VĂ… ZICEM: 
- Curând, pe 5 decembrie 2020, TVV, adică televiziunea Vaslui împlinește 30 de ani. A fost prima televiziune privată din România, aici, la comuna Vaslui, Licența 001/TV. A produs cultură locală, chiar un curent cultural-informativ concretizat în sute de autori și mai multe sute de cărți. S-a împrăștiat în lume prin reportaje, interviuri și alte materiale video-audio-scrise de pe 4 continente, 32 de țări. Mulți știu de marile și unicele noastre realizări dar în curat spirit comunist OMIT sau denigrează ce-am făcut. E păcatul lor. Noi o să mai scriem cam până la Crăciun, pentru că de ajunul Crăciunului 1990 am difuzat prima noastră emisiune pentru ¼ din teritoriul României și Republica Moldova.
Vă invităm să ne scrieți.
– A apărut Revista noastră, dar internațională, MERIDIANUL CULTURAL ROMÂNESC, nr. 23. Bucurați-vă toți, și dușmani, și prieteni, pentru că și prin el am ridicat Vasluiul pe harta culturii universale. Dovezi că e așa: 1. Înregistrăm 628 de colaboratori din toată lumea; 2. Sunt nume mari și foarte mari dintre cei afirmați și aici și în alte publicații; 3. Am găsit nișa noastră, JURNALISMUL CULTURAL pe care o slujesc toți colaboratorii; 4. Suntem în prim plan în BĂTĂLIA PENTRU LIMBA ROMÂNĂ; 5. Nu ne ajută nici un fel de oficialitate, dimpotrivă, ne sabotează (vezi cazul Mocanu), deci ne ridicăm prin eforturile și valoarea noastră; 6. Nasc și în Vaslui… oameni?!?
Vă invităm să colaborați.
– Vă aducem aminte că ziarul acesta Meridianul de Iași-Vaslui-Bacău a împlinit 24 de ani pe 26 septembrie, trecut. Putem considera drumul spre 25 ca un adevărat drum al împlinirilor ? Dvs. știți că în aceste peste 2 decenii n-a lipsit pagina culturală, că mii de oameni, subiecte, situații și îndemnuri po-zitive au însuflețit ziarul…că totdeauna am fost pozitivi ?! Dacă imaginea video, sunetul de pe radio Unison (Vaslui+ Bârlad)
s-au putut pierde, iată „scripta manent” prin ziar, pentru viața noastră trăită în acești ani.
Vă invităm să-l citiți!
În sfârșit: să nu cădem pradă nenorocitului de Covid, să rezistăm acestor 2 tururi de alegeri care în final nu vor schimba mare lucru, dar mai ales să putem rezista SECETEI care a lovit și o bună parte din Moldova noastră. Sfaturi, sunt multe, cu faptele stăm mai rău. Din păcate se accentuează exodul creierelor de pe aceste meleaguri, și, nu spunem că rămânem tot mai proști ci că ne paște veșnica sărăcie. Chiar de secole, tot ce a produs mai bun, mai inteligent și mai durabil aceste plaiuri s-a strecurat în lume. Spre permanentul nostru dezavantaj. Golirea demografică e fapt real, hemoragia creierelor concretă, imposibila înlocuire a pierderilor este faptul curent.
Când se ivește o minte mai luminată și pe aici, comunistoizii de azi au multă grijă să-l oculteze. De aceea vă invităm… SĂ MEDITAȚI.
*
Nu cred că vom mai putea organiza Omagiu Cărții și
Culturii vasluiene, ediția a VII-a, și nu știu cât din aniversarea evenimentului cultural din 5 decembrie 2020, înființarea TVV. Spre cinstea județului Vaslui, ne vom strădui, totuși.



[ add comment ] ( 1 view )

<<First <Back | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | Next> Last>>