Caragiale – nesfântul, dar… tatăL 
Adică tatăl creator al dramaturgiei românești pe care a dus-o la stadiul suprem, pe de o parte și observatorul „peren” al vieții sociale prin scrierile sale în proză.
Să nu uităm că s-a născut de 3 ierarhi, adică de Sf. Vasile,
Grigore și Ion, pe 30 ianuarie 1852.
Deși înaintea sa au scris piese de teatru marele și unicul Vasile Alecsandri (cât îi datorează națiunea română… nu prea înțelegem, astăzi), chiar Eminescu și destui alții, din 1883 avem „O scrisoare pierdută” pe care nici contemporanii noștri n-o mai găsesc(?!?), adică o culme nemaiatinsă de atunci. Tot de la I.L. Caragiale avem schița desăvârșită ca specie literară, nuvela mitologică și fantastică, drama. La cât este de actual această mare personalitate literară, evident prin opera sa, parcă e pururi de al nostru, dintre noi.
Am scris altădată că atât M. Eminescu poetul nepereche cât și I.L. Caragiale, dramaturgul unic, ar trebui ca împreună cu Ștefan cel Mare să fie canonizați ca sfinți români în calendarul ortodox. Mi s-ar putea răspunde că toți au avut defecte omenești. Dar pot răspunde că la importanța operelor lor nu putem decât să ne închinăm în veac și
să-i pomenim ca pe sfinții adevărați, despre care mai făurim și astăzi legende (că doar nu putem ști ce-au făcut acum sute sau mii de ani), în timp ce despre ei rămân realități evidente.
Opera lor rămâne în Pantheon și… model pururea de urmat.
Înscrisă în bătălia pentru limba română, Revista internațională MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC (571 de colaboratori din toată lumea) îl consideră steaua polară pentru toți colaboratorii.
Caragiale n-a fost un sfânt, dar… e tatăl concret al dramaturgiei românești.

[ add comment ]
CARAGIALE… DUPĂ EMINESCU 
Mai vine o zi importantă, chiar în luna lui Eminescu cel sărbătorit la 170 de ani de la naștere și a culturii române. Nu demult ziua-sărbătoare era a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu „mărețe sărbători” pentru poeți ca Eugen Barbu sau Corneliu Vadim Tudor (de fapt, cu nădejdea recompensei toți, absolut toți poeții timpului le închinau ode) și adesea se neglija Sărbătoarea Unirii, cea de la 24 ianuarie 1859. Nici astăzi nu e prea în atenție acest moment crucial în Istoria neamului românesc, nepromovat de oficialități cine știe cât. Și dacă banul, nu e, nimic nu prea mai e.
Pe 30 ianuarie 1852 s-a născut acel geniu al observației sociale, în satul Haimanale de lână Ploiești (neam de origine grecească și el poreclit, mai apoi, „grecul”).
Ce-a făcut, ce n-a mai făcut, Caragiale este dramaturgul fanion al României, este un excelent nuvelist (5 importante) și mai ales un
bijutier al cuvântului în schițele sale („nu Momente… ci monumente, maestre” scria entuziast un scriitor contemporan, despre volumul Momente și Schițe). În ansamblu I.L. Caragiale este considerat cel mai merituos și mereu actual observator al vieții sociale din istoria culturii românești, opera sa, în totalitate, fiind „frescă a realității” de atunci și de acum.
Cum să nu fie actual în comedia „O scrisoare pierdută” care pare a fi scrisă după ce a văzut ce s-a întâmplat ieri într-o întâlnire electorală, cum să nu fie actuală „O noapte furtunoasă, sau numărul 9” cu încurcăturile ei, din târgul de provincie, (chiar și drama „Năpasta” îi poate fi actualizată), cum să nu fie actuale mai toate schițele sale care înfățișează moravurile sociale cum nimeni n-a mai reușit?
Desigur, putem prezenta și destule alte aspecte ale vieții clocotitoare a marelui dramaturg, can-canurile nelipsite ale vremurilor. Ne putem opri și la zbaterea pentru viață mai bună, inclusiv cu stabilirea la Berlin, la marea prietenie cu poetul național Mihai Eminescu (dar nu și cu Ion Creangă), la rolul său social.
S-a scris adesea că trăim ca în Caragiale.
I s-au reprezentat piesele de teatru ca cele mai mari reușite în teatru sau în filmul românesc, s-au scris cărți despre el, dar, considerându-se că opera îi este cunoscută, referințele la realitatea
(realismul…) operei sale sunt de mare actualitate de la Revoluție încoace, ceea ce ilustrează trecerea prin epoci a întregii sale opere.
Evident, fără opera lui I.L. Caragiale am fi cu mult mai săraci.
Astăzi este un mare sprijin în bătălia pentru LIMBA ROMÂNĂ. Pe 30 ianuarie, măcar un gând de prețuire pentru geniul cuvântului și dramaturgiei românești.

[ add comment ]
EMINESCU… 170 
E marele, neegalatul, poetul nepereche!
Nu e bine că e unicul, dar așa cum fiecare națiune de pe acest pământ își are un reprezentant în fața lumii (la nemți Goethe, la francezi V. Hugo, la ruși Lermontov, la italieni Dante, la englezi, Shakespeare, la americani Whitman, etc.) pe noi romanticul Mihai Eminescu ne poate reprezenta de-a pururi. O anchetă jurnalistico-publicitară în media de acum câțiva ani îl scotea ca reprezentativ pe Ștefan cel Mare. În istorie, chiar este.
Ca făuritor de limbă și ca model în același timp, ipoteșteanul născut pe 15 ianuarie 1850 (unii spun că la Botoșani) împlinește pentru secolele trecute și, poate, și pentru cele viitoare un rol emblematic pentru creativitatea, originalitatea și statornicia poporului român și mai ales a LIMBII ROMÂNE
Sărbătorim unele date istorice ca 1 Decembrie, 24 ianuarie, 9 mai, ș.a. dar trebuie înțeles că ZIUA LIMBII ROMÂNE trebuie să se bucure de mult mai multă atenție astăzi și în viitor, în condițiile
atacurilor pernicioase și permanente la ființa acestei limbi, prin videocultură, comunicare rapidă (telefon), computer.
Că e uitată de cei plecați, de progeniturile lor tot pe acolo stabilite, de cei din asprele străinătăți, e o realitate tristă, dar înfiorător e cât de mult neglijează tineretul de azi exprimarea și corectitudinea în limba națională, precum și avalanșa de termeni tehnici promovată princalculatorul de care din ce în ce mai multă lume nu se poate despărți (dacă nu știi să umbli cu el, ești în afara lumii).
Eminescu și Limba română sunt și sărbători, și îndemnuri, și mai ales necesitățile culturale ale neamului pentru a-și păstra identitatea. Poezia eminesciană ne ajută enorm fie să ne păstrăm omenia, simțurile, visurile, fie să comunicăm complex și nuanțat, fie să ne
odihnim sufletele la umbra metaforei, a teiului, a codrului, a vieții.
În bătălia pentru limba română MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, ieri ieșit din tipografie, cu cei 571 de colaboratori din toată lumea, poate reuni energii, talente, voințe, realizări, toate în folosul POPORULUI ROMÂN.
De Ziua limbii române și a nașterii poetului reprezentativ, să ne întoarcem cu gândul la ce avem de făcut pentru tânăra generație. Că fără muncă și fără poezie (metaforă) nu se prea poate.

[ add comment ]
Luna ianuarie, a lui Eminescu 
Mai întâi urările tradiționale de Sărbători, trecute pentru ortodocși, în toi pentru alții: La mulți ani (și... hai la treabă).
Noi apărem joia, deci la următorul număr îl sărbătorim pe Mihai EMINESCU și ziua limbii române. Chiar dacă nu e sărbătoare gazetărească, pentru MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC este de cea mai mare semnificație. Trebuie să avem și noi un sfânt al limbii naționale și acesta e… cel mai mare poet român. Că-l urmează Vieru, Blaga, Arghezi, mai ales Vasile Alecsandri care-l precede, adică alte mari valori ale poeziei și culturii naționale este un mare noroc. Pe 30 trebuie să-l sărbătorim și pe I.L. Caragiale, observatorul mereu
actual al societății românești.
Pe 15 ianuarie se împlinesc 170 de ani de la nașterea „poetului nepereche” (Călinescu) pe meleaguri botoșănene, la Ipotești. Boierul Balș la care administra căminarul Gheorghe Eminovici avea moșii și în județul Iași (există localitatea și comuna Balș). Vasluienii îl rețin ca de-al lor pentru perioada când Mihai a fost revizor școlar.
Națiunea toată îl omagiază ca mare patriot (Doina, Scrisoarea a III-a, ș.a.), prețuitor al folclorului (ce dovadă e Luceafărul, poeziile, basmele versificate), cântăreț al naturii (La mijloc de codru, Codrule, codruțule, ș.a, ș.a.), și pentru poezia sa filozofică (Scrisorile, Floare albastră, Luceafărul etc., etc.)
Cele 15000 de pagini păstrate mai cuprind proză, jurnalistică, încercări teatrale. Alte multe mii de pagini s-au scris despre opera sa cu adevărat românească și națională și aproape toate vorbesc de importanța creației sale.
Luna ianuarie rămâne pe veci și pe drept consacrată lui Mihai Eminescu.

[ add comment ]
ANIVERSARE TVV 
Au trecut 29 ani de la întemeierea TVV, pe 5 decembrie 1990, cu prima difuzare în eter de Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie pe stațiile TVR, pentru ¼ din Țara Românească. A fost prima Licență acordată de CNA, 001/Tv, a fost prima televiziune de după Revoluție, din Moldova, a fost prima din județul și municipiul Vaslui, care a și scăpat cu bine din DECENIUL DUȘMĂNIEI, cel care a distrus multe din județ, mai ales economia și agricultura.
A existat momentul când „ora exactă” pentru conjudețeni se dădea la TVV, după cum spunea Gelu Bichineț, au urmat 3 recorduri mondiale, 6 naționale și 26 județene, adică muncă, îndrăzneală,
capacitate, muncă. Niciodată, absolut niciodată n-am primit ajutoare de la Instituții de Stat, nici măcar abonamente, pentru că nici Consliul Județean Vaslui, nici Prefectura n-au găsit măcar 50 – cinzeci – de lei să plătească o asemenea factură; cinci zeci de lei n-au plătit în ultimii 5 ani. Și mai vor să-i respectăm.
Așa că nu datorăm nici unui oficial, nimic.
Datorăm concetățenilor noștri mult: în dimineața zilei de
24 decembrie 1990, am urmărit special, cel puțin jumătate din
geamurile locuințelor erau luminate, la ora 7 când am difuzat, cu greutăți și invenții, prima casetă a TVV.
Că aici s-a făcut cultură și educație se poate ușor demonstra, fie și pentru că 480 de personalități culturale din țară (+ hienele politice) au fost în direct cu ai noștri.
Ce le-a spus Ambasadorul Statelor Unite, Rosapepe, ori Scheelle, ori alți ambasadori, ce le-a spus marele economist mondial Anghel Rugină (în direct) sau ce le-au comunicat cei înregistrați în Canada, America, Asia Mică, Europa, adică din vreo 32 de țări de unde am transmis în direct, toate au fost pentru oamenii locului care:
1. N-au receptat chiar toate informațiile furnizate, n-au vrut,n-au putut.
2. Suferă permanenta hemoragie a intelectualilor (nu numai a tinerilor), deci a materiei cenușii care nu poate fi acoperită în procesul acesta migratoriu.
3. Acum, nu mai avem decât televiziune online, ziarul Meridianul de 23 de ani, Revista internațională Meridianul Cultural Românesc.
DAR.
Prin Revistă, prin cele 14 cărți, din 36, consacrate Vasluiului, prin …77 …noduri culturale, prin 101 vasluieni pentru 100 de ani, prin 111 valori naționale pentru Vaslui care fac parte dintre cele 21000 de pagini consacrate acestui nerecunoscător centru de județ, căruia i-am mai consacrat, totuși, de vreo 700 de pagini, deja pregătită pentru tipar, BĂTĂLIA PENTRU VASLUI/ 222, printre noi/ memorialistică jurnalieră, chiar ținem Vasluiul pe harta culturală a lumii.
Vă întreb pe toți, cine ar mai putea face asta (pe banii și munca lui), unde, când, cum și de ce?
Aniversăm, acum, TVV.

*

Pentru câțiva șolticari…
Eu sunt omul muncii mele imposibil de egalat vreodată.


[ add comment ]

<<First <Back | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | Next> Last>>