TRANSILVANIA ... noastra ? 

Gandul ca alerg dupa ceva sanatate, nu m-a parasit tot drumul de la Vaslui la Oradea, desi un dobitoc de sofer cu o raba m-a scos in afara carosabilului cu marea sansa sa raman intreg: Experienta, prevederea si norocul mi-au salvat viata; adica fugind dupa sanatate puteam ramane si fara ce mai aveam din viata !
Cersetorii surdo-muti din Vaslui imi facusera semne amicale, chiar in centru, si mi-au rasarit in fata si in Brasov sau Oradea cu alte chipuri, adesea respingatoare la vedere dar ca un fel de emblema pentru starea noastra de azi cand, parca, s-a accentuat fenomenul saraciei.
Este si cauza acestui "reportaj" pentru Dvs., stimati cititori, dupa ce am transmis din alte numeroase tari ale lumii. Singur, cu gandurile mele am observat atat in judetul Vaslui cat si la Bacau parloagele si lanurile cu coceni de porumb iesind de sub zapada destul de asezata. Lume rufoasa la Plopana, galeti cu mere expuse la vanzare la Fundu Tutovei, kürtosi la Oituz ... "Muntii nostri aur poarta./ Noi cersim din poarta-n poarta", inclusiv pe la Ciucea lui Octavian Goga, un orasel cu disciplina ardeleneasca.
Am vazut deci, cersetori si in centrul Bacaului, si in Brasov, si la Sighisoara, si la Cluj, si la Biserica cu luna din Oradea. Aici sunt diferite afise care suna asa: "nu incurajati cersitul ca nu ii ajutati deloc ... cu o suma de bani". Prapaditi fara nume si cred, fara identitate intind mana si pe malurile Crisului Repede, alegandu-se adesea cu o injuratura aspra ungureasca !
M-am intrebat daca Transilvania e romaneasca, adica a noastra desi, preponderent se vorbeste romaneste, pentru ca si de pe aici au plecat multi "peste", sunt tot felul de firme straine (multe, nu ca la Vaslui) cu banci, cu populatie stilata si aristocrata. Partea asta cu lume buna e de la Brasov si mai ales de la Cluj inspre Ungaria, masini straine mai multe, disciplina in trafic mai mare, obezi mai multi, steag romanesc se vede doar pe turnul Primariei din Oradea, aeroporturi la Brasov, Turda, Cluj (ce minune arhitecturala se desavarseste aici !), Oradea.
Cea mai buna impresie, despre infrastructura Tarii Ardealului, adica soselele fara gropi si denivelari, cu bucata de autostrada care e ... cum trebuie ... Mi-am inchipuit ca diferenta dintre Republica Moldova si Moldova strabuna e cam la fel ca intre aceasta si Transilvania.
Oamenii de pe aici mi s-au parut mai degajati, mai siguri pe ei, deci au intrat intr-o normalitate a vietii si nu-si fac probleme pentru ziua de maine, chiar daca pleaca in Ungaria sau Europa.
In Baile Felix e bilingvism, nu prea e lume acum in extrasezon, tratamentele si cazarea acceptabile, dar multi, multi bolnavi de varsta a treia si foarte putin tineret. Nu exista viata de noapte desi, la cele cateva bazine e evaziune fiscala foarte "curata" ca ... se lucreaza cu apa calda (!)
Ma intreb de pe aici, daca Transilvania mai e a noastra si pana la urma daca noi mai suntem o natiune (pe care nu se mai bate moneda politica) sau bucata asta de tara e deja in Europa cu legile, strictetile, relele, bunele ei. Ca noi suntem la urma Caravana care sterge hotarele si altereaza limba romana.
Vorba lui Moromete: "unde mergem noi, ba !"


[ add comment ] ( 26 views )
SARACIA ... ZILEI ! 

In Africa saracia misca milioane de oameni (in Tunisia, Egipt), dupa o dreptate sociala care ... nu va exista niciodata !
La noi, ba, o alianta, ba, alta, proteste in lant dintre care cel al militarilor cu pensii mari e cel mai nedrept. N-am decat o intrebare argument: ce-o fi facut un ala sa aiba 100 milioane vechi drept pensie ? Prelungesc intrebarea si, nu stiu de ce un director (de azi !) sa ia 1 (un) miliard pe luna remuneratie ?
In fondul chestiunii este si aceasta atat de mare diferenta intre "productie mintala" si plata ei dar si ne-munca promovata de politicile electorale care, prin recul, ii impinge pe oameni la hotie.
Am mai vorbit de HOTIE, JIGODISM, NECINSTE. Un pensionar pe care-l protejez prin initiale pentru ca are nepoti, C.M. lucreaza la cineva vreo 3 luni si fura cam tot ce-i cade sub mana incepand de la mop, mobil si incaltaminte si pana la motoare electrice. Deci, fura de cateva zeci de milioane ... E un inrait despre care, poate, voi mai scrie.
Un grup de tineri din Cosesti - Ivanesti a devenit spaima imprejurimilor: unul Vasile Doroftei comanda (chiar le da cheia franceza si alte echipamente), Daniel Trana si Ion Goga sar gardurile si opereaza in seara zilei de 1 februarie si surprinsi se topesc in noapte, Adi Pricop tinea "de sase", si s-a scapat pe el de frica !
Pentru ca nu-s tinuti in frau de familii, tinerii acestia fac scoala de infractori si nu a vietii, fara sa se gandeasca decat la bautura si ... hotie !
Din ce stiu de la viata, nu prin hotie scapi de saracie ! Nici prin "frauda intelectuala", adica plagiat prin care sa se obtina foloase necuvenite.
Siderat am fost ca o colaboratoare de-a noastra si-a permis sa reproduca niste stiri dintr-o foita locala pe care nu o citesc (stiind ca n-are nimic comun cu obiectivitatea necesara). Nu contest insa paternitatea si munca nimanui, nu pot fi de acord cu asemenea practici (pe scara mare, pe internet), am suspendat colaboratoarea.
Din saracie, intrati iar in incapacitati de plata din micime, pentru ca au nevoie de nume care sa vanda ziarul, fostii mei elevi ma ataca in stil de mari jigodii. Ei tin cu tot dinadinsul sa fie rebuturile din scoala de presa a TV.V., deja recunoscuta. Chiar daca eu as fi vinovatul, nu asa ar trebui sa se inteleaga ... presa corecta ?!
Pe baietii astia, pe care eu i-am facut oameni, ii intreb: daca vor trebui sa se uite vreodata in ochii mei ... vor putea ?
Revenind:
Saracia materiala dar si cea mintala, tot la ... hotie duc: unul cu cheia franceza, altul cu pixul, toti cu mana, adica hoti de toata mana, intr-un judet pe care nu l-am defaimat niciodata si nicaieri, oricate probleme a(m) avut.
Saracia zilei rezulta din neintelegerile cerintelor momentului, adica mobilizarea creativitatii si nu zazania si discreditarea.
Ca pana la statul egalitatii oamenilor dintr-o tara mai e mult, mult, o demonstreaza cei din Africa, Venezuela, Europa si Romania. "Lumea este-asa cum este/ Si ca dansa, suntem noi". (Mihai Eminescu).


[ 1 comment ] ( 45 views )
15 ; 24 ; 30 
Nu va asteptati la masuri pentru corpuri perfecte ci, la datele importante ale lunii ianuarie. Poate, peste 30 de ani va fi si 26, adica ziua lui Ceausescu, cel impuscat de Craciun, 1989.
15 ianuarie 1850 vine Mihai Eminescu, in viata pamanteasca. Si dupa 161 de ani tot a mai facut o minune: a determinat oficiala adoptare a Zilei Culturii romanesti. Daca ne gandim la ce poate face cineva pentru un popor, cred, ca, pastrarea limbii intr-o forma (mereu) noua si-nteleapta intr-o opera ce poate strabate secole (cu framantari mari), ca depozitar al genialitatii nationale i-ar conferi poetului nepereche rangul necesar de reprezentare ! Anul acesta Barladul a dobandit "Centrul Mihai Eminescu", adica un alt loc de pioasa recunostinta. Asa ca si "adormind de armonia/ Codrului batut de ganduri ..." il putem urma pe luceafar in aventura comunicarii.
Mai avem, insa, mult prea multe de facut pentru pastrarea limbii supusa unui atentat continuu si distrugator, mult mai grav decat pana la el (prin mijloacele mass-media).
24 ianuarie 1859 Ziua oficiala a "micii" Uniri cu nominalizarea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domnitor. Inca din 1840, Mihail Kogalniceanu (sfetnic al lui Cuza) scria ca politica provoaca ne-unire, iar in 2011, s-a vazut si la Iasi si la Focsani cat de contestat este presedintele tarii, Traian Basescu, maine - poimaine acuzat de tradare nationala. Am scris in cartea TVV - 15, ca personalitatile fac istoria, si ramane sa vedem daca fostul deputat de Vaslui e acela care poate, ar sti, sau numai vrea.
Importanta actului Unirii este dincolo de intelegerea noastra (astazi), mai ales cand se recompune Europa fara frontiere interne. Ca sa fim astazi cu un cuvant (slab) de spus, acolo sus TREBUIA si 24 ianuarie 1859 si 1 decembrie 1918.
Mai marii Statelor Unite Europene trebuie sa ne aduca si mai mult la ascultare si nefiinta (ca si pe indienii amerindieni) si nu pot decat jubila la neintelegeri si huiduieli, ca mai ieri !
Pe de alta parte nici asa de saraci si prapaditi, ca anul acesta, ca anul trecut si ca de cand ne stim, niciodata n-am fost. ~n 2011 Ziua Unirii a fost a ne-unirii !!! E vinovat doar Basescu ?
30 ianuarie, 1852, la Haimanale tipa alt bot cu ochi si cu geniu: I.L. Caragiale.
Daca POETUL avea studii serioase (in Austria si Germania), avea zestrea poeziei in sange, din izvorul curat ca lamura al creatiei noastre populare, greco - romanul de langa Ploiesti a gasit cuvantul care exprima si adevarul zilelor noastre si mai ales "a lasat" o lume asa de vie, incat noi nu mai putem iesi din ea. Daca Eminescu exprima sufletul cu aspiratiile sale, Caragiale e TRUPUL cu poftele, batalia pentru viata a fiecaruia si a tuturora la un loc. Avem straiul de purpura si aur al poetului dar si tarana cea grea, inclusiv, noroiul greu al strazii in proza si dramaturgia recunoscutului si mereu actualului Cronicar ... social !
Cine stie daca-l vom sarbatori vreodata cum se cuvine pe I.L. Caragiale, cel cu putine clase dar cu opera reprezentativa, caracterizanta pentru 3 secole, mereu redescoperit in ce ne propunem si facem.
Gandurile ne-ar putea duce si la alte personalitati (ce placuta e desfatarea sufletului !) dar zboara repede la preturile din magazine, la munca prost platita si la ajutoarele ... sociale (adica, mai pentru toata populatia, deci, si prin APIA) si la fisc ! Ca de fisc si de moarte nu ne scapa nimeni !
Oameni fiind, ne preocupam mai ales de acestea din urma. Dar, daca tot am ajuns fiecare o cifra intr-un calculator, de ce sa nu meditam, totusi, si la ce-ar insemna 15 - 24 - 30 ... ?


[ 1 comment ] ( 56 views )
AR FI USOR 

DACA:
- Am putea trai cu "poezia vietii" sau macar, sa ne bucuram de adevarata bucata din painea si sarea pamantului care inseamna (si) pace si intelegere. Din pacate, deceniile de vrajba se inmultesc si tot se inmultesc datorita si guvernantilor, despre care nu-mi face nici o placere sa scriu. Caragiale scria ca daca n-ai pe cine injura, injuri guvernul, dar noi toti avem de ce injura un asemenea presedinte si pe guvernul lui.
Si nu pensiile militarilor sunt cauza principala, pentru ca astia sunt putini (dar cu pensii mari, mari …) ci scaderea generala a nivelului de trai datorata politicii defectuoase impusa din afara si ne-muncii la care ne-a invatat "statul social …".
- Daca am avea "sufletul usor" (Sadoveanu) sa suportam necazurile inerente pentru asemenea timp. Reiau ideea lui Calistrat Hogas, care constata ca omul e cand sub vremi, cand vremurile peste om …
- Am deveni mai buni, mai umani daca ne-am putea bucura de creatia, inclusiv poetica, a celor de dinaintea noastra.
Am participat saptamana trecuta la Ziua Culturii Nationale, la sarbatorirea lui Eminescu (161 de ani) si impreuna cu Mircea Radu Iacoban si Dionisie Vitcu (Iasi) am petrecut cu vorbe impreuna cu colegii activi de la Scoala nr. 6 si din municipiu, "clipe de intelectualitate", cum rar se intampla (Felicitari, directorilor Victor Ailioaie si Pavelina Taune pentru "Zilele scolii Mihai Eminescu").
La Liceul "Anghel Rugina", alta manifestare completa sub autoritatea doamnei Mihaela Cosovanu si a directoarei Zarnescu, “compliniti” si prin prezenta elevilor de la Scoala nr. 6. Am retrait vraja poeziei dar si a cantecului Denisei Ciobanu, cu o voce deosebita, o adevarata valoare locala de interes national. Stradania tuturor merita evidentiata si laudata, fie si pentru ca multe minute am iesit din stresul realitatilor.
Eminescu este ACTUAL si reprezentantul necesar in suma valorilor universale, iar in locul fumului, mirosului de alcool, de la carciuma ori a porcografiilor TV, reface si energizeaza. Apropo, nici o televiziune n-a acordat spatiu lui Eminescu …
E greu, TOTUSI:
… pentru ca prostia (si dusmania) nu doare, inca nu se plateste si atunci tinde sa ne includa pe toti !
… ca cei mai buni de munca si de "productie cerebrala" trebuie sa plece in lume (dupa legea stomacului), dupa ce ani buni, Romania a fost un pamant al fagaduintei.
… pentru ca la necazurile facute de altii, destui ne mai batem cuie in talpa …
… pentru ca noi insine, nu gasim solutii si … "cum am fost, asa ramanem …"
Ar fi usor de trait … daca n-ar fi asa greu (!)


[ add comment ] ( 32 views )
ACTUALUL … EMINESCU ! 


EMINESCU este MODELUL unei natiuni pe cale sa-si piarda traditii, limba, teritoriu. Mai precis, ar trebui sa fie, deoarece, dintotdeauna, orice natie isi are reprezentantul sau in lumea mare, Pericle, Ginghis Han, Byron, Shakespeare, Victor Hugo, Goethe, Puskin etc. etc. La noi ar fi modelul istoric Stefan si cel creativ, Eminescu.
La Casa Corpului Didactic am asistat (vreo 30 de oameni) la o dezbatere de inalta intelectualitate cu protagonistii Curentului Cultural - Informational vasluian, Teodor Codreanu si Teodor Pracsiu "insotiti" de Gheorghe Sarac si Gheorghe Alupoaie (Felicitari).
La unele unitati scolare si la unele biblioteci se organizeaza in aceste zile cate ceva legat de aniversare, fara a se sti ca 15 ianuarie este Ziua Culturii Nationale si este macar, momentul NECESAR sa ne gandim la cel care reprezinta puterea cuvantului si sensibilitatii romanesti in "concertul mondial".
Am speriat 5 directori si am bucurat pe cei de la Scoala Generala nr. 6 "Mihai Eminescu" din Vaslui cand am anuntat ca Grupul de Presa pe care-l reprezint e dispus sa conferentieze in aceste zile, in aceste scoli. Ce fuga de raspundere a fost, chiar de neinchipuit … ! Un director de liceu, ca el vrea o "treaba asezata" (dar pana acum de ce n-a asezat-o ?), de la doua scoli generale, ca "nu poate umili pe profesorul scolii, invitand din afara", pentru ca "fiecare coleg poate avea grija", la o alta generala, directoarea nu stia nimic.
Doar Pavelina Taune si Victor Ailioaei, care au organizat zilele scolii (cu un program … adevarat), in desfasurare, de altfel, s-au bucurat si chiar, mi-au demonstrat o excelenta organizare cu oaspeti ca Dionisie Vitcu si Mircea Radu Iacoban.
Sa intelegem ca: porcaria de dezbatere de la un post central TV, in care niste zmangalitori din presa s-au distrat copios pe seama unui consilier local din Orsova, care a reusit ceva romanesc si foarte rar: o hotarare a Consiliului Local de sarbatorire a Poetului, nu serveste in nici un fel educatiei patriotice NECESARE.
Sa intelegem ca: Ziua Culturii Nationale e inspirat plasata acum, cand ne lasam gandul sa zboare catre frumos.
Intelegeti, oameni, ca avem mult prea multa nevoie de bucata noastra de suflet, de individualitatea noastra creatoare ilustrata de Eminescu intr-o limba veche si inteleapta … ?
Observam ca in alergatura pentru stomac "numai de Eminescu al vostru n-am eu nevoie" cum s-a exprimat un urat al timpului, care vrea sa ramana aidoma dobitoacelor si lighioanelor.
Intuim deci, rolul educatorilor de pe toate palierele, care trebuie sa indrepte tineretul spre cea mai inalta expresie a simtirii romanesti - opera eminesciana.
Astazi, cand nivelul de cultura coboara (chiar si in scoli !), cand atentatul asupra limbii romane e foarte prezent, literatura si arta e un pilon de rezistenta prin lupta cu cuvantul (Tudor Arghezi), tristetea bacoviana, filosofia lui Lucian Blaga, "greutatea" prozei lui Liviu Rebreanu, istoria (eroica) a lui Mihail Sadoveanu, dar mai ales prin varietatea de teme, modalitatile de ilustrare si caracterul formalizat al creatiilor eminesciene.
Poetul e MODELUL de care avem nevoie, in furtuna momentului, tocmai pentru supravietuirea noastra.
Pentru ca e mereu actual.


[ add comment ] ( 31 views )

<<First <Back | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | Next> Last>>