OMAGIU CARTII... 
Paradoxul momentului istoric: cititul cartilor nu mai este deloc cea mai folositoare zabava. „Nu se mai citeste nimic, astazi de catre elevi” imi spunea dezamagit profesorul Th.Pracsiu, un distins om cu carte si nu e greu de crezut ca astazi, cam in toata lumea, cartea, tiparul, ziarul, slova maiestrita nu e printre preocupari. Si mai usor se descifreaza prapastia dintre generatii care nu se mai completeaza cu generatie intermediara de cultura si culturalizare.
„Scopul contemporanilor e matul gros” imi scrie Vasile Filip din Montreal (regret ca n-am vorbit telefonic zilele trecute), iar o intreaga generatie activa intelectual, dar trecuta binisor de tinerete se tot intreaba cine o va continua... Cu o poeta ca Gabriela Ana Balan sau Cornelius Dragan adica cu o floare - doua nu se face primavara limbii nationale.
S-au lansat cateva carti si s-au organizat astfel intalniri cu pu-blicul. Mereu cam acelasi, mereu cam in varsta, mereu cu mai putine pretentii si cam in totalitate lipsit de tineret. La Barlad comisarul (R) Vasile Chelaru se joaca in viata cu metafora si expresia specific scriitoreasca; la Vaslui,Th. Codreanu isi mai infatiseaza publicului alte valoroase consideratii si ganduri despre M. Eminescu si opera lui.
N-am prea vazut elevi pe acolo, desi s-au vehiculat destule idei originale si de mare folos cultural. Ba s-a infatisat si revista Baaadul literar prin osardia din Biblioteca Judeteana a lui Gelu Bichinet si Gruia Novac redactorul sef de peste 9 ani. Iata alt semn de lupta pentru limba romana.
Consider, insa, ca principala actiune culturala a acestei primaveri este Simpozionul National de pe 5 mai 2015, de la Centrul cultural „Alexandra Nechita” din Vaslui, organizat de noi. Am respectat principiile reusitei: valoare, varietate, complexitate.
Exemplificari:
- Numar mare de invitati de valoare, in total 41.
- Participanti din Vaslui, Bacau, Iasi, Bucuresti, Rosiesti, Barlad, Husi, Codaiesti, Lungani-Iasi.
- Mobilizarea celor 140 de elevi de la liceele vasluiene, asigurarea cu tineretul necesar, deci.
- Expozitie de sculptura a reputatului Gheorghe Alupoaie.
- Expozitie de caricaturi ale lui Nicolae Viziteu.
- Expozitie de carte, ziare, reviste.
- Expozitia barladenilor de la „Arta traditie, cultura”
- Momente muzicale, de poezie, expuneri, varietate de teme dezbatute, chiar daca intr-un timp scurt!
Alt fel de exemplificari:
a) Absenta mandretelor din conducerea judetului si oraselor care nu mai citesc nici macar un ziar.
b) Contre ale unora dintre cei care trebuiau sa ne sustina si sa observe activitatea, eforturile, cheltuielile personale si competenta organizatorilor. Bandraburgii astia cocotati cel mai sus in judet, nu merita aprecierea noastra.
Inchei aceste note cu multumiri adresate tuturor celor prezenti, prof. univ. dr. Alexandru Ionescu, celor care m-au ajutat, dar si elevilor daca au bagat ceva in cap si in suflet.
Cred ca in vecii vecilor nu se vor mai putea organiza cu fonduri si autoritate personale asemenea momente cu cel mai inalt scop: promovarea si apararea limbii romane.


[ add comment ] ( 23 views )

<<First <Back | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | Next> Last>>