PRIMA … CLASA ! SA DAM ANILOR VIATA SI VIATA ANILOR RAMASI 
Nu noi am schimbat pentru ,,prima oara sapa-n condei si brazda-n calimara” (Arghezi) ori alergatura cu picioarele goale pe miriste, cu studiul in biblioteca si nu suntem decat o treapta neinsemnata in curgerea valorilor timpului. Dar, inca mai existam cu valoarea, voin]a si viata noastra cand putem spune fiecare: n-am trait degeaba! Botul cu ochi din Boghesti, Giurgioana, Tavadaresti s.a. de pe Valea Zeletinului a incaput in tiparul realizarilor in timp, spre a marca perceptibila urma pe nisipul miscator al unui mediu dintr-un timp framantat, probabil necesar in perpetuarea neamului de tarani romani.
Obida stransa in Valea Zeletinului scrasneste in cartea ,,Prima clasa/ de pe Valea Zeletinului”, fara nimic eroic, fara spectacol ieftin, fara lacrimogenie si de destule ori, fara explicatii.
O carte pentru noi si ai nostri (cat de multi or fi fiind…) care sa semene nadejdi exact cand ,,la varsta asta…” dispare nadejdea in ce trebuie sa mai facem pentru implinirea rostului ,,pai, de-acuma…” Adica, ce? N-avem tarina noastra, n-avem copii cu destule probleme si mai ales n-avem NADEJDI concrete in nepotii nostri ?
Cand din cinci cuvinte intr-o convorbire, unul se refera la nepoti, nu inseamna ca misiunea noastra continua, fie si pusa sub semnul crucii si chiar de ne-am refugiat la tara apropiindu-ne de pamantul in care niciunul, absolut niciunul nu vrea sa intre definitiv si repede. Naduful strans trebuie schimbat in optimismul omenesc pentru zilele ce vin, si pentru cei care mereu vin si nu-i prea intelegem astazi…
Inchinate, aparent, unei generatii expirate, paginile scrise cu gandul la fiecare actant si la toti deodata, pot fi invataminte, modele si foarte sigur atestate de noblete umana pentru urmasii nostri si urmasii urmasilor lor.
Acum consemnam ,,noduri si semne” (N. Stanescu) pentru acestia care mereu vin.
De ce si cui foloseste asemenea ,,alcatuire” scrisa!
a) Celor vii de astazi, pentru ca e constatativa si limitativa: numai celor care exista la inceputul anului 2014. Ne-am gandit care-s monedele stralucitoare din ,,sipetul” personal? Ca n-am fost un lucru mare (Eminescu) se prea poate. Dar am facut ce se putea pornind din glodul ori clisa, ori noroiul, ori saracia, ori adversitatile de pe la noi. Nu poate fi condamnat nimeni pentru ca n-a realizat mai mult. De felicitat, da, da, pentru ca a avut vointa sa reuseasca. Trebuia sa traiasca, si atat a reusit, pentru sine.
- Pentru unii tumultul vietii este prielnic, motivant si se bucura din plin de familie, copii, nepoti.
- Cativa care nu stiu ce au facut cu anii de pana acum se afunda in viata la tara, ca intr-un fel de pre-cavou, refuzand comunicarea pana si cu vecinii, dar si cu noi. N-asteapta de la viata decat plansul, descurajarea, destramarea sufleteasca, foarte arareori invinse de nadejdea concreta in viitor: nepotii, care nici aceia nu-s priviti ca flori ale vietii pentru munca de pe pamant.
Sunt la lucrul pamantului inainte de a intra in el.
- Cadavre vii sau gata de dezintegrare, prin propria vointa sau incapacitate de a gandi. Bataia lui Dumnezeu, inainte de luarea deplina a mintii.
b) Copiii!
Cat de important ca absolventii anului 1959 si-au crescut vlastare pe la umbra carora sa traiasca, dupa care astazi sa spere si pentru care sa existe; sa se miste cu dureri grele ale batranetii si sa faca, sa faca, sa faca... Nu cred ca mai este cineva, la peste 70 de ani, sanatos (trupeste) si fara sperante chiar si neclare: ,,sa mai apuc nunta nepotului…”
Deseori si copiilor le prinde bine sa-si aminteasca de obarsia lor si mai ales de eforturile mai presus de obisnuinta ale fiecarui parinte.
c) Nepotii sturlubatici (sau nu) crescuti de televizor si ,,sapand” pe internet chiar daca acum, acum cand par a nu ne lua in seama, vor avea nevoie de certificatul de origine, cat mai nobila! Ei vor trebui sa se simta intr-un cerc afectiv chiar daca vor fi niste roboti care au uitat metafora si bucuria iubirii infrigurate, neoranduite, necomandate (dar puternice).
Ei vor avea cea mai mare nevoie de sprijinul trecutului. Vor fi intrebati de ai lor, de stranepoti, cu cine au convietuit, cu primarul sau cu vacarul…
d) Istoria locului poate consemna oricand, nume, fapte, opere daca nu cumva visuri, ivirea unui geniu, persistenta unei atmosfere creative.
Chiar si numai pe internet, cartea… mai ramane!
e) De ce sa nu oferim elevilor actuali de pe Valea Zeletinului modele de munca, sperante, vointa, reusite? Daca doar 4 din 32 au opera si valoare nationala, realizati ce procentaj uluitor de reusita este? Numai intr-o clasa, dar in arealul si numarul celor care au frecventat actuala institutie de cultura care implineste abia 60 de ani!!!
NOI, prima clasa, din 1959, inca nu ne-am facut datoria. Sa ne oranduim cum trebuie averea din nastere, sa stim ce-avem de facut cu timpul care ne-a ramas.
Sa dam deci, viata anilor si anilor VIATA!


[ add comment ] ( 28 views )

<<First <Back | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | Next> Last>>