POVESTEA ALEGERILOR LOCALE DIN 2020 
Înainte de scrutin am opinat că 80% dintre primari, sau chiar 90% își vor păstra fotoliul deci vor fi re-aleși. Exact așa s-a întâmplat, 82% au fost realeși în județele Iași și Vaslui. Pentru orașele vasluiene, m-am înșelat doar în privința lui Dumitru Boroș care și-a păstrat Bârladul ca loc de acțiune administrativ-socială.
În categoria surprizelor din județul Vaslui intră pierderea alegerilor de către preotul Mihai Rebegea din Codăești, a lui Băhnăreanu din Tătărăni, a lui Cârjonțu de la Costești, a celui din Munteni de Jos, Crețu, despre care scriam că s-a urcat scroafa în copac. O mare surpriză s-a petrecut la Rediu jud. Iași, unde familia Haidău, tatăl și fiul, a pierdut… pe mâna PNL-ului care nu le-a permis să-și facă ei campania pe care o puteau face, pentru că erau prea siguri de victorie. Unde n-au mai candidat vechii primari, s-a ales după inspirație. Oricum, noul val în administrație este foarte, foarte mic, chiar neînsemnat. Deci mergem tot cu vechea garnitură dintre care doar unii sunt cu adevărat primari și oameni.
Într-un editorial scriam că sunt unii primari-feudali, adică privesc primăria ca pe o feudă proprie. Și nu-s puțini, în cele două județe pe care le cunosc bine. Probabil, de acum încolo, adică cel puțin 4 ani, le va crește și mai tare rânza, vor fi și mai „stăpâni” pe banul public, și mai aroganți față de lumea prin care trec. Unii, deja au acumulat averi mari, și-au rostuit copiii, sunt, prin bogăție, mari potentați, le pasă de primărie ca mie de mitropolie.
Despre averea primarilor, un material, în viitor.
O „poveste” ar trebui să prezinte drame și bucurii. Sunt dramolete cu cei care n-au ieșit și nu prea mai au nici servicii sau avere. Depinde ce-au păzit în ultimii ani, dacă le-a mers mintea sau au crezut că s-au ales pe viață. Că sunt unii, ca Teodorescu de la Bivolari, Ivănucă de la Trifești, pe care nu-i clintește nimeni, având ei grijă să-și desființeze adversarii chiar de când îi „pricep”. A căzut totuși un mamut de la Ipatele și unul de la Focuri, dar nu s-a mișcat cel de la Erbiceni sau Lespezi (Iași), ori Hultoană de la Zorleni, Diaconu de la Pădureni.
Sunt destui re-aleși care le vor face în continuare mult rău comunelor care au avut parte de ei: Blăgești, Șuletea, Gherghești, Ibănești (Vs), Plugari, Prisăcani, Roșcani, Tansa ș.a. (Iași), dintre care unii nici nu știu ce caută prin primării. Faptul dovedește calitatea electoratului ca să nu spun prostia lui.
E nevoie și de o mărturisire de credință: mă bucur mult să-i revăd în funcții pe Vasile Aștefanei (Bălțați), Virgil Corobuță (Lungani), Vasile Stoica(Băcani), Horațiu Cărăușu (Băcești), Ion Dorobanțu (Bogdănești), Valerian Hriscu (Lipovăț), Cristian Lungu (Coroiești), Dănuț Iacob (Dragomirești) și mulți alți primari adevărați care au făcut câte ceva important pentru comunitatea lor.


[ add comment ] ( 2 views )

<<First <Back | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | Next> Last>>