Vine, vine, primavara !... sau FE – MARTE  


Mi-as dori sa scriu mai frumos ca in romanul meu "Zapada pe flori de cires" despre IUBIREA din noi, zagazuita de atatea si atatea neplaceri, dar, gata sa erupa cand are ocazia ! Pana la urma omul este nascut din iubire (chiar daca numai unul din doi) este crescut cu chin si dragoste (de familie sau bunici) e educat cu afectiune de catre pedagogi (si familie) e invatat de mediul in care reuseste sa se stabilizeze si deprinde cel mai adesea sa fure, sa distruga, sa urasca, sa ... faca altceva, din cauza ca raul e mai puternic. Pe parcursul unei vieti dragostea exista chiar si in cel mai nenorocit om, macar sub forma de instinct ...
Ne-am bucurat de zapada groasa, chiar la -20 de grade sarutandu-ne lacom, cald, catifelat, salbatic tavalindu-ne departe de lume pe covorul inocent intr-un varf de deal sau intr-o vaioaga.
Ne-am bucurat si trebuie sa mai avem bucuria tihnei familiale pe gerul "de foc" in decorul intim al casei; sau am simtit efectele viscolului care ne-a trimis sa iubim, abia atunci cu adevarat, cand am fost primiti cu bratele deschise. Inima n-a inghetat nici cand am descoperit pe aproape dusmani periculosi pentru ca stiam de locul nostru in vreo inima minunata.
Februarie 2010 a fost aspru – aspru (-24 de grade, nu !), bogat in ninsoare dar si in pagube inbunandu-se in partea a doua. A completat diferit prima luna a anului greu in care ne aflam. A topit multe sperante, inclusiv ale celor plecati peste mari si tari sa adune vreun ban. A contribuit la trecerea prematura a unora in campiile cu vesnica verdeata. Ne-a intarit insa fara sa ne omoare. {i atunci ?
Indreptam un simtamant aparte pentru cea privita ca raiul sau iadul existentei vazand-o calma si domestica, harnica si zambitoare, atat de frageda si pura. EA, care ne daruieste trupul, ne inaripeaza mintea, ne impinge la ambitii masurate sau se retrage cu noi in sfera impersonala a iubirii.
Ce ne-am face, noi barbatii, fara sfintele daruri ale femeii ?
Albinele care au iesit la soarele bland al ultimelor zile, ne aduc aminte ca mai avem cel putin o luna de iarna, cu sau fara zapada, cu ghioceii care-s pe-aproape si pe care nici de Dragobete nu-i daruim, din diferite cauze ...
Vanzoleala strazii vasluiene nu e pe potriva oamenilor care trebuie sa iasa din hibernare pentru ca pardalnicul de stomac cere si tot cere ...
Visurile de marire nu pot lipsi nici in cele mai geroase nopti. Dragostea sub orice forma a ei face parte din alcatuirea umana si se descatuseaza, mai ales acum in luna sperantelor, cu martisorul in deschidere, cu sarbatoarea din 8, cu paharele din 9, cu "babele" fara nameti, cu soarele mereu mai vesel, mai cald, mai aproape de noi.
Ne-am tot plans de greutati, am scrasnit din dinti vazand ce se intampla in tara dezastrului national unde semanaturile-s parjolite (totusi), drumurile toate distruse, fiscul apasat si neiertator, politica neinvelita - goala - aprinsa, porcoasa.
De ce nu am starui macar putine momente asupra frumosului din noi, din societate, din viata ! Adica sa ne bucuram de ce avem; sa vrem mai mult pentru toti si pentru noi, sa fim crestini sau pagani, dar oameni gata sa mangaie, sa ierte, sa iubeasca. Ne intoarcem tot la dragostea care trebuie sa fie (fara dragoste nimic nu e ... ?!), tot la omenie, tot la flori, verdeata, natura, la viata ...
La tinerete, mereu la tinerete in suflet.
Sa uitam capriciosul februarie si sa ne luminam fata in martie ... Adica lasam totul la o parte macar pentru o clipa ... sa ne bucuram !
Vine, vine, primavara, prieteni !


[ add comment ] ( 9 views )

<<First <Back | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | Next> Last>>