Dar altă nenorocire; mare, cât roata țării.
Alta, cu efecte psihice: sunt politicieni nebuni care cu mortul lângă ei spun că nu există virusul. Mai e și grupul de căței Ponta-Tăriceanu-Ciolacu mereu împotriva apărării sănătății oamenilor, înhăitați politic în numele dreptului la opinie. E momentul lor să adune capital politic, dar suspansul pe care-l crează dăunează grav sănătății mintale a populației. Primii doi apar ca niște inconștienți înrăiți și lătrători. Daniel Olteanu, deputat de pe la Vaslui, pe unde-o mai fi….? Dar Birchal cea deșteptă pe care-o doare-n fustă de județ? Noroc de Nelu Tătaru că ține la critici.
A IV-a nenorocire, se cheamă inundații, după ploile vijelioase. Chiar suntem impresionați de ceea ce vedem aproape direct pe media. La pagubele mari-mari nu se adaugă nici o speranță, pentru că
Guvernul n-o să poată face compensații că n-are de unde, uscat de atâtea alte cheltuieli neprevăzute.
A V-a nenorocire este hărțuiala PSD în parlament, ba cu dublarea alocațiilor, ba cu pensiile 40%. E de-a dreptul halucinant cum se poartă tripleta toxică, de fapt la putere, legiuitoare. De-ar veni odată alegerile…
Numai că:
Trebuie să rămânem optimiști, să ne căutăm de munca noastră.
Politicieni veroși au existat dintotdeauna, n-o să scăpăm de ei niciodată, dar să rămânem cu capul pe umeri. Gogorița că-i sancționăm la vot pe imbecili… e înfloritoare.
Bine că repornește economia.
Tot la muncă, fraților!


[ add comment ]
Festival semicentenar: 50 pentru 50 (!) SERIAL! Memorialistică jurnalieră afectivă (II) 
În martie 1970 s-a dat în folosință Palatul Administrativ și noi am cărat scaunele în birourile 513, 515 unde sunt și azi.
Important, deci: chiar dacă or fi fost discuții înainte, de care
n-am avut cunoștință, doar din martie 1970 s-a pornit la organizarea Festivalului Umorului și nu mai înainte, că nu prea era cu cine și Comitetul abia se organiza și se completa: președintele avea aproape exclusiv sarcini de activist de partid, vicepreședintele Petrea Didilescu, profesor smuls de la Dăneștii natali și nou numit, nu prea le știa, inspectorul șef Constantin Peptu era cu hârtiile, dispozițiile și alte concepte de birou (și erau multe) așa că „alergătoriștii” erau D.V. Marin și Lucian Popa, cu alte 2 posturi vacante… permanent (nu se găseau absolvenți care să întrunească vestitele criterii de promovare).
La Centrul de îndrumare erau Ghiță Pârcălabu și George Stoian încă de pe vremea raionului Vaslui, proaspăt numit director Necula de la Murgeni. Subordonații CJCA, ei aveau treaba pregătirii formațiilor și spectacolelor, nicidecum de reprezentare.
Iată de ce, sarcina organizării (alergării) a căzut îndeosebi pe umerii lui D.V. Marin și de ce primele 3 ediții. Iată de ce am considerat că PĂLMAȘII care au urnit caravana Festivalului au fost și încă mai sunt în viață, D.V. Marin și George Stoian, au substanțiale contribuții și în decursul celor 50 de ani, adică 26 de ediții.
Și altă PRECIZARE: ce veți citi Dvs. în continuare este din perspectiva pălmașilor, nu a celor care au stat cu mâna în buzunare, cu pâra la partid, și cu scrisul „la organe” („ochiul și timpanul”). Din
perspectiva atâtor decenii de viață culturală și jurnalistică pot avea calificarea necesară pentru o istorie adevărată a acelui timp. Nicicum să evoc vreun important activist de partid, care ori era cu degetul, ori cu mapa: eu știu că eram cu sapa.
*
F.N.U.C.T nu mai încape în iulie din cauza pandemiei.
Noi tipărim carte consacrată: Festival semicentenar.
Suntem vag informați despre lucrături de toată jena. Va răzbate puternic spiritul comunist în cultura județului.


[ add comment ]
ALBINA, VREMEA ȘI CORONAVIRUSUL 
Întotdeauna se vor găsi subiecte de oarecare actualitate care să intereseze publicul cititor. „Pandomia” a pus ceva frâne unor activități așa că „liberalizarea” din zilele acestea a permis năpustirea oamenilor către activitățile care le asigurau veniturile pentru trai.
Mulți știu că, printre altele, sunt și apicultor (din 1975), unde câștigi sau pierzi (bănește), „microbul” rămâne și toată viața rămâi apicultor. Albina propriu zisă, ca insectă, își face datoria, aproape
indiferent de vreme. Dar în condițiile acestui an n-a produs mai nimic la salcâm, la fructiferi nici atât. Priveam la un prieten din Broșteni, Florin, cum vine fuiorul de albină de la cules când a venit o pală de vânt și ploaie. Chiar e un spectacol superb să le vezi liniștite, grăbite
să-și ducă miligramele de nectar în stup. Nici nu te bagă în seamă.
Nu spun că subsemnatul-apicultorul am ceva rezultate anul acesta…
Agricultorii moldoveni ca albinele harnice ale acestui neam au avut grijă de câmpuri așa că aproape toate arată bine, deci nădejdea în pâinea de mâine e intactă. Nu-s prea bucuros, că, totuși, vin impozitele.
Vremea ne-a jucat cum a vrut ea în această primăvară, din care cauză nu vom avea fructe, ierburile s-au dezvoltat prost (cel puțin cu lucerna… e jale), nici în solarii nu e treaba prea bună. Trebuia să avem roșii românești pe piață, și, vânzătorii șmecheri strigă tare că ei au marfă românească, dar e sigur din import (roșii, căpșuni, cireșe, castraveți etc.).
COVIDUL, nu s-a prea lipit în România, dar asta se datorează guvernanților, printre care și hușeanului Nelu Tătaru, care trebuie să reziste atacurilor mediatice, pentru simplul motiv că a făcut bine cum a făcut. Opoziția, în frunte cu veninosul Ponta care vrea să pună mâna pe PSD, trebuie să chițcăie, ca să-și motiveze dreptul la salariile babane. Acest Victoraș e cel mai aspru „iepuraș” pentru PSD. Cred că Ciolacu nu mai are multe zile în frunte.
Am fost stupefiat la culme când latrina 3 a difuzat un interviu cu un cavaler al tristei figuri, care afirmă ritos: „covidul nu există!” Am rămas țeapăn: va să zică moare omul în chinuri lângă tine și, moartea asta nu există. Mulți idioți sunt în lumea asta, deci și în ,mass-media.
Ca și albina, ca țăranul român, ca toți cei care vor să muncească, nu putem ține cont de vreme: tot la muncă ne e nădejdea.
*

A apărut OPERA MAGNA 1 (Folcloristică), peste 600 de pagini. ESTE!


[ add comment ]
Festival semicentenar: 50 pentru 50 (!) SERIAL! Memorialistică jurnalieră afectivă (I) 
Acestea au fost personalitățile invitate și care „au făcut” prima ediție a Festivalului Național al Umorului Constantin Tănase: 3 iulie 1970, ora 11, poză pe scările fostului cinematograf TRAIAN.
Mai erau… 6 balerine din București… Bineînțeles… și ai noștri, din județ. Neapărat cei cu cuvântările, după ora 16.

Aurel Storin, Bogdan Căuș, Manole Auneanu, Traian Lalescu, Maria Popescu, Elis. A.Tănase, Virginia C. Tănase, Ion Vova, Dan Demetrescu, Sandu Naumescu, Ioan Antonescu-Cărăbuș, Ioan
Massoff, Bițu Fălticeneanu, Radu C.Tănase,
E. Comarnescu, D.V. Marin.


Un asemenea festival, cu asemenea longevitate poate fi consi-derat important pentru toată comunitatea românească, dar, el rămâne și unic și reprezentativ pentru oamenii locului numit Vaslui. S-a mai spus că este emblematic pentru județul acesta, deși nu are o publicație să-l reprezinte (de umor, în afară de M.C.R), nu are creatori din domeniul umorului să-l reprezinte, nu are măcar un cenaclu, (și) doar dacă ținem cont de 2-3 actori plecați de pe aici, de caricaturistul Nicolae Viziteu, de textele literare trimise, cu care prilej el pare „fapt
cotidian”.
Situația din 1970 era următoarea: imediat după reforma administrativă din 1968, erau câteva clădiri vechi cu calea spre prăbușire, erau actualele clădiri în care este Judecătoria Vaslui, Clubul elevilor, o parte a spitalului Drăghici, sediul Poliției județene (fost al PCR) alte două, trei clădiri mai vechi și mai arătoase (inclusiv cea în care se află sediul actual al ziarului și M.C.R., de pe str. Frunzelor 2) și se începuseră construcțiile celor 3 blocuri A de pe strada M. Kogălniceanu. Întregul centru a fost dărâmat și spulberat, ridicându-se actualul Palat Administrativ, Casa de cultură (inaug, în 1972) și Muzeul.
Pentru culturalizarea maselor nu exista decât cinematograful vechi Traian (unde poposea cu spectacole C. Tănase), re-numit I.C. Frimu, cu un fel de balcon și cu scări care scârțâiau tare supărător.
Așa că, s-a propus ca manifestare emblematică Festivalul Constantin Tănase, fără vreo logistică vizibilă pentru că nu numai săli și locuri cu destinație culturală nu existau… nu existau oameni care să dea impuls dezvoltării culturale, cei de la Vremea nouă (înf. 1968) trebuind să laude inițiativele comuniste dar și să stimuleze prin critică dură administratorii din cultură.
A iniția în „comuna Vaslui” vreun fapt cultural ținea de temeritatea propunătorilor, de sprijinul partidului (prima aprobare se obținea acolo) și de importul de artă și, de mare îndrăzneală.
Astăzi, în 2020, mai sunt în viață - 2 – doi dintre organizatorii de atunci, subsemnatul și George Stoian, dar îl putem adăuga și pe redactorul Mircea Coloșenco, cel cu critica în ziarul Vremea nouă. Desigur mărturiile celor doi se mai pot diferenția pe ici pe acolo, dar realitatea a fost că exista interdicție anume ca „alergătoriștii din cultură” nici să nu fie pomeniți, indiferent ce-ar fi făcut bine sau rău, „salariul lor nefiind pentru a face și altceva decât să îndrume pașii spre cultura socialistă”. Apariția vreunui material critic în ziar era semnul că inspectorul „zbura” din funcție. Numai de criticat cultura la ziar era pe deplin slobod, și cei vreo 4 critici permanenți aveau după ce mânca o pâine, totul fiind la începuturi. Era vorba și de un județ nou, după reforma administrativă din 1968, era vorba de instituție culturală nouă, Comitetul Județean de Cultură și Artă (CJCA), Vaslui, desprins din Inspectoratul Școlar, deci cu multe vulnerabilități, pentru că nu se putea vorbi de cultură sau grup cultural local (pentru că nu exista), era vorba de laude obligatorii pentru agricultură și industrie și mai ales pentru rolul PCR. Era și un grup restrâns de oameni, 7, dintre care 4 șefi cu salarii mari și privilegii (cantina partidului, deplasare cu mașina, delegații etc.). Eu eram „inspector principal” cu destule sarcini de reprezentare, iar George Stoian era instructor de specialitate la instituția subordonată, Centrul de Îndrumare a Creației Populare, cu Petru Necula - Director.


[ add comment ]

<<First <Back | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | Next> Last>>