MAREA MIRARE LA PREZIDENTIALE! 
Despre alegerea presedintelui Iohannis nu-mi pare nici bine, nici nebine pentru ca in Romania nimeni nu mai poate face ce vrea, de capul lui. Globalizarea asta si-a demonstrat puterea: diaspora a rasturnat pe Ponta. Si Victor Victoras nu e singur in oras dar nu e PSD. Habar n-am daca-l vor osandi puternicii partidului conducator, ca numai cine nu vrea sau nu poate, nu vede ca UNPR este o aripioara ceva mai prapadita, deasupra unui grupuscul numit Partidul Conservator.
Deci, mare mirare ca le-a dat Klaus o bleanda s-o tina minte cel putin 5 ani; cel putin in judetul Vaslui, fara ajutorul liberalilor sau pedelistilor vopsiti si zgribuliti!
Intr-o poezie „Hanibal”, Eugen Jebeleanu observa ca „nimeni n-avea ceva ce el avea” incat si Alpii s-au inalbit de spaima... si totusi, „n-a invins!”
Acum a fost de ajuns ca multimea sa-si dea seama de aceasta putere uriasa a lui Ponta si sa rostogoleasca valul salvator. Nu amestec PSD cu ambitia lui Ponta pentru ca nu partidul care e bine mersi mare si foarte tare a intors armele!
Iohannis a invins! Ei, si ce? Cine crede ca neamtul va face ce-a promis sau ce vrea el, e un mare naiv. Astazi insa, e o satisfactie si o nadejde pentru mult prea multi si saraciti! Cum s-a decis multimea?
a) Prestatia lui Victor Viorel a fost acea agresivitate a babei de la gard care-si arata pumnii, picioarele si-si ridica poalele. S-a dat mult prea destept, cunoscator si informat! „Da’ cine esti tu, ma!” or fi spus unii.
b) Impins de baroni, acest candidat a atacat si lovit, jignit, terfelit pe sasul linistit, in toate pozitiile. Nu i-a facut bine de loc pentru ca in afara de electoratul captiv, n-a mai dobandit aprecieri intocmai cum orice destept sau geniu ii porneste impotriva sa pe toti ceilalti! Asta e chiar o trasatura romaneasca: „chiar ne ia de prosti?”
c) Diaspora: asta e secretul! ,,Noi n-am plecat de acasa din cauza astora ca PSD care isi ingrasa baronii si noi suferim departe de casa?”
Si-au pus mana pe telefoane!
Si s-au dus sa voteze acolo, departe in ,,roza” strainatate.
Si-au sarit la bataie...
Si dupa ora 18:00, inca se rostogolea nimicitor valul!
Si iata-l pe neamtul nostru dinainte infrant, ca de la minus zece procente, face plus zece si-l pune la pamant pe desteptul (ca e, n-ai ce-i zice) Ponta cel cu clanta mare.
MINUNILE zilei de 16 noiembrie:
Batausul favorit (40 la 30) se cam impiedica de pamblicarul Dan Diaconescu, de invechitul Melescanu, de podul lui Tariceanu, de vulgaritatea lui Vadim si de laudele maghiarului bine rasplatit Hunor. Mai lipsea Tőkés! Babaciunile astea chiar i-au indepartat pe electori ca oricaruia care se inconjoara de lespezi mortuare! Li se mai adauga si marunteii lui Voiculescu sprijiniti de „Antena 3, niste derbedei!”
PSD-ul singur, Ponta fara astia invingea la pas. Sigur, absolut sigur.
- „Adunarea” unor partide si partidulete ca pe niste laturi publice a determinat suvoiul popular romano-european (deci cu diaspora) sa-i inlature pe cei cu surle si fanfare. Tocmai pentru ca Ponta „avea ceea ce nimeni n-avea!”
- Daca in locul lui Iohannis, dar cu rabdarea, prestanta si rezistenta lui putea fi magarul lui mos Pricop, si tot invingea. A fost reactia spontana a rasculatilor de la 1907, a fost strigatul saraciei, a fost realitatea (saraca) in contra politicianismului si minciunii, rabufnirea ultimei nadejdi.
Oare nadejdea care prinde aripi n-o fi materializata sau mijeste si atat?
Biserica a sprijinit PSD si pe Ponta, absolut clar, dar Patriarhul a dat un comunicat in jurul orei 16:00 ca voia lui Dumnezeu se implineste si prin trimisi (de alte religii), straini. Deci, deja aveau informatia ! Si cat au vrut ei sa invinga Ponta. Acum si asupra ei pluteste pacatul coruptiei.
Mare mirare la aceste prezidentiale!

[ add comment ] ( 24 views )

<<First <Back | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | Next> Last>>