STATUL... si DUMNEZEU! 
Omul a fost intotdeauna sub vremurile mai bune sau mai grele, totdeauna ingenuncheat de un sistem numit STAT. Desi tot natul se roaga la Dumnezeu sa-i dea cate ceva, statul e cel care are grija sa-i ia din ce are prin preajma. Uneori ii ia si sanatatea prin neinlesnirile pe care sa i le stirbeste si chiar asa actioneaza in defavoarea sa. Statul apare ca mai puternic decat Dumnezeu!
N-am crezut ca vom apuca vremuri asa grele desi am stiut intotdeauna ca de moarte si de fisc nu putem scapa, dar n-am stiut ca va fi asa de greu pentru toti. Si aia care sunt la dracu-n praznic, departe de ai lor si de ai nostri tot masini de produs pentru stat sunt (al nostru, al tarii respective).
Cu Dumnezeu, si ce iarta sau ce da, nu prea avem ce discuta.
Statul ramane la dispozitia politicienilor si guvernantilor. Statul care azi e Dragnea si slugile lui (Iohannis e un fel de supraveghetor de ordine cu destule atributii limitate si nici vorba de intermediar cu Dumnezeu).
Statul contemporan prin guvernul sau e calamitatea nr. 1.
De ce?
Tare simplu: din banii publici, adica din cei care vin de la noi se insira o buna parte catre clientela, alta catre aparatul de represiune, faramituri la pensionari, faramituri pentru actiuni social culturale. Bugetul de stat ar fi impartenia intruchipata!
Sa vedem:
a) Dupa alegeri, calamitatea numita Dragnea a vrut sa scape de puscarie. Sapte luni toti au incercat sa-i dea linistea necesara pentru a-si rontai salariul baban de deputat si presedinte. Toate, framantarile, schimbarea lui Grindeanu, revocarile de ministri au insemnat bataia laptelui ca sa iasa untul. Nenorocirea pentru tara: nimic nu merge, nesiguranta in derularea fondurilor, lipsa de productivitate.
Pentru ca nu curge nimic de la vaca numita buget e jale mare in toate firmele private, in administratie.
b) Se ajunsese la stabilitate pentru preturi si... nadejdi! Au venit maririle salariale, cu minim pentru functionari si pensionari dar nesimtite pentru parlamentari si favorizati, care au bulversat totul. Am auzit ca sunt salarii de 41.000 lei: ce mama dracului o fi facut ala sa ia 410 milioane de lei pe luna in timp ce un salariu la Vaslui e de 1000-1500 lei! Deci unui angajat cu o mie de lei ii trebuie 41 de luni (4 ani) sa ia cat nesimtitul intr-o luna! Un deputat ia de 13 ori mai mult.
Ce fel de legi or fi facut astia?
De unde banii astia multi, pentru varfurile din justitie, ministere sau administratie? Un primar ia 6000 lei, un functionar 1000 lei!!!
Concluzie: stimularea (exagerata) a celor care impileaza!
c) Fiscul actual este arma de distrugere a oamenilor. Si eu am mari probleme cu acesta si stiu cum e: nu exista mila! Despre fiscul vasluian in editorialele urmatoare!
Cum as incheia: ce da Dumnezeu (iata: ploile bune anul asta dar si preturile foarte mici in agricultura) strange cu amandoua mainile STATUL roman. In Moldova noastra, rezultatul e chiar jalnic!


[ add comment ]
M.C.R. – 10/...2017 
Imediat dupa sarbatorile de iarna din 2015 am reusit sa miscam o „intreprindere” in care credeam eu si Mihai Batog-Bujenita: o revista mai altfel care sa vina dinspre jurnalismul cultural. Adica sa fie mai saltareata, mai variata, mai usor de citit de catre marele public: public dintre granitele limbii romane.
„Mica istorie” a insemnat destule eforturi in primul rand intelectuale apoi fizice si finaciare. Poate si ceva stiinta combinata cu noroc.
347 colaboratori din toata lumea au abordat cele mai variate domenii spirituale (deci si umoristice!), (si) nu credem ca mai exista vreo revista cu atatia creatori imprejur.
Sa nu creada cineva ca ne-a fost sau ne e usor!
Dar „Tribuna noastra” care deschide pagini pentru atata lume poate fi citita pe internet de alte mii si mii de oameni de la care primim confirmari. Si laude, multe laude! Si aprecieri, si critici si lipsa de sprijin financiar. Avem calitate, avem capacitate, avem nevoie de sprijin financiar.
Ambitia noastra e mare dar nu nemasurata.
Pregatim nr.11/...2017


SCURTA ISTORIE


AU existat doi oameni hotarati, unul sceptic si un invitat. Dar si doua fiinte feminine care s-au obligat la munca si nu numai la fotografiat. Cand Mihai Batog Bujenita a fost invitat la Vaslui, deja era un bun prieten ca si acum, „haide, domnule, s-o realizam, de ce nu?”. Ei, nu plecam noi la drum fara sa avem cele trebuitoare, pentru ca in aceeasi redactie prindea viata ziarul Meridianul de Iasi-Vaslui-Bacau, (din 26 sept. 1996), era online TVV (din 5 dec.1990), era condus Unison Radio din 1993. Parca mai lipsea ceva… o revista! Si cum intotdeauna initiativa nu ne-a lipsit, am actionat imediat dupa sarbatori desi aveam ceva indoieli la echipa redactionala si la… fondurile banesti, indoieli prezente si astazi, chiar daca ne mandrim ca asteptam nr.11. Comandorul, conducator la „Pastorel” Iasi, m-a asigurat de rubrica mereu prezenta „Ridentem dicere verum si colaborarile proprii, Val Andreescu de productie proprie cat trebuie, dr. Valeriu Lupu de colaborari si sprijin. Anca Moldoveanu era colaboratoare de mult timp, doamna doctor Cornelia Ursu… cu opera! Hai la treaba!
Cam greu, cam greu, pentru ca nu aveam experienta redactionala la revista, nu aveam destule creatii, n-aveam programe, ba de unele, ba de altele… Dar era destula hotarare.
La sfarsitul lunii martie era gata nr. 1 pentru ca au sarit in ajutor bacauanii Dumitru Braneanu, Cornel Galben, Ioan Danila, creatori si oameni adevarati. Cand a auzit vechiul meu prieten, prof.univ.dr. Alexandru Ionescu: „pai… cum sa nu v-ajut?”. Mobilizati, au sarit si vasluieni, ieseni, galateni, bucuresteni, ialomiteni, si tot asa: de la numar la numar tot mai multi.
Am scris pe coperta fiecarui numar cati s-au adaugat acelor… semnatari din primul op.
Am incercat ceva unic, dar cu reusita partiala, sa realizam C.D. cu vocile semnatarilor, eventual citind din propria opera, actiune practica tare grea, cu prea multe eforturi si cheltuieli. Oricum exista un numar cu C.D. incorporat, deci cu o parte dintre vocile personale ale autorilor, ca stare de unicitate. S-a ivit si o colaboratoare de care sunt tare mandru pentru ca este o poeta cu mare forta artistica: Gabriela Ana Balan, cea care ne-a adus grupul italian. Stefan Racovitza din Geneva e acasa si aici. A venit si Ben Todica din Australia lui, a sarit in ajutor Georg Barth din Passau-Germania, G. Filip din Montreal si buni creatori si prieteni din Israel… si suntem pe calea unui record mondial: doar dupa 10 –ZECE– numere inregistram 347 de colaboratori, cu ceva mii de creatii, adesea dublu publicati si in ziar si in revista.
Ce n-am facut? Multe!
Ce mai avem de facut? Si mai multe!
Acum va infatisam numarul aniversar cu valoarea si „fata” lui. Va asteptam cu cat mai multe si variate creatii pentru continuitate si urcus valoric. Ce facem noi, nu e la indemana oricui, ce faceti Dvs. va fi la indemana multor generatii. Daca se mentine sfanta limba romaneasca, si noi o sustinem cu toate fortele, fiecare are propriul monument in nemurire. Edificiul spiritual pe care-l realizam cu fiecare numar merita si trebuie desenat tipografic si online cat mai durabil in viitor!


[ add comment ]
Marile probleme ale sezonului 
De ani si ani alerg in Moldova noastra ca reporter constiincios.
De ani si ani am un firav sector agricol unde pierd din ce castig, nadejdea mai e pentru ca acolo-i mancarea. Am vrut sa previn parerea ca nu m-as pricepe.
Am tot vorbit-chestionat-consultat primari seriosi care se gandesc la bunastarea consatenilor sau chiar au arendate terenuri.
Intrebarea grea: cat sa fie minimul de pret pe 1 Kg de grau si cat sa ne dea pamantul ca sa reusim?
-ar fi un minim de 1 leu/kg si 4 t. la ha. Dar pamanturile noastre-s de slaba productivitate si rar obtin unii atat, sau mai mult. Se adauga pierderi inerente cheltuieli indirecte, impozite si taxe neasteptate. Ne ramane cel mai sigur... borsul cu stir.
- cand pentru 1 leu de motorina dai 14 kg de grau, nu poti da inainte.
- cand, daca, se plateste 60 bani/ kg., de unde profitul?
-cand o ducem asa de greu, ce sa investim?
-in anii cand productia e mai buna automat scad preturile; nu poti fi sigur pe productie decat in hambare.
Marile probleme ale sezonului includ si preturile mari de recoltare a paioaselor: 400 lei pe un hectar indiferent cata productie se obtine. Adaugate la celelalte cheltuieli cultura paioaselor nu e deloc de recomandat.
Si atunci?
Mergem pe porumb care se vinde cu cel mult 1 leu pe kg., la piata, si cat se vinde, ca en-gros tot la 60 de bani ajunge.
Floarea soarelui ajunge la 1 leu dar productia e mult mai mica. De cand a disparut Porumboiu cu fabrica lui de ulei, valorificarea e alta mare problema. Bovinele sunt asa prost platite ca nici vorba sa merite crescute, chin degeaba.
Apicultura e pe chituci. Cu un cules la salcam, si acela foarte slab, cu teiul fara productie din cauza recentelor temperaturi foarte mari, la floarea soarelui nu mai e nectar din cauza mutatiilor genetice ca si la lucerna. Si atunci, cum sa faci, apicultura?
Stimularea agriculturii ramane cea mai grea, mai mare si NEREZOLVATA problema.
Si atunci, cu ce traim?
Exact cu ce vor guvernantii nostri: cu ce muncim prin afara granitelor, cu umilinta si decadere! Si iata ca din nou ajungem la pustia de politica!


[ add comment ]
ZIUA COMUNEI... Sarbatori, organizatori, profitori! 
Marturisesc admiratia pentru primarii care fac ziua comunei: nu toti si nu oriunde, bine si cu viziune. De obicei ziaristii isi fac loc la astfel de sarbatori, unde se simt importanti, participa la mese speciale, nu scriu mare lucru nefiind pe profilul foitelor pe care le reprezinta, dovada: foarte putine materiale de presa despre ce se intampla „pe teren”, unde ei au fost, au mancat si au baut!
Daca la ziua comunei participa vreun nume important de la Consiliul judetean sau trebuie sa-l omagieze pe vreun politician, devin brusc laudatori de serviciu pentru acestia, nu pentru organizator, nu pentru public, nu pentru artisti. Notele critice au disparut din scurtele lor notite legate de eveniment iar consideratiile despre actul artistic nu mai exista.
Nu e o critica a colegilor ci e o constatare care sugereaza si starea culturii nationale care se duce nu de rapa ci direct in groapa, intrucat sarbatorile acestea nu sunt ample organizari cu tenta clar culturala ci distractii cu fanfara, mititei, carnati (si) bere, formatii muzical-coregrafice si... interpreti. Multi si cunoscutii tare bine platiti.
E momentul „popularilor” si al celor cu notorietate care acum in vara sarbatorilor aduna sume frumoase, frumoase. Din care-si trag averi nu gluma. Pentru preotul cantaret Cristian Pomohaci avere impresionanta desi el pare nevinovat si sincer cu „oachesa lui”, Fuego nu vine fara bodyguarzi si 60 de mili-oane, Margareta Clipa tot cam asa; si alti interpreti populari care au prins piata ajung la sume de neimaginat, pentru 50 de minute de cantat, salariul cuiva pe un an.
Pe langa acestea talentele locale ca Silvia Ene, si marunteii de dupa ea, chiar ca poate mai ciugulesc ceva.
Finantatorul e... Consiliul judetean, arareori cel local.
Platitorul e primarul si... pe riscul lui.
De ce risc?
Pai, omul vrea o zi de distractie pentru poporul lui; ceva autoritate si recunoastere pentru el; ceva propaganda electorala pentru politicienii care vin sa-si ia partea din pomana electorala. Sateanul se alege cu muzica (populara sau usoara) cu placerea de a sta in soare, berea si fumul de carnati.
Cultura?
Care cultura cand repertoriul este adaptat la saracii cu capul, cand cantaretii se intrec in laude grosiere la adresa primarului si publicului, cand elemente intrinsece ale culturii nationale nu exista. Pe ici pe colo cate un simpozion cu tematica, onorat de foarte putine personalitati! Ca sa nu spun ca si acestea se apropie de 80 de ani sau sunt reprezentate de vreo fosila de la Centrul judetean pentru cultura!
Si atunci?
Constatam ca intentiile primarilor sunt bune si de apreciat, oamenii atata pot si daca reusesc sa mobilizeze interpreti si formatii locale, chiar e bine. Mai mult, ei risca sa dea bani negri unor cantareti cu acelasi repertoriu de 50 de ani! Mai risca si cercetari penale... Oricum, nu-i compatimesc!
Revin si spun (scriu, nu?):
Sunt necesare asemenea sarbatori locale, cu cat mai mult fast, cat mai ample, personalizate si mediatizate.
Ar fi de dorit includerea in programe a unor elemente de cultura locala (ca la Gagesti, muzeul si biblioteca) sau dezbateri publice cu invitati de marca.
Primaria organizatoare, adica primarul locului devine model social cultural.
In conditiile slabirii sentimentelor patriotice, a atacului distrugator asupra culturii si limbii romane, a saracirii intregii natiuni, atat se poate face, dar sa se faca pretutindeni macar atat!


[ add comment ]
CULTURA PARALELA IN ROMANIA (?) 
Cultura de baza adica cea promovata prin limba romana nu mai e catusi de putin, azi, bazata pe vechile bucoavne, pe literatura istorica (Alecsandri, Sadoveanu) pe metafora scanteietoare dupa model eminescian desi isi mentine cultul eminescian si caragialean.
Cultura nationala presupune existenta unor piloni puternici ai unui imens arc de triumf al existentei in timp: 1) creatia populara si 2)cultura si arta culta. Momentul spiritual de acum e insistent atacat de elementele noii culturi existentiale, asa de puternice incat ii afecteaza stabilitatea si permanenta de la o zi la alta.
IDEOLOGIA Ortodoxa este destul de permisiva si prin urmare suportabila. Disciplina este insa cumplita. Tot cinul preotesc trebuie sa respecte canoanele (bisericesti) si sa se roage pentru sanatatea si existenta „stapanilor” lor incepand de la episcop in sus. Ca sa carteasca vreun preot impotriva superiorilor? Nu se afla! Comunicarea se face respectand normele academice.
Vorbind despre structura acestui sistem paralel, el este foarte eficient, foarte unitar si foarte necesar! Perfectionarea sa ar fi mereu de actualitate si are in cel mai inalt grad atuul vechimii. Se considera candva ca existenta unui popor insemna unitatea de limba si traditii, proprietatea teritoriului si se neglija faptul ca fara BISERICA nu era posibila romanitatea noastra. Acum insa, cu globalizarea si biserica isi mai schimba dogmele si chiar modul de existenta.
ADERENTA POPULATIEI la modul de manifestare si propovaduirea ortodoxiei este remarcabila, dar in mare scadere. Pana si preotii, adica slujitorii neconditionati sunt ademeniti de „ochiul dracului” care face legea in capitalismul din ce in ce mai bazat pe castigul material si cu totul ocazional pe cel spiritual (si numai daca aduce profit!). Daca celelalte oranduiri sociale n-au ucis credinta in Dumnezeu, nici biserica, acum un dusman din ce in ce mai periculos (e)... capitalismul.
Cultura paralela impune o limba paralela. Actualmente ambele sunt in destule modificari, fiecare cautandu-si „luntrea” sa reziste in fata englezismelor tehnice (in primul rand), a transformarii ne-simtite, dar inrobitoare! Cine poate ramane in actualitate fara sa stie ceva din ”limba universala” a computerului?
O „ambarcatiune” cu trecut, prezent si mai putin clar viitor, limba romana isi ia in sprijin limba vechilor ceasloave dar si arsenalul muzicii populare care nici el nu se simte prea bine.
Constienti sau nu cantaretii, interpretii sunt ca aripi unduitoare in sprijinul limbii, literaturii, poeziei, exprimarilor „etnografice”.
Costumul popular are si el un rol mic in pastrarea identitatii nationale: salutara sarbatoarea iiei romanesti din zilele trecute, de Sanziene. (iie, nu ie)
Dar nici cantecul popular, nici portul, nici arheologia din partea ei spectaculoasa, comerciala si cu atat mai mult in intregimea ei cultura scrisa (cu scriitori contemporani de mare valoare) nu pot ramane in acelasi pas cu modificarile din limba care hotarasc perimarea limbii nationale si inclusiv a culturii traditional-istorice.
Batalia pentru limba romana se afla astazi la rascruce sub ciocanele necrutatoare ale globalizarii ca latura a istoriei lumii!


[ add comment ] ( 3 views )

| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | Next> Last>>