Datine-obiceiuri de Sarbatorile de iarna Contaminari, degradari, prezente/Eseu sintetic, decembrie 2017 
Rolul actual al obiceiurilor de la Sarbatori este acela de spectacol, golit de orice fel de semnificatie cultico-magica sau religioasa, indiferent daca acesta este la fereastra gospodarului sau pe scena publica. Consistenta scenica din ce in ce mai scazuta este vizibila de la mare distanta, indiferent daca „regizorul” sau interpretul de ocazie afirma ritos ca asa l-a apucat de la mama, bunica sau alti stramosi, ca partea etnografica (costum, dans, masca, muzica) ar fi de mare vechime si, mai ales, „e autentica”, adica asa-i pe la ei. Se produce, astazi, o eroare colectiva voita, in scopul de a trezi interes ori de a-si vinde profitabil initiativa de a colinda. In copilarie, umblam cu plugusorul impreuna cu cei doi frati, Gica si Victor care haiau, bateau in doba, scuturau carcee sau clopotei, talangi, sunau din corn, in scop clar de a crea sincretism folcloric, adica spectacol cu semnificatii, chiar daca eram numai 3. Am invatat repede ca aveam un castig substantial mai mare (dupa An Nou ne cumparam cate un costum) daca improvizam chiar la fereastra celui colindat sau urat un text adaptat pentru el, asa ca aveam grija sa ma gandesc la text si subtext, chiar la modalitate de comunicare, imediat ce eram primiti de gazda. Tatal nostru, Vasile Marin era un gospodar de frunte, dar avea si o mare mandrie sa aiba asemenea (unici) uratori; ne desfasuram artistic doar pana catre miezul noptii, ca sa nu ne ia banii, traista cu colaci, nuci, alte daruri, vreun goblizan pus la panda. Pana la ultima clasa de liceu am „umblat” cu toate datinele-obiceiuri, chiar in forma autentica, pentru ca ne invata bunica, vreo batrana-batrana careia ii duceam apa sau un brat de lemne, care nu ne lasa pana nu stiam bine rolurile de colindatori, mascati sau uratori. Uneori, ne asculta si mama, tata nu prea, fratii mai mari niciodata, pentru ca ei aveau grija de fete si nu de noi.
Prin asta, spun ca am fost purtator de folclor, fapt care m-a ajutat enorm cand m-am apucat serios de studiul acestuia; si chiar puteam vedea nu numai stratul creativ-metaforic (text literar de analizat) ci substratul mitologic, urme arhaice stravechi (spre exemplu interpretul caprei nu era primit in biserica 40 de zile, preotul nu primea niciodata in curtea bisericii, drept-credinciosii isi faceau cruce cand il vedeau pe „antihrist” desi il acceptau la fereastra). Pentru acea vreme nu prea erau texte noi (obligatoriu plugusoare vechi dar foarte variate, inclusiv satirice, masti de la an la an, clopotei, talangi, brebenei, paie in opinci, costume populare, cojoace, caciuli, hadarag cu cap sculptat, corn, fluier); poate de aceea prindeau mult textele noi, ale noastre, de sub fereastra.
Prof.dr. Vasile Adascalitei, cercetator la Iasi, un mare folclorist, tiparea incepand cu 1971, volume reprezentative pentru judetele Moldovei, in urma studierii pieselor folclorice culese, la unele participand si eu (am vazut la Vladeni-Iasi, la Sipote, la Plugari, „calul tiganesc” astazi disparut, ca si unele executii de caiuti, ursi,cerb,capra purtata, nemaiaflatoare acum; plugusorul cantat de la Tepu-Tecuci a disparut definitiv. Folclorul literar legat de sarbatori este in cea mai mare suferinta, spre disparitie astazi. Mai am in arhiva proprie circa 3500 de texte culese personal, vechi de o jumatate de secol, din care doar o singura concluzie pot trage: nu mai exista asa ceva astazi si nu mai intereseaza pe nimeni, mitologia romaneasca nefiind in vre-un fel in atentie.„Eu ma duc,ma prapadesc/ Ca un cantec batranesc” ii canta poetului Vasile Alecsandri, la conacul sau din Mircesti, ca oaspete avand pe cunoscutul compozitor polonez Franz Lizst, robul tigan gurist, vestitul Barbu Lautarul (inainte de 1900).
(Va continua)


[ add comment ] ( 1 view )

<Back | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | Next> Last>>