DIN NICOSIA, pentru Dvs ! 
Am insotit echipa noastra, FC Vaslui, la meciul cu Omonia Nikosia. Adrian Porumboiu a asigurat jucatorilor si invitatilor conditiile cele mai bune posibile: avion charter, cazare la hotel Hilton (unde lucreaza 15 romani, printre care Orzan de la Cretesti).
Selectez dintre impresii:
- Insula Cypru este cam de marimea judetului Suceava, unii spun cu 800.000 locuitori, altii cu peste 2 milioane. Adevarul nu-l stiu nici cipriotii impartiti in Ciprul turcesc si cel grecesc. Important e ca aici lucreaza aproximativ 45.000 de romani, printre ei, soferul fostului sef al politiei (Lupu), bucatar ferice la un hotel din Limasol, unde am poposit in excursie.
- Am aterizat la Larnaca, aeroport care "intra in marea Mediterana", am mers cu autobuzul pana la Nicosia, a doua zi am facut turul insulei prin Limasol si alte cateva orase, dar mai ales peste pamantul sterp al insulei (de ce s-o fi numit insula Afroditei... la saracia locurilor ?), doar usor inverzit spre mijloc datorita unor munti asemanatori cu Macinul din Dobrogea.
- Temperatura este de aproximativ 50 de grade Celsius la umbra, ziua, 35 noaptea. Vegetatie corespunzatoare, adica saraca si numai unde este apa; si nu este. Cipriotii desalinizeaza apa de mare (incredibil de limpede) si n-o beau ! E apa menajera, de baut importa.
- N-am vazut oameni pe strada nici ziua, nici noaptea. Filmul meu e fara personaje, pentru ca doar cei de prin magazine, baruri, respira si... spera sa le calce excursionistii pragul. Amabili si... atat ! Unde-or fi traind, ca nici la ferestre n-am vazut lumini.
- Toate blocurile si casele au rezervoare/ schimbatoare de caldura, perdele si bunastare, venitul pe cap de locuitor fiind de aproximativ 1000 euro pe luna; ai nostri castiga intre 500 – 800, rar, mai mult, si sunt slugi, tacute si disciplinate.
- Infrastructura (drumurile) exceptionala. Se cunoaste ca tot ce inseamna civilizatie moderna li se datoreaza americanilor care au implantat cele doua baze militare/ NATO; alte natii decat ciprioti si excursionisti nu prea exista.
- Traiesc din turism, cel prin aer (deci scump si banos) si chiar nu pot intelege de ce turismul e asa de dezvoltat... decat daca ma gandesc la pozitia geo – strategica ! In orase cresc tuia, un fel de chiparosi, platani, rar palmieri, s.a. Dar in copaci exista un fel de cosasi (lacuste) de-ai nostri care fac un zgomot asurzitor, ca pompele care stropesc iarba, obositor. Ma intreb cum pot lighioanele sa inceteze brusc, toate, zgomotul, si tot asa sa-l reia.
- Baietii nostri au jucat ce trebuia. Dupa golul lui Wesley, publicul si-a incurajat intens echipa, dar fara greseala lui Kuciak, mai puteam sta o saptamana fara gol.
Ce-am invatat ?
• Ca viata e frumoasa cand au si altii interes. Nu cumva daca ramaneam tara neutra ne ajuta si estul si vestul ?
• Ca turismul e sursa de bani: cipriotii aproape n-au ce vinde, Nicosia este un oras cumplit de plictisitor si gri, grecii vand legende, cehii vand istorie, noi ... ?
• Ca sportul face mai mult decat orice pentru re-cunoasterea noastra. Am vazut acolo cel mai tampit consul de ambasada, ca si batalia romanilor cu viata si... cu autoritatile romane.
• La caldura care-i acolo, e greu sa-ti mai lucreze mintea ...
• Nicosia, de la capatul lumii, e placa turnanta pentru Europa.
• ...
Urmeaza dubla cu AEK Atena !
Hai, Vasluiul !


[ add comment ] ( 6 views )

<<First <Back | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | Next> Last>>